Să vă povestesc o seară din viața unei mame:
Seara începe cu urletul lui Mihai (copilul nr.1) – băgăm lapte, ne băgăm la somn, citim, cântăm, aproape adormim și… intră soacra! (e la noi pentru niște analize) Se trezește copilul!
Soacra: “auzeam un copil urlând și am crezut că e el…” – hm ! interesant, se laudă zilnic că e fudulă de urechi, iar acum a auzit un copil urlând și culmea ! tocmai pe ăla din vecini !…
Buuun… de la capat!
Să începem cu o mare… FRÂNĂĂĂ !!!
Se aude răcnet de dincolo, de la Andrada, copilul nr. 2.
Soacra iar aude și spune înțelegătoare : “mamă, eu cred ca îi e foame”. Mrrr, normal că nu îi e foame, abia a mâncat . Mami se întoarce la Mihai, în timp ce o aude in continuare pe Andrada urlând. Cum Mihai e deja destul de vioi grație soacrei, se hotărăște să o împace totuși pe Andrada.
Surpriză! între timp venise și tati și nu reușea să o calmeze.O ia pe Andrada în brațe. Bineînțeles că se alinta la sân, că nu foamea o dădea afară din casă.
Tati face schimb de copii și merge la Mihai. După câteva minute se întoarce cu coada între picioare că Mihai vrea cu mami. În urma lui apare și Mihai bâzâind și ținând în brațe tot arsenalul de somn : Coțcăilă (cățelul de pluș) și păturica de care nu se desparte nici la 40 de grade (minus sau plus).
Se cațără smiorcăind lângă mami privind-o pe suruioara lui cum plânge de mama focului la sân după o zi extenuantă petrecută cu cele două bunici în casă.
Buuun. Mami vrea o țigară (nu trageți! )
“Tati ?”
“Biiine, fugi repede !” Asigurându-i că se întoarce imediat, lasă toți copiii cu tati.
La al treilea pas executat spre țigare, Andrada începe să urle din toti rărunchii. “what the…! “.
Mami se întoarce, o ia în brațe, fata tace. Concluzionează că fata s-a speriat de tati, la cât de des îl vede !…
Tati (alias copilul nr.3) exasperat: “Ce-au, măi , toți cu mine?!?”
Mami ia toți copiii mici și treji și îi aliniază pe canapea pentru operațiunea de scos de muculeți, că și-așa au cam fentat-o azi ! Îi ia apoi și-i duce la somn.
Copilul nr. 3 își ia liber în seara asta de la culcat mofturoși, așa că pleacă la fotbal profitând și de faptul că soacra e prin preajmă să o ajute pe mămică.
Bine că măcar al patrulea copil sforăie singur . Adică soacra.
Mihai vrea un cântecel, dar Andrada nu e obișnuită cu metoda cântatului, astfel că stă toată numai ochi și urechi ținând isonul cu ggguuuu, ggghiiiii -uri prin intuneric.
Într-un final adoarme Mihai, obosit de la atâtea suntete probabil, iar mami fuge în cealaltă cameră și o adoarme și pe Andrada.
Apoi mami respiră uitându-se la hârtiile de pe biroul ei. Lucrarea de dizertație?!
Hai lasă, poate mâine!
Post scris de Sany.
pe-asta il sharuiesc pe wall la toate mamicile pe care le stiu, ca parca ai dat de la ele din casa :))
mult succes ! :))
Sincer, mi-aș dori să sufere mai multe mămici de sinceritate, ca sany 😛
n-o cunosti pe sora-mea 😀
of, Doamne, eu inca ma bucur de “libertatea”unui singur copil mic, a unui copil mare si din cand in cand (Doamne ajuta) a unei soacre sforaitoare…si tot ma simt ca pe front…te alina totusi sa afli ca la alte case este si mai terifiant:d
vezi, mă, vezi că e bine să te bucuri de capra vecinului ?! :)))
Era mai funny la foc automat cum l-am turnat. Asa ma face sa-mi fie si mai mila de mine :)) Oricum acum au mai crescut… cateva luni! e altceva… Andrada s-a obisnuit cu metoda cantatului 😀
cântați amândouă acum ?
si, ai reusit sa te ocupi si de licenta? sau tot in stadiul ala e?
scuze, dizertatie, inca nu m-am trezit…de la Black Friday mi se trage 😀
Am reusit intr-un final. Si m-am ofticat ca am luat 9 penttu ca eram super zombi si am batut campii pe alocuri… deh, daca nu m-au intrebat nimic de pampersi si cantecele…
Brave mommy 🙂
mi s-a spus mama eroina, dar eu ma simteam fix ca in razboi, cand nu te mai intereseaza onorurile pentru ca esti prea crispat ca iar va cadea o bomba – recte un urlet de pitic 😀
Ce te faci cand descoperi ca a crescut copilul si totusi esti inca mamica de picimani? Mami, adu-mi si mie apa, ca nu ma pot ridica, ma omoara astia in joc; mami, fa-mi si mie patul pana termin eu levelul asta; mami… Daca mai vine si sotul obosit de la serviciu si trebuie sa il tii de vorba la 3 dimineata, pana adoarme, poti spune ca esti mama eroina. :))
viitorul suna bine :))
Atata le trebuie! Au noroc ca acum tipa si nu inteleg ca altfel… 😛
N-aş vrea să fiu în papucii nici unei mame de felul ăsta.
Soră-mea e fix în stadiul ăsta cu piticii, dar n-are copilul nr. 4. 😀 Mă şi mir că rezistă.
păi de-aia rezistă, că-i lipsește 4 =))
De obicei si la mine lipseste nr 4 si da, e mai bine asa! macar sa stiu ca n-am pe cine sa ma bazez decat sa ma bazez aiurea…
Just! Eu am trecut uşor peste, cu un singur copil şi fără alt ajutor în afara soţului meu. Totuşi recunosc toţi paşii pentru că fratele meu are 3 copii… şi toţi ai familiei prin alianţă prin apropiere. M-am gândit că pentru ei seamănă cumva cu un război, cu o luptă continuă şi parcă nu termini niciodată la fel ca şi Sisif. O iei mereu de la capăt. Îmi doresc să trăiască mult şi bine şi să treacă peste această perioadă… Din fericire copiii cresc. Din nefericire, tocmai când au crescut au plecat de lângă tine 🙂 Ştiu asta vorbesc din experienţă.
Buna comparatia cu Sisif! Apropo de plecatul copiilor de langa noi, initial credeam ca voi fi fericita atunci cand se va intampla, dar renunti atat de mult la tine in procesul de crestere incat sunt sigura ca ar ramane un mare gol la plecare. Asta exceptand apropierea si dragostea crescanda, care te leaga de ei iremediabil.