De câte ori deschid cutia poștală, arunc săgeți aproape roz spre univers cerându-i să găsesc în cutie o moștenire fantastică sau o înștiințare că am câștigat o sumă de bani cu multe zerouri – numai așa… pentru că sunt o fată extraordinară și s-a gândit la mine.
N-am simțul ochitului la țintă, ca atare universul percepe altfel sensul săgeților mele.
Acum am primit un plic de la Andreia Rolling Ideas. Zâmbesc dulce gândului meu, pentru că știu că interiorul conține un obiect meşterit minunat, cum numai mâinile şi răbdarea ei ştiu să facă.
Îl aud pe Mixu curios peste umărul meu:
– Hopaaaa ! Un plic ! De la cine e ?
Știind că Andreia îşi atribuie uneori reușitele făuritorului de mărţişoare Horty, îi răspund simplu:
– De la Horty.
În timp ce coborâm din scara blocului, Mixu se uită gânditor spre plicul meu… cu privirea aia nedumerită şi circumspectă, care ba-i vine să creadă, ba nu, dar tot ca un om gelos arată:
– Horty ! Ce naţie e ăsta ? Ungur ?!
– Habar n-am, ce-ţi pasă ? E motan !…Sigur mi-a trimis un mărțișor !
Pune frână cheii care de obicei deschide uşa maşinii:
– Ai primit mărţişor de la un motan ?! Faci mişto de mine ?… (abia mă abţin să nu râd ) Şi pisicile aristocrate vorbesc, nu-i aşa ? ( privesc insistent plicul, dacă ridic privirea risc să mor de râs, aşa că îşi răspunde singur ) Da, sigur că-i aşa, la cât îţi plac ţie desenele, nu ştiu de ce dracu’ te mai întreb!… (se-nvârte de parcă nu-şi găseşte locul… ) Şi eu acum de la cine îţi aduc mărţişor ca să fac faţă concurenţei? De la Chip şi Dale?
– Nu ştiu, Horty e motan de casă cu produse handmade…Adică un făuritor în toată regula !
Deschide maşina şi se aruncă pe scaun. Simt cum îl frământă gândurile.
În timp ce motorul toarce de încălzire îl aud exclamând fericit:
– Aha! M-am gândit ! Îţi aduc un mărţişor de la găinile lui mamaieeee !!!…
De data asta n-am mai rezistat şi am explodat de râs. Fix spre parbriz.
Ștergea urmele exploziei mele smulgând șervețel după șervețel din pachet – nu pentru că aș fi explodat mult, dar așa șterge el, cu câte un teanc o dată și pe urmă cică ține la pădure – iar eu mă străduiam să desfac plicul.
Din plic ies 4 mărțișoare pentru: Mixy, “domnişoara Mixy, mama lui Mixy şi inegalabila mamaie”.
Privea șocat conținutul plicului.
Revenindu-și cât de cât, a pornit mașina de pe loc îmbărbătându-se:
– Hai, las’, că la ditai cotețul cât are mamaie, pot să vă aduc și câte două mărțișoare de căciulă !… Împletite ciorăpește chiar !… Nu mai râde spre parbriz ! Staaai !… Ia de-aici, râzi în șervețelele astea !
P.S. Ştiu că fac poze urâte, deci vă invit pe site-ul Andreiei unde mărțișoarele arată cu adevărat bine. Să știți că realitatea bate poza. În poză arată a mărțișoare. În realitate mi se zbârlește pielea când văd atâta migală și drag în ele, iar gestul… uf ! Ei bine, gestul e impresionant !
P.P.S. Andreia, a spus fi-mea că ea nu e domnișoară, ea e Mixy Junior ! : )), mamaie aşteaptă mărţişorul care “o să fie frumos ca prietena ta, că numai pietene frumoase ai ! ” (n.r. n-a cunoscut nicio prietenă face to face), mama încă nu se hotărăşte pe care să-l aleagă, cre’ că vrea să fugă pe blat cu toate !
Am primit si eu martisor de la ea, dar sper ca ma va ierta ca nu l-am pozat inca si nu m-am laudat cu el. Abia ma tin pe picioare si imi vajaie capul. Dar nu scapa nelaudata. Nu as fi crezut ca floricele iesite din manutele ei pot fi mai frumoase in realitate decat in poze.
La fel de inmarmuriti au fost si baietii mei cand au desfacut plicul.
Să știi că sunt ! Cred că le facem tablouri, îmi sunt atât de dragi !
foarte dragute! Sa ai o primavara insorita si plina de flori!
Frumoase, frumoase! O primavara frumoasa!:)
Fetelor, o primavara minunata va doresc, plina de soare si fericire. Mixy, te imbratisez cu tot dragul (si tu stii cat de des imbratisez eu pe cineva), pe tine si pe toti ai tai, mai ales pe Mixy Junior. Pe ea o pup din toata inima.
Păi normal, nici azi n-am loc de ea…
O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ TUTUROR !!! (MAI ALES VORBĂREȚILOR MEI 🙂 )
Si eu am primit un ghiocel superb de la Andreia.O sa-l pastrez in caseta de bijuterii, acolo unde imi tin eu toate comorile.
Mult soare in suflet iti doresc si sa ai o “baba” frumoasa! Daca nu ai, sa fii!:))
😀 Am și babă frumoasă (mamaie), o să fiu și babă frumoasă (am un feeling :D), iar baba babă o veți simți în cea mai urâtă zi din această perioadă !:))
Mersi, Adelina, împrimăvărală frumoasă !
O primavara superba si din partea mea!!!!!!! Te pup. *:-*
Sa fiti iubite si sanatoase!
Mă bucur că v-au plăcut şi mulţumesc frumos pentru laude. 🙂 Aşa ne-am fâsticit încât Horthy a amestecat un ghem de şnururi de nu le mai desface nimeni.
Am notat formula de adresare Mixy junior.
P.S. Mixu face rău când e gelos? Să angajez bodyguard? 😀
Dai banii de pomană, încă mai scotoceşte prin coteţ ! :)))
M-am uitat la Andreia pe blog şi am văzut cu câtă îndemânare şi migală face mărţişoarele. Este o adevărată artă şi ca pentru orice artă – trebuie să ai talent, viziune artistică şi multă îndemânare (cu viziunea artistică să zicem că stau bine – restul îmi lipsesc :)) ). O idee frumoasă să facă mărţişoare pentru întreagă “populaţie” Mixy. De-acum ştiu şi eu, când vorbesc despre fata ta, să o numesc Mixy jr. Este mai uşor 🙂
Ei, uite că de-acum știu și eu ! 😀
Foarte frumoase martisoarele Andreiei. Eu am primit anul trecut o felicitare personalizata- cu ochiul lui Horus 🙂
Daca-i ziceam lu al meu ca e de la un Motan, nu mai ranjeam fericita de 8 Martie
:)) Ce vorbești ? Invidia lor face minuni 😀