mâncarea e tot viciu

By | 2013-04-15

Am déjà două săptămâni de om nefumător şi mi-e şi frică să fiu mândră de mine. Posibil să fie şi din cauza familiei sau a colegilor, că umblă ăştia cu atâta grijă pe lângă mine de zici că mi-ar fi murit amantul şi nu care cumva să-mi trezească vreo amintire şi să mă arunce într-o nesfârşită tristeţe.

Drept e că de două săptămâni nu-mi găsesc locul, adică sunt mult mai calmă şi nu mă mai agit decât pe interior. Mă epuizează atât de tare această stare încât aud lumea vorbind pe lângă mine, iar eu parcă stau sub apă, înţeleg  în valuri ce se vorbeşte şi nu pot deschide gura să zic şi eu două vorbe. L-aş întreba pe Doctor House dacă ar mai rula Domne, de ce boală sufăr?, dar ăla précis ar da-o în sarcoidoză, lupus…

Abia acum, când sunt conştientă că am scăpat de drogul nr.1 în lume după atâţia ani de sclavie, parcă încerc să compensez cumva lipsa ţigărilor, astfel că încep să văd şi celelalte droguri în funcţiune.

Băutura pică, n-am reuşit niciodată să fac abuz că-i  fierea păcătoasă şi dă la iveală tot ce îngurgitez. Din când în când în cantităţi “feliate” merge, dar cam atât. În plus, urăsc mirosul “de după”.

Cu cafeaua însă am o mare problemă. Dacă până acum o ţineam în frâu, acum e jale! Parcă ţine de foame, aşa beau! Încă n-am dublat cantitatea, dar o cană în plus tot e ceva! Uşor-uşor trebuie să mă las de ea până la limita de jos măcar.

De când sunt nefumător, am o senzaţie din ce în ce mai pronunţată că şi mâncarea e tot un drog. Vă daţi seama că nu de foame merg eu des la bucătărie, ci pur şi simplu înlocuiesc ţigările! Că înlocuiesc n-ar fi nimic, dar în cantităţi industriale?! Păi dacă am ajuns să mă tratez ca pe un coş de gunoi doar de dragul drogului mâncării, e grav. Tot surplusul ăsta e o grăsime pe care o acumulez şi de care n-am nevoie, mai ales că sunt o fire puturoasă şi n-am reuşit să ţin în viaţa mea o dietă(deci n-o să încep acum!).

Am mers întotdeauna pe principiul mănânc ca să trăiesc şi nu invers, şi am încercat să nu umplu farfuria chiar la fiecare masă(unul dintre obiceiurile româneşti proaste este să termini tot din farfurie). În principiu îmi ieşea, mai puţin seara când trebuia să mănânc să nu mă mai trezesc noaptea.

Animalele sunt mai deştepte ca noi: ele merg pe principiul mâncatului strict necesar şi nu sunt obeze. Deci, mai subţire cu mâncarea. Dacă reuşesc şi să nu mai mănânc direct din platouri cele trei sortimente de prăjituri pe care le face fi-mea într-o singură zi pentru că cică se plictisește, atunci înseamnă că sunt pe drumul cel bun:

pot să merg 7 ani în Tibet şi când mă întorc să vă convertesc la o nouă religie . Da, da! Ai citit bine !

Păi dacă mă “purifichez” așa… de tot, de tot, nu trebuie să scot și o religie ?!?!

 

0 thoughts on “mâncarea e tot viciu

  1. silavaracald

    Băi, nu m-aş băga la comentarii pe tema asta fiindcă io-s o ruşine pentru foştii fumători. Adică, m-am lăsat timp de treisprezece ani şi m-am reapucat dintr-o… evident… prostie.
    Acum încerc să repet formula magică de dezobişnuire cu iarba dracului, dar parcă e mai greu ca data trecută… 🙁

    Reply
    1. mixy Post author

      13 ani?!? Trist…
      Să știi că am o mare teamă, că dacă m-aș reapuca de fumat aș fi mult mai înrăită decât înainte. Așa au pățit părinții mei.

      Reply
  2. Cuvânta

    Lasa lucrurile sa vina de la sine. Nu te agita, nu te invinovati. La inceput credeam si eu ca totul e de la lipsa tigarilor. Acum sunt constienta ca asa e viata si ma accept asa cum sunt.
    In loc e cafea, bea apa sau ceai. In loc de prajituri, mananca legume fierte sau mere.
    Succes!

