vă rog să rămâneţi copii

By | 2013-06-25

Am plecat de lângă vişinul care era atât de plin cum n-a mai fost de multă vreme. Era cald, exagerat de cald, dar nu aveam timp să dorm la prânz cum fac consătenii lui mamaie când e soarele sus pe cer, pentru că eu vin la mamaie pe goană, să muncesc şi să plec, ca să ajung în timp util şi la munca mea zilnică.

Se-auzea un zor de insecte prin copaci de-mi dădea ghes tuturor instinctelor criminale, dar încercam să stau oarecum pe scaunul meu de lângă vişin, mai ales din cauza contuziei prosteşti de care v-am povestit şi care încă doare. La un moment dat a venit şi fi-mea să-mi spună la ce poezie s-a gândit ea în cutare context, dar sunt convinsă că a venit numai ca să nu mă lase singură. Se simţea şi ea rău, eu mă ţineam de dureri şi de copaci şi mă grăbeam încet să termin treaba .

Şi terminăm cât de cât treburile din curte şi arşiţa nu mişcă decât greierii şi alte insecte. Mamaie mă întreabă când mai culeg vişine.

– Am terminat, mamaie! îi răspund.

– Mai e craca aia care merge spre vecinu’! zice ea cu obidă.

Ştiu că ar vrea să nu cadă nici sâmburii în curte la vecinu’ cu care nu se înţelege deloc, dar eu îi las o mare cracă de fructe să-i atârne în curte lui vecinu’, spre enervarea ei. Ştiu câţi copii are şi-ăla şi chiar dacă-s mari şi ăia ar mânca! Chiar dacă-s proşti, sau li se pare că m-au prostit, n-au decât. Dar să mănânce, dă-i încolo! Pământul e mare şi bun dacă ştim să ne facem loc în el.

– Mamaie, nu mai pot să adun, mă dor coastele. Restul le rămâne lor!

 

Dacă privirile-ar putea ucide, mi-aş face scrum la ce părere are…

Şi ne adunăm toţi în faţa casei şi e cald fir-ar să fie!

Vine o vecină să dea de pomană de Moşii de Vară. Mama adună şi ea repede pe o farfurie ce i-a zis mamaie să dea şi–i dă femeii zicând la viteză:

– Ia, vecină! Să fie de morţii mamii!

– Să fie de morţi mă-tii ! zice femeia în timp ce noi o luăm la goană să nu murim de râs pe loc, ci alergând. Şi spun – pentru a câta oară? că limba noastră-i o comoară plină de înţelesuri.

Ne adunăm apoi şi suflăm în tortul lui mamaie pentru că ieri a fost ziua ei, iar ea nu e total lămurită pentru cine cântăm, mai ales că ştie că mâine e ziua lui tata. Se uită la cifrele de pe tort, dar nici aşa nu înţelege, pentru că mama a pus cifrele cu spatele la ea, astfel că mamaie citeşte 18 pe tort în loc de 81. Ar mai vrea ea 18 ani!…

Suflăm, mâncăm… bem. Bem, fir-ar! Lichide grupa mare şi tot e cald!… Intru la
mamaie în cameră să caut un prosop. Îi văd poza lui unchiu-meu Nicu, ăla de-a murit în Spania, pusă într-o ramă la capu’ patului. Ies nervoasă:

– Bre, mamaie! De ce dracu’ l-ai pus pe Nicu mort acolo?

– Nu e mort, făi maică!

-Cum, bre, nu e mort?!

– Păi s-a împozat viu în poză!

 

Propune fi-mea o bâză şi se pune, ca să dăm cu palmele în palma ei.

Cu riscul că nu vă explic corect, bâza arată cam aşa:

baza

Se pune de exemplu mâna stângă pe partea stângă a feţei -ca să nu tragi cu ochiul şi să vezi cine te atinge- şi dreapta sub subraţul stâng, cu palma spre exterior -ca să te atingă unul din ceilalţi şi să ghiceşti cine te-a atins. Dacă ghiceşti, se pune cel pe care l-ai ghicit. Dacă nu, stai acolo şi îţi iei palme.

