După analize, alergături şi consultări ambulatorii, am ajuns de unde am plecat: la spital. Pardon: la ALT spital.
Când am declarat că aş vrea să mă internez cu fata în spital, doamna doctor m-a întrebat:
– De ce vreţi să staţi cu ea? O alăptaţi? Are 14 ani, ce naiba!
M-am simţit prost şi m-am gândit că doamna are dreptate şi pot fi mult mai utilă pentru fată în afara spitalului decât în interior, apoi am încercat să-i explic fetei că o las în cantomanet în spital pentru binele ei şi o să fie ceva… nu chiar de vis, dar va fi o experienţă unică. A fost rezonabilă, adică a acceptat sărind ca arsă:
– Mami, nici măcar n-ai luptat pentru mine în faţa doamnei doctor! Ai acceptat de parcă abia aşteptai să mă interneze singură!! Cum mă laşi singură aici?? Pe bune!!! Nu te simţi prost?? În tabără la Neptun nu m-ai lăsat astă-vară, că eram prea mică, remember?!
Amintirea verii în care mi-a făcut capul pătrat că vrea în tabără la mare îmi revine buluc, pe toboganul memoriei. Mă apăr:
– Stai, fată, că la Neptun n-avea cine să vină la tine în vizită! Şi nici n-avea cine să-ţi aducă să mănânci!!
– Aha, mereu găseşti motive să nu-mi dai drumul de acasă, dar în spital mă laşi bine- mersi şi e cel mai cool cantonament, nu??
– E spre binele tău, pe lângă blocajul ăsta renal faci şi o grămadă de analize pe care nu le-ai face acasă, dacă tot am pornit pe drumul ăsta hai să vedem care e treaba, să ştim de ce ne ferim, dă-o naibii de şcoală că recuperezi tu, în caz că-ţi făcea probleme… (vrăjeli „alea-alea” părinteşti).
Doamna doctor şi asistenta din subordine îmi pun în mână o reţetă care nu se găseşte decât în două farmacii ale capitalei. Plec şi sun GPS-urile din dotare: oameni în faţa unui internet, care au idee cum pot găsi aceste farmacii – pentru că eu n-am intrat în era în care să am net pe mobil. Din aproape în aproape, cumnatul meu îmi explică detaliat cum pot ajunge la una din farmacii. Mă bucur, bag viteză şi ajung. La ghişeu aş cere tratament anti-transpiraţie de alergătură de cai, dar mă abţin. Iau doar tratamentul pentru copil şi mă întorc la spital.
Mai pe seară vine şi soră-mea cu nişte reviste şi chiar încercăm să rezolvăm o integramă adusă de ea pentru fi-mea. La ceas de seară suntem obosite, stresate, mame urâte. Nu ne ies decât câteva cuvinte anemice. Soră-mea visează la liber:
– Las’ că fi-ta e mai deşteaptă decât noi… Noi suntem bolovani la ora asta, dar ea le face cu ochii închişi, ia să vezi!
Fi-mea se întoarce de la tratament şi ne demontrează că nu e bună de făcut integrame pe seară. Am un copil înţelegător,fără pretenţii mari, care îşi aduce aminte ce comandă are pentru prânzul de mâine, pe care îl va aduce mă-sa mare:
– Vreau carne-n dungi ( la grătar) , nu pulpe sau alte idei de-ale ei. Şi mai vreau un săpun mai ca lumea, că ăsta bio pe care mi l-ai dat pute a mort. Mai vreau o săpunieră, nişte ceai şi puiul meu în dungi, cu piure.
Dă să intre înapoi în salon, dar se întoarce în loc:
– Aaaa…şi 1-2 clame, că era să uit şi iar n-am cum să-mi potolesc bretonul!
Iar dă să intre în salon, iar se întoarce:
– Şi să mă iei repede de aici!
Ne pupăm, plec acasă şi vorbim restul timpului prin mesaje. Încerc să-i induc spiritul aventurier în locul mizeriei spitaliceşti româneşti, spunându-i că se va împrieteni cu fetele din spital, va sta la „foc de tabără” cu ele între două perfuzii.
Oftează şi zice că mă crede.
Ajung acasă şi plâng. Plâng degeaba, ca ăla depresiv. E tare greu să-ţi laşi copilul singur în spital!
La ora 10 seara fata mă anunţă SMS că se culcă. Sunt cu telefonul la brâu, mai-mai că fac baie cu el. Nu mă pot abţine să nu urlu în mesaje:
„Heeei! Tu eşti fata mea?! Fata mea nu doarme la ora 10!! Scoate-o pe fata mea din tine, spune-i că vreau să vorbesc cu ea până la ora 1 pe fb de exemplu!!!”
Nu gustă gluma şi se culcă urându-mi “Mdea, bine. Haha.Noapte bună!”.
