Îmi spunea o cunoştinţă la un moment dat că urăşte cu patimă vioara, pentru că maică-sa a forţat-o în copilărie să ia cursuri de vioară împotriva voinţei ei. Nu este singurul motiv pentru care nu mi-am forţat copilul să facă ce vreau eu, dar aşa mi s-a părut logic.
Problema e că ea încă explorează lumea şi îi place să facă treburi noi. În spital a învăţat să facă nişte împletituri noi de păr, iar acum se distrează creând şi vopsind răni false gen halloween.
Nu pot s-o descurajez, astfel că azi i-am fost model şi am lăsat-o să-şi bată joc de mine:
Inimioara e producţie proprie peste poză, acoperă imperfecţiunile tenului.
Apropo, aveam şi un fake blood pe mână cu care l-am speriat pe tata. A dat iama tulburat în sertarul de bandaje când m-a văzut şi abia l-am calmat. Am reuşit să curăţ “rana” după 3 săpuniri sănătoase şi alta n-o mai las să-mi facă numai ca să pun o poză!!
Sau vă interesa modelul de împletitură?!
Era interesanta si impletitura:))) Spor junioarei la exersat. daca stateam aproape ma ofeream ca model:)))
La împletit îmi place să stau, mai am puţin şi torc, dar la machiaj nu-mi mai place.
:)) are talent şi la machiat în stil bloody Halloween, noi ne-am distrat şi zău că ţi-aş fi dat bomboane dacă ai fi venit să-mi colinzi.
pff! trebuie neapărat să fie sărbătoare, nu găseşti tu o bombonică, ceva?
Ia te uita ce educativ e spitalul! De ce vroia sa plece de acolo? 😀
Era made in RO 😀
Gata: o facem make-up artist si par stilist! Clar: e talentata, ii place, ies si bani… N-are voie sa se plictiseasca!
Si m-am gandit de unde scoti bani de scoala: daca mai tine piatra aia acolo la copt, o sa se faca diamant, o vinzi, si iaca banii de scoala si de ustensile si smacuri 😀
M-am gandit bine?
excelent, dar noi ne gândeam mai repede la pavaje decât la diamante :))
Aaaa, pai si alea-s bune: repede infiintati un sereleu si gata concurenta pentru firmele lu’ Videanu si care s-o mai ocupa de “reabilitarea” strazilor prin Bucuresti. Ceva pozitiv tre’ sa iasa 🙂
talentata junioara. chiar am crezut ca e vorba de vreun nou caz social, sa ajutam zic. brrr. mixi jr Holywoodul te mananca cu talente din-astea. brr zic
caz social ?!? =)) Îţi dau contul, nu te abţineeee !!!!
fomeie, mai sa-mi stea inima cand am vazut poza! singurul lucru care m-a facut sa imi dau seama ca nu poate fi asa rau, a fost ca ai proptit inimioara peste zonele neafectate de Junioara :))
talentata rau tanara, cine stie ce super-make-up artist iese din ea 🙂
mda. îl va machia pe viitorul M.J. in viitorul Thriller
Eeeeeeeeeuuuuu i-am zis să nu pună o inimioară așa colorată peste un machiaj așa horror,da’ ea batman,batman.. 8-|
:)) de la ea am aflat faza cu batman batman
Foarte talentata. Super machiaj. Make up artist cu siguranta.
Si eu care cautam pe net cum sa-l machiez pe fi-miu in stil zombie de Halloween. Ar fi trebuit sa dau o tura pe la spital.
n-ai pierdut nimic!
daca nu imi spuneai ca e machiaj, as fi crezut ca e real.
E super talentata fiica ta. Si e o activitate placuta pt un ban de buzunarul adolescentin, de machiat pt petreceri, halloween, petreceri de copii, etc.
Chiar daca nu ajunge la machiaje pe platouri de filmare filme de groaza de miine, dar un second job nu strica niciodata.
Asta da, e o idee. Astă vară împletea. Acum să se plimbe cu trusa de farduri… Hm. Interesant.
Să ştii că Mixu ţi le putea face mai naturale. Fără consum de farduri şi vopsele… 🙂
ma bucur ca pune in aplicare tot ce isi doreste.dar faptul ca i-a iesit atat de bine m-a lasat cu gura cascata. BRAVO MIXY jr