Apropo, nu mă interesează părerea voastră despre desen. Atâta pot să mânuiesc mouse-ul în dimineaţa asta.

 

Se pune fi-mea la bâză. Tata deja se pregăteşte serios să-i ardă una, dar traiectoria pe care stă nepoată-sa e în dreptul tomberonului de gunoi şi e posibil s-o dea grămadă înspre acolo. Îi face semn mamei să dea, în timp ce el ţine pripon fata de cealaltă parte să nu cadă, iar eu mă vait, pentru că mă umflă râsul şi mă doare contuzia.

Fata ghiceşte:

– Mami, că uite: de bine ce-a dat, tot ea se vaită!

Ţeapăăăă!…. N-a dat mami…

Şi iar se pune.

Şi-n fine, ce să vă zic, râdeam ca ăia mici, pentru că de câte ori se punea mama, tata îşi scotea un pantof ca să dea în palma ei, sau lua un scaun şi se făcea că dă. Când mă puneam eu începeau glumele „Ce să dai în asta, că se răneşte singură?!” şi tot aşa.

În timp ce noi ne distram să ne treacă de căldură, mamaie făcea cruci mari, că am înnebunit atâţia oameni mari şi am dat în mintea copiilor.

– Mă! Stă mazărea aia-n vrej! Se usucă dovleceii în grădină!

Noi, nimic.

Şi când ne oprim un pic să ne tragem sufletul, pe o zăpuşeală fără nici pic de vânt, porneşte din senin un mic vârtej din porumbul aflat în curtea lui vecinu’. Vârtejul zburătăceşte două vrăbii speriate, trece apoi prin curte, pe lângă noi şi se pierde câţiva paşi mai încolo.

Rămânem ca la dentist.

Mamaie rupe liniştea scuipând în loc şi deşirând o aţă din fusta ei, ne spune în viteză:

– Puneţi repede semn în loc.

– Ce semn?

– O scamă de pe voi, o aţă, un fir de păr…

– De ce?

– A trecut satana pe lângă noi!…

E atât de pătrunsă încât trebuie s-o luăm în serios şi cum n-am ce să dau drept semn, o pun pe fi-mea să mă jumoale de un fir de păr alb, măcar să nu-mi pară rău, dacă tot mă jumulesc. Ăştialalţi pun semne, numai tata spune că vânturile ar trebui să se trateze tot cu vânturi şi nu cu semne.

După toate astea ne dăm cu părerea de la ce s-o fi format mini vârtejul ăla satanist şi ajungem la concluzia că s-or fi combinat curenţii de aer fierbinte cu vreun scuipat uitat prin porumbul omului. Tata se bucură că a avut inspiraţia să nu-l treacă vânturile când trecea vârtejul pe lângă noi, că uite cum se forma o mini-tornadă, naibii!

Mamaie trage cruci în continuare, pentru mântuirea sufletelor noastre de copii vârstinici.

 

0 thoughts on “vă rog să rămâneţi copii

  1. Michisor

    As ramane copil cu o imensa bucurie. Incerc sa nu-mi pese de remarcile veninoase din partea lu consortu’ cand ma dau in leagan cu fi-miu, ca ma pun la mintea lui, ca dimineata ma tandrez cu el in loc sa ne grabim sa mergem la scoala, …

    Apropo’s de cadouri. Fiindca plecam intr-un mini concediu (1 saptamana) exact de ziua lui fi-miu, iar cu o saptamana inainte il sarbatorim impreuna cu alti prieteni cu numele de Paul si Petronela, weekend-ul asta i-am dat cadourile noastre.Sa aiba timp sa se bucure de ele. Si i-am organizat vanatoarea de comori, inspiratie de la tine. Sa vezi ce chicote din suflet, sincere. Alergam prin toata casa dupa biletele. Iar la sfarsit a declarat ca mai vrea. I-a placut cadoul dar parca mai amuzanta a fost vanatoarea cu maica-sa alergand pe urmele lui. I-am promis ca de sfantul Petru si Pavel, cand o sa mai primeasca din partea prietenilor cadouri, am sa ii organizez o a doua vanatoare.