***
Pe la 6 dimineaţa îmi dă un mesaj cât se poate de matinal :
„Am dormit relativ bine. M-am culcat la 10 seara, la 11 a intrat asistenta, a aprins toate becurile şi i-a schimbat perfuzia unei puştoaice, la 12 a intrat iar asistenta, a aprins toate becurile şi i-a făcut antibiotic altei puştoaice. La 6 dimineaţa m-am trezit în răcnetele vecinei din dreapta patului meu: “NUUU!!! MĂ DOARE BRANULICAAAAA!” . Îmi propusesem să-i bag branulica pe gât în următoarele două minute dacă nu tace, dar a avut bunul simţ să tacă până la urmă şi am reuşit să aţipesc la loc, dar a intrat o tanti de serviciu să ne spună să mergem la duşuri şi să ne facem paturile pentru că vine doamna doctor în vizită. Am încercat să o ignor şi să-mi trag pătura înapoi pe cap ca orice om serios, dar doamna de serviciu s-a priponit lângă patul meu atenţionându-mă de un colţ de pătură: “Heeeeeeii! E valabil şi pentru tine!!” Aş fi pocnit-o, dar eram pe tarlaua ei, nu pe a mea. Ai avut dreptate, viaţa e frumoasă în cantonament, mami!”
Mai trece vreme şi după vreo 4 ore fata îmi dă alt mesaj:
„Vrăjealăăăăă! Doamna doctor a venit la vizită la 9:30!!! Le urăsc pe asistenteeee, şi mai ales pe tanti aia de serviciu care m-a trezit!!!”
Îi răspund încercând să schimb subiectul:
“Aşa e la spital. Vezi că o să vină tati mai târziu să te vadă”
“Nu- nu! Spune-i că n-am voie vizite, să nu obosesc! N-am chef să vină şi să trebuiască să-l îmbărbătez! Auzi, mami? Deci toate asistentele şi majoritatea doctoriţelor sunt super de treabă, numai pe doctoriţa mea n-o iubeşte nimeni , e un soi de Grinch.”
“Pe bune? De Grinch Pediatric n-am auzit până acum”
“Haha, G.P.! Poate-i rămâne numele aşa!”
După amiaza se scurge în vizite, tratamente, schimb de rufe şi altele de gen.
Pe seară mă enervează că nu mai răspunde nici la mesaje, nici la apeluri.
“ Mami, de ce te enervezi? Toată lumea mă întreabă cum mă simt, ce mai fac. Crezi că mai am timp să-ţi răspund?”
***
A mai trecut o noapte la fel de păguboasă şi plină de mesaje, iar a doua zi dimineaţă am primit mesaj de la pişcotul meu de fată:
„Deci mi-a luat o urocultură şi un sumar de urină acum şi zice să nu mănânc sau să beau până nu îmi mai vine o dată să fac pipi, dar de unde să-mi vină dacă m-am golit şi nu mă lasă să mă umplu?!? Mamiiii ?? Help? De unde fac rost de pipi, că mie mi-e foame?? ”
Trece ziua cu chiu şi vai , cu analize gratuite sau negratuite, apoi vine seara. Fata mea nu tace:
“E marfă rău la foc de tabără, mami, stăm, vorbim, am învăţat o grămadă de cuvinte moldoveneşti de la colegele de salon, dar abia aştept să mă iei acasă! Văleeeeu!…Pute o mămică aici de-ţi vine să-ţi iei câmpii!!!”
***
Dimineaţa:
“Mami, întreabă-le şi tu pe coţofenele astea cât mă mai ţin aici , că nu mai pot!! Vino să vorbeşti cu doamna Grinch. Doamne, ce rău e! Am şi plâns…Mă simt oribil, mi-e o foame de lup, dar îmi vine să vomit, mă doare rău şi nu-mi dă nimic să nu oprească piatra din mişcare. Vreau acasăăăăă mamiiiiii!!!!”
Îmi ţin firea vitejeşte:
“Nu te iau!”
“Haaai, mami!”
“Nu, nu. Vin doar să te văd”
“Bine, atunci mai adu pijamale de schimb, beţe de urechi, pungi de gunoi… G.P. vrea să aduci şi tratamentul ăla…. Of, şi vino mai repede, pentru că am nevoie de nişte moral ridicat.”
“Îţi cumpăr nişte moral? La bucată sau la kil?”
“Nu, mami, ia-mi moral la litru, n-auzi că –mi trebuie 3 litri de lichide zilnic?!”
