Mascotele-a haioase.
În grupul de adolescenţi în care învăţasem să fumez la poştă fără să ud filtrul, exista un băiat tăntălău pe care-l numeam Mascota numai aşa, pentru că era tăntălăul grupului. Regula era să nu ude nimeni ţigara cu buzele când trăgeam din ea, altfel luam câte una după ceafă de la fiecare dintre membri grupului şi nu era plăcut. Mascota îşi lua cele mai tari scaltoace.
Culmea e că îmi aduc aminte de el ori de câte ori văd oameni care îşi acceptă cu seninătate soarta, de restul figuranţilor din grup îmi aduc aminte foarte rar. În adolescenţă i-aş fi numit tăntălăi pe astfel de mascote. Astăzi i-aş numi oameni care îşi cunosc limitele.
Mergeam într-o zi pe stradă, toţi figuranţi, cu mâinile în buzunarele blugilor şi tricourile peste blug, scuipând fin într-o parte, precum vedeam şi noi pe la şmecheraşii cartierelor din centrul capitalei. Şi scuipă unul, scuipă al doilea, scuip şi eu, scuipă al patrulea, scuipă şi Mascota o flegmă puternic în partea dreaptă, fleoşc şi zbang! Fix pe un nene care trecea în viteză pe lângă grupul nostru. Nenea se opreşte din viteză şi-l ia p-ăsta la orgasm de morţi şi alte alea, iar noi, ca nişte prieteni buni, nu ne băgăm în treaba înjurăturilor lor. Îşi ia Mascota şi un scuipat regulamentar între ochi, care să compenseze ruşinea scuipatului pe care îl primise omul gratis, apoi omul pleacă, Mascota se şterge şi ne dă dracu’ de măgari de prieteni ce suntem, life is fucking wonderfull şi ne vedem de drum cu mâinile adând înfipte în buzunarele blugilor.
Nu facem mulţi paşi şi se împiedică Mascota de o gură de canal bucureştean şi cade ca boul direct în bot, fără să atenueze căderea cu mâinile adânc înfipte în buzunare.
Mascotele-s haioase.
Ghinion… clar nu era bun de mascota. Pagubos rau 🙂
Era cel mai darnic dintre toți. Ne lua la el acasă, îi vandalizam frigiderul, iar el rămânea să facă foamea.
Era singurul dintre noi care mânca cu furculița cartofii prăjiți, dar el era mereu plin de ulei pe mâinu și noi nu. De ce crezi?
asta nu e mascota, e cascat :))
Marele căscat
Pe ce planeta traia?:))
E-te, printre noi…
Atunci şi eu am o mascotă la servici :)) Ai dreptate, sunt haioase. Şi sunt convinsă că pe oricine voi uita înainte de-a o uita pe asta. Pe de altă parte Mascota voastră vedea bine?
Așa susținea. Îți dai seama să mai fi fost și chior, la câte tâmpenii i se întâmplau?
Or fi, dar noi, care n-avem haz, nu vrem sa fim mascote. 🙂
Nuuuuuuu! Ferească Sfântu!
Legea universului spune ca nu poti sa fii la infinit ghinionist, cine stie ce mare noroc il asteapta pe Domnul Mascota sau poate deja a castigat la loto 😉
– numai mascote sa nu fim…
E stabil, copii, viaţă decentă. Nu ştiu dacă se mai împiedică :))
noi n-am avut mascote in grup, insa am auzit ani mai tarziu, despre unii care aveau. intr-o zi l-au imbatat si l-au dus la tatuaj unde i-au scris pe spate “adibas”. nu mi s-a parut funny.
Nici mie!! Să însemni un om pe viaţă…