    Copilarie frumoasa!

    Reply
    1. mixy Post author

      Să fie! Îmi pare bine că v-am scos din rutina oferirii cadourilor, dar mai ales că ne povesteşti şi nouă! Să-ţi trăiască puştiul!

      Reply
      1. Michisor

        Multumesc! Sa traiesti si tu impreuna cu tot familionul, da mai cu seama mamaie si tata mixy 🙂

        Reply
  2. kekee

    Când vă mai plictisiţi, nu mai jucaţi bâză.
    Desenează tu ceva, o să râdă poporul toată ziua.
    Popa Popas e mic copil pe lângă tine.
    😀

    Reply
    1. mixy Post author

      băăăă!
      ah, stai, c-am zis că nu mă interesează părerea voastră despre desen
      😀

      Reply
      1. silavaracald

        Ştiu că nu-ţi pasă dar… dacă le mai puneai câte un deget mâinilor ălora, iar nasul îl mutai mai hacana (în dreptul tâmplelor, par eczampl; sau la ceafă…), îl umileai de-a dreptu’ pe senor Picasso. Părerea mea! :-B

        Reply
        1. mixy Post author

          Hai, termină, că ştiu că am talent, dar când pui punctul pe i… :”> :”> :”>
          Şi când te gândeşti că Picasso nici nu se pricepea cu mouse- ul 😀

          Reply
          1. silavaracald

            Şi nici cu chiromanţia, ca domnia voastră, senora mixy.
            De când am văzut-o prima dată (palma aia expusă cu interiorul spre noi; adică cu exteriorul spre subiect, devenit obiect prin acţiunea de lovire asupra ei… ), mă tot întreb ce semnificaţie are unghiul acela dintre linia inimii şi a vieţii, cunoscut printre experţi drept “marele lac al micului bazin”. E de bine? E de rău?
            Şi uite aşa se duse şi somnul meu de prânz, măcinată fiind de dileme. Şi se porni şi ploaia… Mda, tot de la lacul ăla o fi şi asta… mămălga ei de treabă! #-o

          2. mixy Post author

            M-aş îngropa în astfel de dileme de-ar porni şi aici ploaia.
            Fii atentă, dacă mă mai lauzi mult, mă fură ăştia să pornim o expoziţie! Încaltea nu mi-ar părea rău, dar s-ar putea să-ncep să cred şi eu…

          3. silavaracald

            Şi stai că n-am vorbit încă despre semnificaţia gestului de apărare schiţat de către persoană, despre sugerarea unei săbii a lui Damocles cu acţiune laterală de data asta, nu verticală, tradiţională, ceea ce semnifică perfidizarea agresiunii antiumane, vicierea raportului agresor-victimă… Ca să nu mai vorbim despre profilul acvilin al eroului, la figura lui efigiazică, ceea ce sugerează o anumită apartenenţă etnică şi ne proiectează în spaţiul multicultural, cu referi la contextul socio-istoric…
            Măh, m-ai făcut să visez cu schiţa asta, mi-ai pus probleme… m-ai stârnit cu alte cuvinte. Şi m-ai făcut să bat câmpii cu voioşie, ca pe vremuri, când am scris un eseu de 17 rânduri despre cea mai scurtă poezie din lume, purtând numele de “Fish” şi care era alcătuită din cuvintele: “Oh, yet pet!” :))
            (Scuză-mă dacă am întins prea mult pelteaua, dar desenul tău e foarte drăguţ. :-*)

          4. mixy Post author

            eşti mortală ! Abia acum înţeleg cum se pot extazia unii în faţa unor tablouri… cu un punct par egzampăl ! Păi drept e că la desenul meu se pot comenta zile întregi semnificaţiile ascunse =))
            Dă-l naibii de blog, m-ai convins, m-apuc de desenat !