    Reply
    1. mixy Post author

      Mersi, tu ești unul dintre exemplele bune 🙂
      (apă și ceai beau în neștire… )

      Reply
  3. Michisor

    Categoric mancarea zilelor noastre e un drog. Si, in general, mancarea omului e un drog. Se poate vedea si in cazul animalelor de casa, hranite din “farfurie”.

    Eu am viciul mancarii si incerc sa-i fac fata. Ideea e ca nu imi gasesc timpul si linistea necesara ca sa imi planific ce mananc. Cel mai simplu ar fi metoda alcoolicilor (abstinenta totala) dar nu tine, fiindca are ca “efect secundar” neantul iar mie chiar imi place viata. Degeaba sunt citita in ale nutritiei, degeaba ma duc la nutritionist daca nu imi planific cu grija frigiderul. Teoria fara practica este egala cu zero! Asa ca, primul pas pe care mi l-am propus sa-l fac e sa renunt la masina personala pentru drumurile la serviciu, iar “uichendurile” ( 🙂 ), ninge , ploua, cate 1 ora de mers pe jos in continuu. Dupa aia om trai si om vedea cum as incepe aplicarea in practica a teoriei pe care am acumulat=o.

    Mult succes cu renuntarea la tutun!

    Reply
    1. mixy Post author

      Mi-am făcut un plannig, un grafic de kilograme pentru următoarea perioadă, sunt curioasă cum și dacă mă țin de treabă :))

      Reply
    1. mixy Post author

      :)) Ai și tu dreptate, se depune pe fund, pentru că stai jos când tricotezi.

      Reply
  4. kekee

    Suma viciilor e constantă.
    Ai renunţat la unul, deci …află-ţi alt viciu.

    Reply
  5. Javra

    În primul rând, trebuie să fii felicitată că ai scăpat de drog.
    În al doilea rând, trebuie să fii felicitată că nu te vei reapuca de el
    şi nici de altul, în compensaţie.
    După atâtea felicitări pentru faptele tale de eroism, meriţi să-ţi vezi
    mai departe de viaţă, cu măsură în toate, cum bine ştii teoretic.

    Reply
  6. adelinailiescu

    Daca o sa fii asa de pura cred ca trebuie sa incepi sa levitezi, trebuie sa traiesti in straturile superioare si pure ale atmosferei, nu printre astia plin de fum si fumuri!Te rog eu frumos daca faci o religie noua fa una care sa prevada multe margelute si cercei, sa ma convertesc si eu!:))

    Reply
    1. mixy Post author

      Ar trebui să fiu al naibii de pură să mai pot levita după kilogramele acumulate!!
      Ce bun enoriaş mi-am tras în persoana ta ! Totul se reduce la mărgele deci. Vrei handmade sau?…

      Reply
  7. arakelian

    in primul rand felicitari!! Suntem alaturi de tine, si de peste mari si tari!!

    In al 2lea rand inca esti la perioada de dezintoxicare, corpul elimina, se chinuie, scapa de nicotina, dar si rutina iti e schimbata. Deci ce simti e oarecum normal, dar va trece in 1-2 -3 sapt.
    Am avut colegi care s-au lasat de fumat, dar si-au pastrat rutina si ritualurile de dim: ieseau cu cana de ceai afara, cu ceilalti, pt a nu simti schimbarea brusca.
    Tot ei spuneau ca au avut o etapa, pe la sapt. 3-4 de nefumat, cand au inceput sa tuseasca si sa elimine ce nu au crezut vreodata ca au in plamani…

    Ti-as recomanda sa incerci ceva sport, miscare, asta va ajuta corpul sa elimine mai repede toxinele, dar si sa te bucuri de primavara.

    Reply
    1. mixy Post author

      Am făcut mişcare fără voia mea, pur şi simplu s-a întâmplat :))
      Mersi de felicitări, aştept cu nerăbdare să elimin ceva după 3-4 săpt, vă povestesc şi vouă dacă-mi iese 😀

      Reply
  8. vienela

    Vezi sa nu patesti ca Mihai al meu. In patru luni, de cand s-a lasat de fumat, a luat 15 kilograme. Daca o mai tine in ritmul asta, il pun sa se apuce iar de fumat, ca iesim mai ieftin. :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Calculează şi tu: dacă mi-am tras 4kg în 2 săpt. cât crezi că voi avea după 4 luni ? :))

      Reply
      1. Vienela

        :)) Nu am curaj sa ma gandesc. Iti dai seama cat te va costa noua garderoba? Plus usi noi, pe care sa incapi. :))

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *