de ce nu mai vreau coteţ

By | 2013-04-12

Acum 8 ani de zile, pe vremea când trăia tataie şi erau inundaţii prin Ro, a făcut mama o creditare meseriaşă la care ne-am adus aportul, ca să facem un pic de ordine în curte la mamaie, pentru că era o nebunie de mizerie şi putregai acolo.

Luam zile de concediu pe apucate, legate cu week-end-uri, să avem timp să muncim. Redau aici o mică parte din aceste jurnale de vacanţă, pentru că văd că iar li se pune pata să mute găinile mai în spate, nu le mai place unde l-am făcut acum 8 ani!. Am ridicat atunci coteţ cât nu e camera lui mamaie, beton, lemn, cuibare, căldurică, lux galinaceu, nu alta! Acum s-au trezit că e prea aproape de casă şi vine mirosul peste nasurile lor simandicoase. Să vă explic şi vouă de ce nu-mi convine şi de ce n-o să mişc un pai dacă se apucă de alt coteţ (şi să nu cumva să uit şi să mă răzgândesc!) :

ziua 1, miercuri

De mila părinţilor mei…

Am luat 3 zile de concediu acum, ca să pot merge la ţară cu părinţii şi cu Mixu, să terminăm ce am început week-end-ul trecut. Adică atunci am dărâmat porumbarul şi coteţul de porci (făcute din scânduri sau coji de copac rupte, smulse), şi ne-am apucat să facem coteţ zdravăn de găini. Tataie a urlat atunci că i-am dărâmat averea. Adevărul e că avea dreptate, că din 2 ciocane s-a dus dracu la pământ.

Plecăm mâine la mamaie, pentru că azi e târziu şi plouă, ne ocupăm de alte treburi administrative.

Plouă frumos afară. Parcă e vară. Toarnă întruna. Îmi place ploaia.

Ziua 2 – joi

Este ora 9 şi suntem deja în poartă la mamaie. Nu mai plouă de vreun sfert de oră. Când văd amândoi câinii dezlegaţi, la poartă, să-mi vină rău şi mai multe nu! Mă gândesc că ăia bătrâni au murit sau oricum e ceva rău că la câtă ploaie e afară şi apă în vie, nu pot să mă gândesc decât la rău. În fine ! Mă lămuresc că nu e decât închipuirea mea.

Ne apucăm de sudat prin ploaie. Adică eu ţin umbrela şi-l slugăresc pe Mixu. El nu se poate mişsca mai mult de un metru pătrat din cauza tonajului.

Bineînţeles că suntem uzi şi-n gaura curului de atâta ploaie. Ne curentăm ca dracii, dar ne mângâiem cu gândul că scăpăm de reumatism.

Instalaţia de lumină se prăjeşte de la atâta apă. Arată ca artificiile primarului „care este”. Mai pe seară ne potolim şi ne culcăm. Stabilim că mai stăm o zi, poate stă şi ploaia.

Înainte chiar îmi plăcea ploaia.

Noaptea mă trezesc şi-o iau de nebună prin vie, pentru că mi se pare că aud cherlăitul singurului căţel care rămăsese viu, nemâncat de nenorocita aia de mă-sa până să vină puhoiul. Îmi dau seama că de fapt e câinele unuia de la vreo 3 case mai încolo, care plânge că e bătrân şi vrea să moară.

Mă întorc degerată în casă şi nu mai povestesc nimănui expediţia mea, să nu râdă de mine.

Ziua 3 – vineri

Ploaia n-a stat. Raţele vecinului s-au înecat în bălţile din curte, probabil până acum erau obişnuite să înoate doar în propria spârcâială.

Începe să mă enerveze şi gârla din vie şi noroiul în care intri la propriu până aproape de genunchi. Şi iar muncă prin ploaie ca nebunii, cu toate aparatele şi prizele afară. Pentru că toate schimburile sunt ude şi foarte murdare, am pus-o pe mamaie să facă focul să mai uscăm din ele. Nu le putem spăla, nu s-ar usca niciodată. Puţul e plin de apă şi noroi. Ne spălăm pe mâini cu apă de ploaie sau cu apa din gropi şi şanţuri.

Spălăm vasele cu apa luată de la vecini care au hidrofor.

Spre seară îi intră lui Mixu un piron ruginit în talpă, de ne sperie pe toţi. În exterior nu se vede decât înţepătura.

Tata se gândeşte serios să facă o barcă în care să se-arunce cu nevastă-sa şi alte orătănii din curte (un cocoş şi o găină… câinele şi căţeaua… ) … se vede Noe.