          5. kekee

            Jaba.
            Acum că tot ți-ai devoalat talentu’ …. criticii te mănâncă.
            E știut de toată lumea că odată cu apariția primului artist a apărut și perechea sa : criticul de artă.
            Ca să nu crezi că vorbesc prostii :
            http://www.youtube.com/watch?v=W_v_ubcYsTI

          6. mixy Post author

            Ş-ai venit tu ca bărbosu’ ăla critic să-mi strici fengşuiu serii! 😛

          7. kekee

            Bucură-te că al tău critic nu are nici barbă, și nici nu poate face șușu din picioare ( deși cunoscând-o, nu aș băga mâna în foc că dacă se ambiționează nu reușește asta).
            😀

  3. Alex

    La multi ani Mamaie!
    Sa traiasca sanatoasa si vesela si la fel de spirituala, inconjurata de familia voastra frumoasa.

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi nu ne putem juca în reţea, n-am atâtea scule de joacă.

      Reply
  4. Scorpio

    La multi ani lu’ mamaie de mixy!!!!
    Auzi? Io am o dilema…nu era ieri un alt post la care am comentat? Sau am visat??

    Reply
  5. laura M

    faci tu ce faci si tot ma atingi la coarda aia sensibila.raspunsul il stii deja. 😀 .La Multi Ani lu`mamaie si lu`tati 🙂
    faza aia “Să fie de morţi mă-tii ! “este dementiala!!!!toti vecinii stiu ca sunt acasa :)) apropo:trei zile ti-am dus dorul 😉

    Reply
    1. mixy Post author

      Îţi dai seama cât am râs noi?! Au fost cei mai frumoşi Moşi de vară 😀
      Îmi pare bine că mi-ai dus dorul 🙂 Frumoasă declaraţie !

      Reply
  6. Roxana

    La mulţi ani lui mamaie şi tatălui tău! Să fie sănătoşi şi să ne bucuri cu poveşti despre ei!
    :)) Mi-am adus aminte de bâza pe care o jucam şi noi acasă, cu mama, tata… 🙂 Excelentă scriere. Am râs şi eu şi bărbatul meu – deci ai făcut încă doi oameni fericiţi. Iar râsul ajută la sănătate. Eu zic că vântul acela din senin – a fost mulţumita naturii că le-ai lăsat şi copiilor vecinului vişine 🙂 Dar este bună şi varianta demonica a mamaiei 🙂 Că numai aşa putem aprecia filmele de gen. Nu mai are nici un haz filmul dacă este totul explicabil ştiinţific.

    Reply
    1. mixy Post author

      Da, dar noi ne-am defectat pe canale de ştiinţe şi până nu căutăm o explicaţie logică…
      Mă bucur că jucaţi şi voi. Cu cât mai mulţi cu atât mai bine. Cunoscătorii ştiu de ce. Bzzzzz 😀

      Reply
  7. laura M

    stai ca am uitat.in desen e barbat sau femeie?

    Reply
    1. mixy Post author

      Ce contează? Şi tu începi? Mi-a mâncat sufletul SLVC ! =))

      Reply
  8. silavaracald

    @kekee
    Iui, măi arici, aşa ne vezi tu pe noi!?
    Hai că artistul mai arată într-un fel, dar criticul… =)) =)) =))
    (Doamne, mi-a curs tot rimelul în ochi, criminalilor! :)) )

    Reply
    1. mixy Post author

      şi bine naibii că mai departe arată numai jetu’ !… =))

      Reply
      1. silavaracald

        Lasă că avem destulă imaginaţie să “vedem” cu ochiul minţii şi restul.
        =)) =)) =)) =)) =))
        (Trebuie să recunoşti că ne-am conformat îndemnului din titlu! :D)
        (Băăăi, cum faceţi de voi comentaţi tot acolo sus, în calup, şi io n-am loc decât aici, în subsol?! Asta-i discriminare! x) )

        Reply
        1. mixy Post author

          Ai văzut ce repede am scăpat de un critic ?
          Next, pliz ! 😀
          Serios, acum chiar am curaj să desenez :))

          Reply
          1. silavaracald

            În sfârşit am priceput şi eu poanta cu Batman, batman, că mi-era jenă să întreb de unde vine. :-*