Seara:
“ În afară de ăia 2 gândaci pe care-i mai văd la baie, în general e bine. Adică toate asistentele sunt simpatice , primesc vizite, mă odihnesc… Dar când vine seara zici că vine iadul. Asistentele sunt nasoale şi urâcioase, se uită la Suleyman, nu mă ia somnul… În orice caz, mi-e dor şi de ultimul fir de praf din casă.“
***
Dimineaţa:
“A zis că vine la prima oră să ne facă ecograf. Dacă mai stau mult o să-mi vină să vomit. Aştept ca proasta. Dacă nu vine în următoarea jumătate de oră, mă apuc să mănânc, n-are decât să-şi facă GP singură ecograf! Şi-aşa îmi spune numai să inspire, nu să şi expir, astfel că-mi ies ochii din cap până mă hotărăsc să expir singură”
După o vreme o întreb:
“Ai reuşit fată să faci ecograf?”
“Îhm”
“Of, ce bine!”
“Mami,nu te bucura, că e la fel de naşpa. În plus, a zis să vii să plăteşti analiza aia scumpă.”
“Mrrr!”
***
Dimineaţa în week-end:
“Mami, m-am trezit mai devreme decât toată săptămâna pentru că am avut un coşmar înainte de ora 6 şi când am ţipat în bezna dimineţii, toată lumea a luat poziţia de drepţi în pat. Inclusiv vecinica cu branulica, s-a speriat îngrozitor! Deci mi-am scos pârleala pentru toată săptămâna în care am auzit urlele ei! : D”
La prânz în week-end:
– Ce bine-mi pare că au venit tati şi tataie, pe unul din ei tot îl vrăjesc să mă ia acasă pe semnătură!!!
?!
***
“Ce faci, fată?”
“Ascult muzică. Îmi aduce aminte de civilizaţie. Vreau acasă. Fac ce vrei tu, dar ia-mă acasă!”
“Ai şuşuit piatra?”
“Da, normal, mai mult te interesează piatra! Nu ştiu dacă am şuşuit-o, că m-a luat sughiţul şi am scăpat şuşu şi direct în wc.”
“Ce?”
“Glumeam. A zis G.P. că ar fi bine să merg cu bicicleta pe piatră cubică, poate reuşesc să scot piatra”
***
După o săptămână de chin şi analize o aduc acasă aproape la fel de bolnavă, dar cu un toptan de analize în curs de verificare şi tratament de durată.
Încerc o glumă pe pragul de la uşă:
– Lasă bagajele afară, să le controlez. Sper că nu mi-ai adus vreun gândac de acolo.
Fata rânjeşte uşurel:
– Nu ştiu, dar dacă vrei las şi scalpul meu pe preşul de la uşă,poţi să ştii că n-am luat vreun păduche?!
Mă lasă cu groaza şi îndoiala în suflet pe pragul uşii, în timp ce intră victorioasă în casă şi ţipă:
“FREEEEEDOOOOM!”
Oh, Doamne! Ii tin pumnii sa iasa piatra cat mai repede! Va trimit cate o imbratisare mare, si ganduri bune, dragelor, sa fiti bine, sa nu mai fie nevoie sa campati in spital. :*
Pe stânga e una şi mai mare. Când o pleca şi aia mă sui pe pereţi şi rămân ca omul păianjen.
Mulţumiri de gânduri bune :*
Nu stiu la ce dau like… Sper sa nu ajung prea curand la astfel de experiente… Pupam Mixy junioara si la insanatosire grabnica…
Perioada de convalescenţă e lungă, deci trebuie pupată pe termen nelimitat 😛
DAca e b de pupat nu vrei sa ti-o dau si pe fiica-mea? :)) Nu doarme daca nu e pupata, tinuta in brate si nu o asigur ca o iubim toti (mami, tati, mamaia, tataia, toate matusile si unchii si tot neamul :)) )
Aha, adică eu s-o pup pe fi-ta şi voi să vă distraţi cu ea?:))
de pupat e problema? ai grija ce-ti doresti …:)))) Pupam si noi la voi
… ce nu le-o place, frate, în spital, că-i așa de frumoooos acolo!? Lume drăguță, mâncare bună, personal amabil, program de voie, lenjerie proaspătă, zilnic, programe de relaxare specifice vârstei…
Uitasem să adaug: în Germania, nu la noi!
Eh, eu tot am încercat să-i arăt partea plină a paharului: relaxare, vizite, pierdut ore de curs aiurea, dar n-a fost chip să înţeleagă.
Of, domle ce porcarie. Si pana la urma n-a iesit bolovanu’?
Nope. 8 mm şi încă pe traseu. De 2 săptămâni.
of! of! sper sa iasa piatra repede.
Pe mine deja nu mă mai interesează fata, cât piatra.
Bietul copil. Am stat cu cea mica anul trecut 5 zile in spital si nu mai vreau, niciodata. La toate astea adauga si tu niste tiganci si paduchi in salonul invecinat, ca sa ai tabloul complet.
Dar recunosc, mi-au facut fata bine.
O, nu mă incita să-ţi zugrăvesc tabloul, mai ales cu pacienţi ! Savuros, ce să mai!