Seara mă vede tataie cu un tampon în mână şi are impresia că i-am furat din compresele lui sterile să-i pun lui Mixu în talpă. Îi explic că la zgaiba aia n-am ce să-i pun lui Mixu, îi spun că eu am probleme, dar n-am cu cine să mă înţeleg,  a luat-o razna că ne batem joc de el şi de durerea lui şi începe şi ne înjură pe toţi la rând, mai cu seamă pe mamaie. Îmi iau şi eu durerea de ovare şi plec la culcare.

Peste două ore mă trezesc din somn plângând de usturime de ochi. M-a prins flama. Acum ştiu cum e. E rău. Mă spăl cu apa care se scurge de streaşina casei.

Week-end-sâmbătă

Bem cafeaua pe fundal de înjurături. Nu i-au trecut crizele lui tataie. De fapt, aşa olog cum e, varsă spume în cascade şi parcă din ce în ce mai spumoase. La un moment dat sare de la el din pat, într-un picior, direct peste mamaie, cu toiagul în mână, să dea în ea. Nu ştiu ce au de împărţit, dar mă uit la Mixu care-i priveşte din prag:

– Ajută-mă, mă!
– Hai, fată, că eşti voinică , am încredere în tine!

Mă opintesc din greu şi reuşesc să-i despart, în timp ce Mixu doar urmăreşte să nu se denatureze lucrurile. De parcă şi-aşa ar fi roz !

Pentru că nu mai avem materiale, se hotărăsc Mixu şi mama să plece la cumpărături. Balastrul de la poartă oricum e în şanţ sau în curte la vecina. 400 de roni daţi pe apa sâmbetei de care pomeneam în subtitlu.

Normal că încă plouă. Din când în când se mai odihneşte cerul câte 5-10 minute. Parcă ar avea contracţii, aşa toarnă.

Maşina nu porneşte din cauza excesului de umiditate şi a faptului că are roţile până la jumate în noroi. Cerem un redresor de la un vecin. Stă bateria pe redresor ore întregi. Încearcă s-o pornească. Aiurea!

Hotărâm că trebuie trasă. Între timp vine Piticu, un prieten de-al lui Mixu. Mixu se enervează de-a binelea când îl vede aşa curat şi parfumat, i-ar da un şut să-l trimită cu roţile-n sus în noroi. Îi trece însă, când îşi dă seama că se scarpină cu o viespe pe sub nădragi şi nu ştie cum dracu s-o omoare fără să rămână-n chiloţi, să-l vadă lumea strânsă la poartă.

Piticul opreşte un camion pe drum şi-l roagă să ne tragă din noroi. Camionul vine şi se opreşte cu o roată direct în şanţul plin ochi de apă. Ne opintim şi încercăm să-l împingem cu mâinile goale să-l scoatem afară. Nu ţine vrăjeala, a rămas camionul în şanţ. Ghinionul se ţine scai de noi. Şi plouă de parcă ar fi perdea de fum. Că nu mai ploase de mult !

Nenea de pe camion îşi cheamă un coleg cu camion să-l scoată de acolo. Colegu’ râde de moare fiindcă nu-i vine să creadă că ditai camionul a rămas în şanţ. Se lămureşte că într-adevăr aşa e şi vine să-l scoată.

La prima încercare se rupe şufa şi cade la picioarele lui mamaie. Mă umflă plânsul şi strig la Dumnezeu să nu mai stea cu spatele la noi. Nu mai pot, simt că albesc. Mă uit la ăştia ai mei şi văd aceeaşi dulce disperare în ochii lor. Neputinţă? Blesteme?

La a doua încercare camionul iese. Răsuflă şi lumea strânsă pe drum ca la urs.

Tot plouă.

Camionul proaspăt ieşit din şanţ încearcă să ne scoată şi pe noi din rahat. Se rupe şufa o dată. Se rupe şi a doua oară. Deja mă gândesc că ar trebui să-i chemăm pe-ăia de la ştiri să iasă nişte alea trăsnet. Sau pe preafericitul să ne mai spele de păcate, pentru că se vede treaba că ploaia n-a reuşit.

Câteodată ne uităm unul la altul şi râdem. Avem şi de ce. Suntem jalnici, urâţi ca dracu’ şi ghinionişti pân’ la Dumnezeu. Cum era proverbul ăla gruzin?… „Dacă ar ploua cu supă şi toată lumea ae avea linguri, noi am avea furculiţe”… Cam aşa şi cu noi.

Renunţăm şi-l trimitem pe nenea cu camionul la ale lui. Mixu se apucă să sudeze o şufă din fier beton ca să ţină.Pe la  mijlocul operaţiei apare Piticul cu mamaie şi un tractor.

Toată lumea se grăbeşte, Mixu lasă şufa jos şi ia frânghia pe care i-o pune tractoristul în mână.

Maşina iese. Aud suspine zgomotoase de uşurare, ca aplauzele de pe stadion. Tractoristul pleacă şi vine un nene mecanic şi-ncepe să caute maşina de bube şi să-şi dea cu părerea.