          2. silavaracald

            Nebună eşti!
            Cum te iei tu de piept cu critica de specialitate, decisă să rupi tiparele, să impui noi reguli, să revoluţionezi pictura… Chapeau!
            😀
            @laura M
            Hai că pe noi ne-a anihilat, măcar tu să te ţii mai tare! Dă-i înainte cu “bărbat sau femeie” până când cedează şi ne dezvăluie amănuntele picante din spatele operei. 😉

          3. mixy Post author

            În vremurile astea e bine să te iei de critică de dinainte, doar pentru orice eventualitate 😀
            I-am explicat şi laurei M cum face :))

          4. kekee

            =)) =)) =))
            ps.
            Băi critic de artă, te ține mâna , mai bine zis buzunarul să critici opera ?
            ….
            Adică să faci șușu pe laptop ?
            ( că acolo apare opera )
            =))

          5. silavaracald

            Măi, critica mea nu e… lichidă, ci laudativă, stimulativă, revelatoare. Deci, fără jeturi pe leptoape. Eventual lustruirea monitorului, parfumarea discretă a tastaturii, întru stimularea inspiraţiei. :-B

          6. kekee

            Da, daaaa… și marmota…
            😀

          7. mixy Post author

            las-o să zică, are dreptate, altfel nu mă mai hotăram nicicând să desenez.

          8. laura M

            nu mai pot,ma dor obrajii.sa inteleg ca in desenul tau este batman deghizat?in barbat sau femeie =))

          9. silavaracald

            Egzact! Te-ai prins! Eu ştiam de la început (=)) ), dar n-am vrut să “strivesc corola de lumini a lumii”. :-B

          10. laura M

            ce e cu mixy,unde e,deseneaza?

      2. kekee

        Când arată criticul de artă mai mult decât jetul înseamnă …. critică foaaaarteeee negativă…
        =))

        Reply
  9. laura M

    @slvc
    am rasuflat usurata credeam ca numai eu nu stiu de unde vine faza asta.

    Reply
    1. silavaracald

      Gemea internetul de “Batman, Batman”, şi habar n-aveam de unde vine. 🙂
      @kekee
      Hmm, poate i-e dor de Lorena Bobitt criticului ăluia. 😀

      Reply
  10. kekee

    Bă s-au cam amestecat comentariile, și e cam greu de preceput sensul și contextul.
    Ia să-mi iau cighimelul și să mă mut în bucătărie, că devine interesant.

    Reply
    1. mixy Post author

      eu mă gândeam să vă deschid o foaie nouă, un articol ceva…
      ingineri, huh?
      măi, pe blogul meu se strâng oameni practicanţi de ştiinţe exacte, cu aspiraţii către arte.
      suspect

      Reply
      1. kekee

        neeee, nu-ti face iluzii.
        Se strange popor dupa chipul si asemanarea posesoarei blogului, adica oameni DEFECTZI !
        =))

        Reply
        1. mixy Post author

          o să ai onoarea să fii primul defect pe care-l desenez :-L

          Reply
    2. laura M

      cu riscul ca ma fac de cacao,ce naiba e ala “cighimel”

      Reply
      1. kekee

        Itzi explica oama de cultura.
        dam legatura criticului de arta :…..
        ps.
        SLVC, haida ixplica omului what is mean: cighimel

        Reply
        1. silavaracald

          E… ăăă… ălaaa… cum îi ziceeee…. adică, e, de fapt… reprezintăăă…
          Laptopul cred, că habar n-am, şi nu mă lua acum că-i din ungureşte şi ar trebui să ştiu, că nu-s din zonă şi habar n-am ce-i! Noa!!! 🙁

          Reply
          1. kekee

            din DEX-ul cu tzepi :
            cighimel = personaj mic, prost care se agita dejaba.

            In cazul de fatza netbucul meu, pe care il iau in bucatarie cand vreau sa stau pe net si sa beau o bere si sa fumez ( ca in dormitor nu e voie ).