Of, a fost greu şi pentru tine, şi pentru ceilalţi membri ai familiei.
Prost e că nu ştii dacă s-a terminat…
Nu ştiu. Urmează controale – analize – controale – analize …
Nu spun intenţionat aşa, ci chiar sunt treburi repetitive.
Piatra asta e căpăţânoasă rău.
Îi urez Junioarei Mixy să scape repede de ea.
Aşa o piatră care să întreacă atâţia în materie de căpoşenie n-am văzut până acum
Frumoasa povestire, nasoala experienta! Cand o elimina diamantul ala sa i-l montezi intr-un inel sa-l poarte tot timpul dar fara dureri.Ridica-i si tu moralul, spune-i ca-i ca o scoica pretioasa care face perle.
Dacă reuşesc să-l prind…
Insanatosire “turbo” si multi pupici junioarei!
“Turbo” sună super-bine 🙂
Doamne ce amintiri mi-au venit! Imi pare sincer rău pentru cea mică! Eu, după foarte multe internări, chiar ajunsesem să mă simt ca-n cantonament. Deja ajunsesem să-mi fac prieteni cu care corespondam. Oricum ar fi, naşpa experienţă şi pentru mama şi pentru fiică. Eu n-am avut-o pe fiică-mea în spital, dar ştiu că mama suferea teribil, cu toate că ea era răspunzătoare cu ridicarea moralului. Tata era şi el ca Mixu. Mi-e îmi plăcea puiul la pungă şi speram să-mi aducă, ai mei. O dată, când eram operată de apendicită, a venit tata la gardul spitalului să-mi aducă puiul. Am zburat până jos, chit că eram recent operată. Tata, când m-a văzut, nu ştia ce să zică ca să merg mai încet. Oricum, vindecarea atunci, când eram mică, era rapidă. Cel puţin când mă internau pentru operaţii stiam că scap într-o săptămână. Când nu ştiau ce-i cu mine era mai rău, că nu se ştia când ajung acasă. De asta strigătul fetei tale – mi-e teribil de cunoscut, chiar dacă eu îl ziceam doar în gând. Mi-era şi mie dor de tot. Când am fost în Ungaria, la clinică, mi-era dor de ţara că-mi venea să pup pământul murdar şi plin de mizerii, când am trecut graniţa înapoi. Sănătate multă celei mici. Să fie bine pentru voi toţi!
Mulţumim la fel!
Am trecut şi eu prin cantonamente de gen în copilărie, dar aveam şi eu boli mai finuţe, nu aşa grave
Sper sa nu mai fie nevoie sa repetati experienta… toate analizele alea sa fie cu folos, si s-auzim odata ca a luat-o piatra aia la vale. Acu’ nu stiu ce sa spun despre sfatul ala cu mersul cu bicicleta pe piatra cubica, dar cred ca ajuta o plimbare cu troleul prin Bucuresti. Oricare troleu. Nu de alta dar au aia un stil de-a pune frane ca-ti zdruncina toate maruntaiele… cu neputinta pietrei sa ramana intepenita pe traseu.
=))) Ai şi tu dreptate, uite că uitasem de troleele din capitală! Genială idee!
Mi-e draga tare fiica-ta.O imbratisez tare,da’ tare de tot.
Ce-nseamnă experienţa!… 🙂
Sanatate fetei si multa rabdare tuturor din familie!
Eu nu am mai comentat pana azi pe blogul tau, desi il citesc de multa vreme, dar tocmai azi m-am intalnit cu cineva care fusese la doctor din cauza unei pietre la rinichi si doctorul i-a spus sa merga intr-un club, de preferat intr-unul unde se pune muzica house si sa stea acolo cateva ore; daca nu se intampla nimic cu piatra, sa repete figura. Am ras cand mi-a povestit fata respectiva, dar ea chiar avea de gand sa incerce, era satula de dureri.
Cine stie, poate o ajuta cumva si pe fiica ta – asta daca puneti in aplicare idea nebuneasca (mie asa mi se pare, dar o sti doctorul ala ce stie).
Succes la scos piatra!
De două zile mă ţin să-ţi răspund, dar m-am luat cu altele: din cauza comentariului tău are program de dans în fiecare seară ! :))
😀 😀 😀
Ma gandeam sa scriu ceva inteligent, dar nu pot de ras!!!
😀 😀 😀
Multa sanatate si succes cu piatra !
Mersi, greu examen!
uof. sporuri maxime la descarcare de calciu si sporuri maxime la sanatate!
să fie!
Uf, Doamne , imi dau seama ce rapid si usor te insanatosesti intr-un mediu atat de “prietenos”
Dar daca e puternica la fel ca mami trece peste orice
Mi se pare mie că o întrece pe mumă-sa…
ma bucur ca a scapat de acolo.o sa fiu si mai bucuroasa cand o sa scape si de diamant