Vecinii strânşi pe drum intră în case. Sunt uzi leoarcă de atâta stat.

Mamaie moare. Cel puţin aşa susţine. Îi explic că nu-i momentul să leşine sau să moară, că sunt plină de nervi. Mă ascultă, ia două medicamente şi se pune miraculos pe picioare.

Afurisită ploaie ! Încep s-o înjur cu mama ei cu tot ! Vreau acasă. Mixu zice că nu, să mai stăm o zi. Păi nu mai am tampoane!!!

Bine, mai accept o zi.

Week-end-duminică

Ne trezim cu noaptea în cap şi nu se hotărăşte niciunul să intre în bucătărie să facă o cafea, din cauza ologului de tataie. Eu îl rog pe tata, tata o trimite pe mama, mama se uită la Mixu, ăsta îmi face mie semne: „Hai, curaj!” şi uite cum se duce ăla mic şi prost(adică eu). O iau tiptil pe lângă patul lui tataie, ajung în bucătărie, pun un ibric pe foc şi arunc cafea în el cât văd cu ochii şi câtă găsesc în cutie. Aştept să fiarbă, după care plec cu ibricul de cafea şi cu ce mai văd prin bucătărie: borcanul de orez, ăla de cafea, de zahăr, nişte usturoi, să fiu sigură că nu mai intru acolo pentru nimic. Am ieşit cu buzunarele pline, ca la Crăciun.

Ăştialalţi se bucură când mă văd, dar le trece repede când gustă cafeaua nasoală făcută din ochi.

După o sptămână de întuneric şi ploaie, a apărut în sfârşit un soare rahitic de după nori.Ne bucurăm ca proştii. Înainte de cocediul ăsta nu puteam să sufăr soarele. M-am răzgândit. Avem nevoie de lumină.

Fata mea se plictiseşte pe unde ştie şi ea mai bine.  Se încuie în casă şi mă pune să spun parola aia inexistentă ca să-mi dea drumul. O păcălesc cu ciubucuri şi reuşesc să intru.

Coteţul e aproape gata. Lipsă materiale, restul data viitoare. S-a făcut noapte. Ne schimbăm în viteză, strângem boarfele murdare şi ne împachetăm fericiţi de plecare de parcă am fugi dintr-o zonă cu holeră.

Înainte de plecare mă vede fi-mea în haine curate:”Doamne,ce frumoasă eşti mami!”…

În maşină începem să ne simţim trupurile ca nişte răni. Ne gândim serios la convalescenţa care urmează.

 

Şi-acum să fac altul ?!?!

 

25 thoughts on “de ce nu mai vreau coteţ

  1. vienela

    Eu zic sa faci un cotet pentru porc mai aproape de casa. Asa sigur vor uita de gaini. :)) Sau poti spune ca se streseaza gainile si fac oua apoase daca sunt mutate din locul cu care s-au obisnuit. :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Mai degrabă merge asta cu ouăle apoase, e mai puțin de muncă :))

      Reply
  2. kekee

    Are Paula Seling o melodie – La radio se anunţă ploi.
    Asigură-te că nu-i aşa.
    ps.
    Spune-le să facă coteţul ….cu roţi.
    Simplu.
    Aşa pot să-l mute în fiecare an unde vor.
    Mixy junior o să boteze nişte colţuri ale gospodăriei cu nume ca : Hawaii, Bora-bora, Seychelles, Ibiza, etc. iar când veţi muta coteţul le veţi spune penatelor :
    – eeee, anul ăsta staţi în Honolulu , trai, boierie – òI ACUMA SĂ VĂ PUIE DRACU SĂ NU OUAŢI !
    😀

    Reply
      1. kekee

        Exact, doar că mai mare cu roţi.
        Cum îşi plimbă apicultorii albinele în ditamai rulotele, poate şi mamaie să vă mâne :
        – Ia legaţi coteţul de maşină şi mutaţi-l mai hacana că s-au rutinat găinile în locul ăla.
        =))

        Reply
        1. mixy Post author

          :)) măi, pe tine dacă te lasă omu, îți fată mintea la drăcii ce n-a văzut partidul! Culmea e că ești foarte aproape de realitate, muta ea câte un gard întreg când i se părea că stai degeaba, dar să vadă construcții pe roți în curtea ei !
          Aș putea să-i duc mașina care priponește gardul blocului, dar nu vreau să știu ce-ar face mamaie cu ea…

          Închipuie-ți că a rămas un sac de ciment expirat pe-acolo și vrea să toarne un pic de asfalt în fața ușii găinilor, că asfaltul vechi e ros și murdar…

          Reply
          1. kekee

            O maşinăăăă, apăi aia ar fi un coteţ perfect pt. găini.
            La motor puse ouăle ca în incubator, de la căldura motorului s-ar cloci automat.
            Şi ar fi şi avantajul că de la vibraţii ouăle s-ar mişca, s-ar roti încetişor ( adică cum scrie la carte ).
            ps.
            Acuma cum ar ieşi d.p.d.v. al fezabilităţii afacerii
            :-”
            că motorina nu-i chiar gratis.