          2. silavaracald

            Sper că nu faci aluzie la mine, că-ţi dau cu Cocolino pe ţepi!!!
            ……………………………………….
            Noa, copii, eu mă retrag, că mai am de meditat pe marginea subiectulu (:D), dar mă culc cu zâmbetul pe faţă, motiv pentru care vă mulţumesc. :-*

          3. mixy Post author

            chiar merge cu balsam ?!
            N-ai de ce, eu am făcut praf 2 episoade din Game of Thrones, motiv pentru care vă mulţumesc :))

          4. mixy Post author

            taman bine când te plimbaşi cu cighimelu’..

  11. laura M

    bai si daca eram putin mai atenta ma prindeam din prima,dar am cazut in tepiiiii lu`Kekee:))

    Reply
  12. kekee

    @ mixy
    cum adica ?
    :O
    ai rapit sufleorul actorilor si nu mai dadeau replicile ?

    Reply
    1. mixy Post author

      Ba cred că a fost haos de replici de-am pierdut sensul urzelilor şi-a trădat cine n-ar fi trebuit…

      Reply
      1. laura M

        e super serialul.l-am vazut pe tot.abia astept sa vad urmatorul sezon la anu`

        Reply
  13. kekee

    @ laura
    cocolino un drac.
    Le da lustru doar.
    Tzepii mei nu se inmoaie cu cocolino, ci cu altceva.

    Reply
          1. laura M

            aaaaaaaaaaaa eu ma gandeam la cu totul altceva 😀

  14. kekee

    @ mixy
    no way.
    Nu ai tu carioci ca sa desenezi un kekee.

    Reply
      1. laura M

        @ Kekee o sa iti faca mixy tepiiiiiii permanent. :))

        Reply
  15. kekee

    @ mixy
    Inca nu s-a nascut scenaristul care sa inventeze replici mai aberante decat comentariile noastre.

    Reply
  16. kekee

    @ mixy
    Anyway, nu ai reusit sa dai nastere la asa comentarii cu toate scrierile tale. Care nu-s rele deloc ( nu te umfla in pene ).
    DESENUL ala-i secretul … ai vazut ce a iesit ?
    ps.
    Avand in vedere ca sunt blogeri si v-logeri ( adica blogeri ale caror postari sunt video – vezi Gaben ), tu ai sansa sa fii promotoarea unei noi specii : d-logeri ( adica aia care posteaza desene ).
    Ar fi o chestie inedita.
    😀

    Reply
        1. kekee

          da, de la draw-logger.
          Adica ala care in loc de scriere pune desene.
          Ai fi prima.
          Premiera mondiala !

          Reply
        1. mixy Post author

          pff. mersi, l-am făcut cam chel, dar măcar e negru în cerul gurii.
          o las pe SLVC să critice desenul mâine :))

          Reply
        2. laura M

          punctele alea doua mici si negre deasupra limbii sunt amigdalitele? :))

          Reply
          1. kekee

            Apare si SLVC mintenas, ca dupa cum o stiu io nu se culca mai devreme de miezul noptii.

      1. kekee

        =)) =)) =)) =)) =))
        Nici in poza nu seaman asa tare.
        :))

        Reply
          1. kekee

            Trebuie sa recunosc ca esti tare.
            ps.
            De aia misun eu p-acilea.

          2. mixy Post author

            Ms.
            Mă retrag şi eu. De fapt VĂ STING, ca să pot vedea şi eu 20 de minute în linişte :))
            Noapte bună!

          3. kekee

            Na, ca ne facusi cinzeaca, sau monopol, de ne stingi.
            😛

  17. kekee

    Uitasem.
    Deci urmatoarea postare … va fi desen.
    ps.
    Hai mixy sa te vad ce iti puieste mintiutza.
    😀

    Reply
  18. Pingback: Deci – Silavaracald

  19. Hapi

    Daca am putea sa fim o zi adulti si o zi copii! Cred ca am trai mai mult si mai bine, am fi mai veseli….

    Reply
  20. Roxx

    102 comentarii…wow , credeam ca nu vad bine. na! acum ai 103 :))

    Reply
  21. Vienela

    Stii ca mi-ai dat o idee buna cu bâza? Ca tot ploua afara si baietii se plictisesc uitandu-se la mine cum citesc si comentez pe bloguri. :)))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *