De când e mamaie la pat, mama mea nu mai e om. E un car de draci tot timpul, ţi-e şi frică să-i treci pe dinainte. După ce că e bolnavă din cap până-n picioare, mama mea de când era copilă adună diverse şi variate boli care de care mai urâtă, se grăbeşte să le facă ea pe toate repede şi bine, astfel că mai cade şi ea cât e asfaltul, şi se mai pricopseşte cu dureri în plus.
Cum vă spun, mama mea e tot un nerv. Iar noi nu ne mai luăm în clanţă cu ea, ci încercăm să o înţelegem cu „Da, mami! Bine, mami!” şi să o ajutăm cum putem.
O văd că bagă o maşină de rufe la spălat şi eu n-am fost pe fază să îmi arunc două pulovere acolo. Acum mi-e teamă să le mai pun în coşul de rufe, e în stare să urle şi să mă bălăcărească pentru că o fac intenţionat şi ea munceşte ca o proastă şi eu vin la spartul târgului să umplu iar coşul de rufe.
De teamă, mă învârt cu puloverele în mână până îmi dă prin cap să le dosesc în dulapul de încălţăminte, cu gând că ea pleacă la mamaie şi le spăl când n-o fi ea acasă. Mă vede tata şi înţelegând, zâmbeşte-n colţul gurii: „Ţi-e frică să umpli coşul, huh?”
Fata mea a dat jos din cui un ceas de perete care nu mai mergea. I-a cazut pur şi simplu mecanismul din spate, dar nu l-a aruncat de teamă să nu o audă pe maică-mea că noi aruncăm tot şi nu păstrăm niciodată nimic. Şi în timp ce punea bine ceasul pe o servantă în aşteptarea vremurilor bune în care maică-mea n-o să mai fie un pachet de nervi, o vede tata şi înţelegând, zâmbeşte-n colţul gurii: „Ţi-e frică să-l arunci, huh?”
Ne aşezăm la masă. Tata a avut probleme cu stomacul pe ziua în curs şi pe o farfurie sunt nişte felii de pâine prăjită, dar rece şi uscată. Tata se uită la ele ca la kkt:
– Cine mănâncă uscăturile astea? Îţi rupi dinţii în ele!
Mama izbucneşte ca o explozie de artificii:
– Tu! Ia uite la el, după ce că am grijă de tine şi îţi fac, să nu te mai doară burta, mai faci şi nazuri!
– Bine, bine, calmează-te… zice tata împăciuitor.
Am tăcut toţi. Până la finalul mesei se auzeau dinţii falşi ai tatălui meu crăpând pâinea aia, cum crapă capra ierburile . Mesteca nervos, hotărât să termine ce era în farfuria aia. Am stat, am stat, dar zgomotul din dinţii lui era înfiorător de chinuit, aşa că n-am mai rezistat şi am izbucnit în râs:
– Ţi-e frică, tată, ţi-e frică?! Hahahaha…
Schimbati tactica, nu merge [doar] cu mers pe varfuri, altfel o sa fiti toti cu nervii zdrente, iar ea din rau in si mai rau [psihic].
Nooooo! Vrei furtuna??
Ti-e frica…
=)) exact
va felicit! sunteti eroi ca reusiti sa va tineti in frau unii pe altii. iar tu super tare :)) ca in copilarie cand ne faceam “sâc, sâc” :))
O, ce mi-e dor de vremurile alea ! 🙂
Există niște bulinuțe care se numesc calmante.
Nu pentru ea ci pentru voi! :))
Acuma, serios, în perioade de genul ăsta, un mic ajutor medical n-ar strica. Sau, poate, s-o ajutați mai mult, că pare de-a dreptul copleșită de situație.
Încercăm. E şi genul de femeie care pleacă de-a-n boulea cu toate problemele singură pe cap şi pe urmă plânge că nu mai poate.
Noi suntem calmi 😛
Menajarea sensibilităţii nu cred că e bine servită.
Eu m-aş comporta normal. În caz contrar, dacă vreun membru al familiei
vrea ceva, se comportă ca mama ta şi se aşteaptă să obţină.
Nu e sensibilă, e obosită, bolnavă şi plină de gânduri. Până şi normalitatea trebuie să scadă ştecheta o perioadă.
ar fi ceva daca ar vorbi despre ce simte/ gandeste, s-ar mai descarca, dar nu-i cazul, nu?
Ce parere are sotul cu o asa soacra? :)))
Sunteţi ca în Coreea de Nord 😀
Săraca de ea… dar şi de voi 🙂 Îmi pare rău pentru toţi. Sperăm ca mamaie să se facă bine, ca să poată şi mama ta să se relaxeze. Nu ştiu cât de sănătos este ce face ea, dar mă gândesc că altfel nu poate şi nu o să se schimbe acum, la cea de-a doua tinerete, dacă n-a făcut-o până acum. Poate că ar trebui să accepte şi ajutorul vostru. Să ştie că, la o adică, indiferent ce va să fie, o să se rezolve, o să fie bine într-un final. Dacă ţipă la voi s-ar putea să se descarce de tensiunea acumulată. Poate că ar fi bine să ţipe din când în când din chestii mici (ca ceasul, painea, sau ploverele), ca să nu se reverse o dată ca un fluviu inundat. Dar ce ştiu eu, voi o cunoaşteţi mai bine … Şi mai e şi frica 🙂