În general nu mănânc peşte decât dacă e atât de dezosat şi filat încât seamănă cu orice altceva decât cu un peşte. Mama spune că de lene nu mănânc, dar nu se gândeşte că la cât de repede mănânc, e absurd să stau să dezosez o juma de oră, iar după altă juma de oră să-mi fie foame iar.
Pe lângă asta, nu înţeleg care e farmecul să scapi câte-un oscior de-a curmezişu’ şi să-ncepi să horcăi ca ăia finalizaţi prin tranşeele câmpurilor de luptă, cu ochii bulbucaţi cât cepele şi cu rememorarea tuturor poveştilor pe care le-ai auzit terminându-se rău şi cu un os în gât.
Eh, a făcut ieri ciorbă de peşte pe care de obicei o mănâncă numai ea cu tata, restul nu. Dacă în general nu mănânc peşte, ciorba de aşa ceva îmi lasă impresia că e zeamă de acvariu, un acvariu în care se fierb în majoritatea cazurilor capete şi cozi de peşte.
Acu’… eram la masă.
– Mâncaţi ciorbă de peşte ?…
– Nu.
– Nu.
Fi-mea:
– Mie nu-mi place decât carne uşoară, cum ar fi cea de porc.
Scoate mama din oala de ciorbă o singură căpăţână care se zgâia criminal la noi, iar tata se minunează ca un copil:
– Uaaau, juri că-i din documentarul ăla cu „Monştrii apelor”…
Un cap de peşte cam cât capul meu, cu un rânjet căscat pe jumătate din circumferinţa craniului.
Noi,restul, disperaţi, începem să orăcăim şi să basculăm ultimele resturi din farfurii spre ieşi vijelios din bucătărie. Ne călcăm ciorapii unu’ altuia în picioare să ieşim mai repede şi a fost unul din momentele în care ne-am dorit să putem ieşi toţi trei odată pe o uşă în loc să ne facem ciorchine în pragul ei.
Mai târziu, fumam pe geamul bucătăriei şi văd castronul- cimitir pe pervaz la aer, pus sigur la păstrare pentru mâine, ca să-l ducem la mâţele şi căţeii de la mamaie.
Rememorez momentele cu fel de fel de lighioane şi păsări de pe la bloc:
– Mamăăă, ia castronul ăsta de aici, dacă nu ne atacă porumbeii ? Pardon, guguştiuciiiiii ?! … (aşa a zis Sorina, că ăştia care vin la ultimul etaj sunt guguştiuci )
Mama îmi răspunde tot alto-voce, să ştie toţi vecinii că suntem acasă:
– NU !!
– Nici şoriceiiii ???
– Ai înnebunit ?!?
– Nici lăcusteleeee ??
– Pe vremea asta ?!
– Cu siguranţă poate să ne atace cucuveauaaa, dacă nu vomit eeeeeu !!!
Nici eu nu ma dau in vant( ce vorba o fi si asta?!) dupa ciorba de peste, dar macroul saramura, un pastrav la gratar sunt bune tare..
saramură îmi place dacă scoţi peştele sau oasele din peşte 😀
Cand aveam vreo 10 ani am fost in vizita cu parintii la cineva in Snagov. Oamenii au pus pe masa imediat ciorba de peste. Inclusiv in fata mea au trantit o farfurie d-aia mare de ciorba, din care se uita chioras cu un ochi bulbucat si rau, un cap de peste.
N-am mai incercat niciodata de atunci, nici mirosul nu-l suport, desi in general imi place sa mananc peste, dar numai d-ala fara oase sau d-ala mic-mic prajit pana se face crocant.
apropo de mirosuri, mirosul de peşte oceanic prăjit mă dă pe spate. Nici dacă aş sta lângă groapa de gunoi nu cred că mi s-ar ridica maţele atât de rapid !
fitze
O detest!
Tin minte ca matusa mea facea “ciorba din capuri de peste” doamne ce grozavie si ce bine le placea unora :)))
Eu nu mi-as chinui cu asa ceva nici motanul
dac-as avea motan
:)) Sunt mulţi cărora le place, mai ales bătrânii.
nu stiam eu de ce ma dor oasele…acum ca zici ma gandesc ca o fi de la batranete, ca mie-mi place ciorba de peste…e clar 😀
primul pas e recunoaşterea 😀
Maică-mea, crescută în Balta Brăilei, e moartă după ciorbă de peşte, pasiune pe care taică-meu şi noi, copiii, nu i-am împărtăşit-o niciodată. Dar e mulţumită că i-am adus eu un ginere în casă care mănâncă orice îi pune în faţă, ba încă îi şi place şi o şi complimentează.
:)) înţeleg că ai făcut treabă bună cu măritişul ăsta !
Aşa s-ar zice, dar anul ăsta am primit ordine să-i facem nepoţi, altfel ne scoate mama din graţii 😀
Soţul meu e pescar :)) Îi place ciorba de peşte, deşi eu fac rar. Totuşi am învăţat s-o fac de la mama – cu mult peste fără oase (gen file de… merlucius), iar peştele care este mai mic îl pun fără cap – ca să nu confund farfuria cu acvariu – vorba ta. De mâncat mănânc destul de rar ciorba, dar păstrăvul îmi place, chiar acum, de Revelion am mâncat ceva extrem de bun (păstrav cu portocale şi kiwi) masă a cărui autor a fost soţul meu 🙂
păstrăvul are oase ? 😀
coloana vertebrală şi puţine oase, care se pot scoate uşor. De asta îmi place, că nu trebuie să mă încurc în căutat. Poţi să încerci o dată.