    1. mixy Post author

      Așa am zis și eu și m-au îmbrobodit de fiecare dată… 🙂

      Reply
  3. Roxx

    Vai!! Mai, mai sa nu crezi, eu cred ca plecam din prima zi.

    Reply
  4. silavaracald

    Ba, io nu plecam, ca am placeri la chestii de-astea… Cred ca-s o masochista mascata. :))
    Am stat si noi la munte o saptamana intreaga, pe un potop ce nu se potolea decat ca s-o ia cu mai mult spor de la inceput. Noi ca noi, ca nu ne-a cazut staiful, dar aveam printre noi o bucuresteanca ce nu mai fusese in viata ei la munte si care crezuse ca mergem intr-un fel de tabara cu de toate, nu la bunicii mei, intr-o zona izolata si prapastioasa. Bineinteles ca a fost la un pas de a suferi o cadere nervoasa. Desi lucrurile mergeau aiurea de tot, de la un moment incolo am inceput sa rad de orice alta nenorocire care ni se intampla, ca se vede treaba ca intrasem intr-o bucla a timpului care nu se deznoda decat dupa ce ne purificam de toate. Si ne-am “purificat”, ca ne-a apucat si pantecaraia la un moment dat, de la mure… :))

    Reply
    1. mixy Post author

      =)) Aia mai lipsea, o pântecăraie, că la câtă zeamă era în curte și wc-ul aproape plin aplecat trei sferturi pe spate, ne distram și mai bine !
      Da-mi pare bine că s-ar putea să suferi de masochismul ăsta mascat, deja-mi făceam probleme că sunt singura :)))))

      Reply
      1. Alexandra

        Pai la cata apa era doar scoteai dosu’ pe usa si dadeai cu jet in curte ca nu se mai baga de seama :)))))) Mama doamne ma dor oasele numa’ cand ma gandesc la atata apa si noroi 🙂

        Reply
        1. mixy Post author

          Apă-apă, noroi-noroi și să mai fie și cu dejecții pe mijlocul bătăturii, sărbătoare de-a dreptul ! Și să și aluneci eventual în galoșii ăia de cauciuc ! 😀

          Reply
  5. Javra

    Iată ce înseamnă un concediu petrecut în aer curat,
    aproape de natura-mumă, de sânul cald al familiei…
    Nu-ţi vine să mai pleci acasă, să n-ai tu o troacă de făcut,
    un gard de ridicat, o cocină de construit ori un drum de pavat.
    Te înţeleg când spui că nu-ţi vine să pleci din acel paradis…

    Reply
    1. mixy Post author

      Să înțeleg că tot așa constructiv îți petreci și tu concediile ? 😀

      Reply
  6. Rolling Ideas

    Ba eu zic să mai faceţi unul. Nu da alta, dar ca să mă mai distrez eu încă o dată de asemenea aventuri 😀

    Reply
  7. Roxana

    :)) Doamne cât poţi să scrii de amuzant despre întâmplările prea puţin plăcute ale vieţii. Citind mi-am amintit de restul păţaniilor din timpul construcţiilor – de la mutătorul de pui (vorba lui Kekee faceţi unul pe roţi, dar mai mare – ca să fie găinile voiajate, aşa se vor putea da mari când se laudă cotcodăcind altor găini despre plimbările făcute) până la cele privitoare casei şi altor acareturi. Pentru nervii şi oboseala voastră eu zic să lăsaţi coteţul unde e, dar dacă mă gândesc ce fain ne scrii despre toate astea – zic că ar trebui să îl construiţi neapărat 🙂 “Dacă ar ploua cu supă şi toată lumea ae avea linguri, noi am avea furculiţe” – este un proberb pe care nu l-am mai auzit – dar cred că se potriveşte la multă lume, iar în situaţia de faţă a dat savoare în plus scrierii. Felicitări! Ai scris o poveste minunată, dar aşa cum îţi cunosc familia, cred că veţi face coteţul.

    Reply
    1. mixy Post author

      Ah, bate-te peste gură, că eu nu mut un pai :)) Poate să fie haios până la Dumnezeu, nu mă mișc !

      Reply
  8. adelinailiescu

    M-a cuprins rusinea;eu am fost la distractie si tu la munca de ocnas.Ma revansez saptamana viitoare cand plec o saptamanala socrii, in Oltenia,Sa vezi atunci epopee, deja imi plang de mila! Sper sa-mi mai ramana un deget zdravan, cat sa pot tasta la intoarcere.:))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *