dă-te repede, că cade !….

By | 2012-02-27

Așa-i că-i bine când se încălzește vremea? Miroase deja a soare, a ciripele, floricele, porumbeii s-au întors sub streașina blocului în dreptul bucătăriei și își fac de cap zgubilitici….

Și când să închid și eu unul din balcoane și mă uit pe streașină… Upsyyy! !! Circa cam vreo 20-30 cm platformă de gheață amenințau s-o ia la vale….

Adică fix pe mașina unui vecin, unde dacă s-ar sparge, s-ar duce bucățile în mijlocul aleii, pe unde trece lume…
La gîndul că drobul de gheață pleacă tocmai de pe streașina mea, prind aripi ca batman, fug la vecinul și-i spun să-și dea mașina de acolo, mă întorc pe balconul meu, iau repede o coadă de mătură și încep să sparg la gheață.

Mi-a părut rău că n-am sunat televiziunile, că se strânsese lume ca la urs. Eram importantă ca un pompier. Îmi venea chiar să las tot, și în cele câteva minute de glorie să mă-nfoi puțin în pene ca la gala premiilor de culturism….

Unul mai sperios:
– Ar trebui să mutăm și mașinile astealalte de pe alee, poți să știi cum pică gheața?
Altul, doct:
– Nu-i nevoie! Ipotenuza face 45 de grade cu cateta de omăt, deci traiectoria căderii este fix…aici unde suntem noi… dă-te repede, că cade!

Și gheața: Bum!
Da, mă!…
Deci am fost erou aseară.

0 thoughts on “dă-te repede, că cade !….

  1. Iulia

    Bravo!!!!! Patria iti va fi recunoscatoare…:D

    Reply
  2. mihaela

    Traiasca eroina,traiasca Mixy! Vecinu’ a dat o bere sau un “multam” asa…dupa tot efortul?
    Poti sa te candidezi primar acum ca te cunoaste tot cartierul 🙂

    Reply
  3. sorina

    Si sa stii ca aia de sub streasina sunt gugustiuci, nu porumbei…

    Reply
    1. mixy Post author

      fss. Erau păuni, dar aveam un lapsus când am scris

      Reply
  4. mixy Post author

    @iulia,
    @mihaela,
    Oooof, dacă n-ați fi voi să mă susțineți, nici nu m-aș mai strofoca atât la gheață… 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *