20 nu e două milioane

Îmi dă fi-mea telefonul fix pe care scrie că apelează “ mamaie”, răspund în silă că n-am chef de lamentări şi o aud pe mamaie totalmente stresată:

– Făi, maică, a ajuns mă-ta acasă??

Mă ia cu friguri, cu căcare ca la tracul de scenă sau de examen – să scuzaţi expresia – că acu’ te-aştepţi la orice în situaţia stresată în care e mama cu mă-sa la pat şi bărba-su’ cu metastaze pulmonare.

– Nu, mamaie, de ce? La ce oră a plecat de la matale?

– Nu, d-aia maică…  Că azi nu s-a mai răcorit de focu’ lu’ tac-tu să plângă pă la mine, da’ am un plic de la lumină în care nu s-a uitat mă-ta! Stai că ţi-o dau pă Gica la telefon, că asta-i mai deşteaptă ca mine!

Gica e tot o babă de peste 80 de ani, care mai vine să-i aprindă focul lui mamaie, s-o ţină de vrăjeală sau să-i dea un blid de mâncare caldă – s-o ţină Dumnezeu sănătoasă ca să-i întreţină moralul lui mamaie! Şi urmând firul poveştii, mi-o dă pe Gica la telefon:

– Săru-mâna, tanti Gico! zic.

– Să trăieşti, nepoată!  (nu-i sunt nepoată, dar aşa mă consideră de când am ajutat-o cu contractul de la telefonul fix) Auzi? I-auzi aici: dacă pă factura lu’ mă-ta mare de la lumină scrie douăzeci şi la urmă treişunu, asta nu înseamnă două milioane?

Calculez repede că dacă lui mamaie i-a venit factura de la lumină 2 milioane, vreo regularizare probabil, face infarct la ce pensie are, deci e mai bine să plătim factura fără să ştie ea.Răspund  pentru orice eventualitate:

– Nu, tanti Gico, asta înseamnă douăzeci de ron, adică douăsute de mii vechi, înţelegi?

Tanti Gica nu se lasă convinsă uşor:

– Adică douăzeci şi-apoi virgulă şi la urmă treizecişiunu înseamnă douăsute de mii şi nu două milioane?

De data asta sunt convinsă:

– Da, tanti Gico! zic gândindu-mă că a tunat şi le-a adunat, două babe, “domnişoare” vădane care au peste 80 de ani şi habar n-au să citească o factură.

Şi-o aud pe tanti Gica calmând-o pe mamaie aproape şoptit:

– Hai, fă Caterino, că ai nepoată deşteaptă, auzi ce zice, că nu e două milioane, e două sute de mii.

Mamaie oftează zgomotos de uşurare  în decor:

– Să-i dea Dumnezeu sănătate, că din multe belele ne-a scos!

„ ?!?!?” belelele fiind că am avut grijă să le calmez de obicei. Apoi tanti Gica îşi aduce iar aminte de telefonul ei:

– Auzi, nepoată? (ţin să re-menţionez că nu sunt nepoata lui tanti Gica, dar dacă femeii îi face plăcere… ) Mi-a venit factura de la fix 36 de lei, da’ nu scrie nicăieri că mi-a scos chiria de la aparat cum zici tu (de fapt are o anexă întreagă de plus şi storno acolo, dar nu are sens să-i re-explic chestii pe care i le-am mai explicat băbește, dar nu le înţelege) şi nici nu scrie că e de plată ( i l-a plătit mama, de grijă că femeia mai are grijă de mamaie, dar nu-i mai re-explic), şi nu ştiu ce să fac!

Ce să-i zic, să scap repede de ea?

– Tanti Gico, ai încredere în mine?

– Da, nepoată! ( chiar dacă nu sunt nepoata ei, da?)

– Bre, tanti Gico, factura e în regulă, mă înţelegi?

– Da, nepoată, cum să nu? Adică e uochei, cum s-ar zice, nu-i așa?

– Da, tanti Gico! E total uochei, “mamaie” Gico!

Și femeia respiră ușurată.