Sau facerea de bine îi face un mare bine lu’ mă-ta.
În timp ce ne dăm cu toți cu curul de pământ despre bunătatea oamenilor, cât de buni suntem sau încercăm să fim într-un mileniu în care lucrurile între homosexuali au luat viteză, de fapt lucrurile stau total altfel.
Mi-am adus aminte pentru că am o vecină, una care la 60 de ani „a rămas slabă uscată moartă numai de-a dracu’ ce e”, o vecină blajină și bună care dă binețe tuturor, zâmbește cald, una care atunci când e slujbă în biserică și iese părintele cu Sfintele Daruri cade secerată în genunchi de-atâta evlavie! Parol, te ia căcarea dacă o vezi cum se-aruncă în genunchi, zici că gata, acolo îi e sfârșitul, are anevrism cerebral sau ceva, când colo ea se roagă și se tânguie și face mătănii.
În fine, nu asta voiam să spun, dar mi-am adus aminte, că știu că e femeie bună.
Și-n timp ce căram niște sacoșe de cumpărături păcătoase spre casă (gen prăjituri, sărățele, acadele, a, da, și legume pentru că na! trebuie să mâncăm sănătos) o văd pe vecina asta bună mergând înaintea mea pe niște șleauri de gheață împreună cu nepoată-sa. Vecina o învăța de bine pe-asta mică:
– Ești cea mai mare proastă! Ce căutai să îi dai lecțiile lu’ Alexandra? Ea ce face pentru tine? Ea o să iasă la tablă, că are tupeu, o să ia 10 ca de obicei pe munca ta, iar tu o să rămâi ca proasta ca de obicei! Și după toate astea o mai inviți și la tine și-i dai din prăjiturile noastre!
Neapoata, cu lehamite:
– Of, lasă-mă, buni, că știu eu ce fac!
– Ba nu știi nimic! O lași să-și bată joc de tine!
– Buni suntem colege, e normal să ne ajutăm! E prietena mea, e normal să-i dau prăjituri!
– Ba nu-i normal deloc! De ce nu te împrieteneai și tu cu premianții clasei, hă? De ce? Că ăia învață! Ție nu-ți plac oamenii de nu poți să-i ajuți! Tu ești preasfântă! Tu stai preșul lu’ Alexandra, asta ești! Face ce vrea din tine!
Fata încearcă împăciuitoare:
– Hai, buni, lasă-mă, te rog…
– Nu te las deloc! Ești nepoata mea și nu accept să fii fată bună cu toți proștii!
– Dar cu care proști pot să fiu fată bună?
Vecina bună, isteric:
– CU NIMENI!!!
eee, de mare pret. Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei…
Să știi că-i dreaptă fabula 🙂
Bunatatea adevarata nu o vezi afirmata. Se face si tace.
Eu m-as fi bagat in discutie: fetito, esti desteapta si cu suflet mare. Nu mai baga in seama ce zic toate ramolitele, fa cu iti zice tie capul asta destept foc 🙂
Nu pot, pentru că pe doamna o știe toată lumea femeie cumsecade. Nu țipă, nu se enervează, e tot un zâmbet când vede pe oricine.
dar tu nu vorbeai cu doamna, cu fetita!!! :))
Fetita se descurca bine 😉
Eu tind sa fiu de parerea evlavioasei… da’ cine stie, poate fata chiar e generoasa all the way (stie care-s implicatiile, si anume partea despre care zicea ma-sa mare si chiar n-are regrete ori frustrari atunci cand colega ia un 10 pe munca ei, ori cand aia ia un zece si ei i se spune ca a copiat dupa aia), dar la o varsta atat de frageda as da-o pe lipsa de experienta (si generozitatea, si decizia).
*
Una peste alta, si eu am facut o multime de acte de caritate, nu in ideea ca-mi aduc ceva beneficii mai tarziu (osanale, statui si alte d-astea cu rasplata), doar ca acu’ n-as mai ajuta pe oricine cu motivatia “nu-mi cade rangul, daca pot s-o fac…” si ma doare-n turul pantalonilor cand cineva imi sugereaza sa ajut pe x sau y. Stiu, suna rautacios, chiar o fi, dar la sugestii de genul asta nu-mi vine-n cap decat “tu de ce nu te bagi daca simti ca are ala nevoie de ajutor?” Ma rog, asta-s eu… Nu-s impacata cu destinul implacabil al ciobanului neprihanit… ori cu intoarce obrazul de n ori, ori cu samariteanul care face fix cum il taie capul…
Am învățat să nu mă mai bag decât dacă sunt convinsă că ce fac n-o să regret niciodată. Indiferent ce.
Uneori mi se întoarce a răsplată.
Doar soarta are un dinte împotriva mea, cu oamenii sunt ok :)))
Vezi, asta am văzut eu la biserica şi merg din ce în ce mai rar. Nu că biserica în sine are ceva, dar sunt acolo tot felul de oameni care nu ştiu cât de pătrunşi sunt cu adevărat de cele sfinte, că în viaţă nu aplică. Sau rămâne şi varianta – că băbuţa a fost aşa şi ea la viaţa ei şi s-a fript rău de tot – de vrea ca nepoata să nu-i calce pe urme. Pe de altă parte la noi în familie suntem mai toţi cu munca voluntară şi ajutatul altora :)) şi am rămas aşa şi după ce am luat-o în barbă de multe ori – aşa că ce ştiu eu?!
E bine că ai avut unde să te antrenezi ca sparring partner :)) Crede-mă, știu perfect cum e să înveți în familie să fii “om de treaba” și să ieși așa în lume.
Pe principiul ăsta eu și soră-mea ne-am luat-o rău. Părea că suntem tot timpul de cealaltă parte a gardului. Până ne-am obișnuit cu “umanitatea”, am tras ceva depresii 🙂
Cand am citit titlul mi-a fost teama ca vrei sa renunti sa mai fii tu. M-am inselat si bine-mi pare! Iupiiii!
O mica nuanta: bunatatea nu e pentru prosti (dimpotriva, tres’ sa ai ceva creier si empatie, deopotriva, sa poti sa faci un bine) dar uneori este acordata/exercitata prosteste (adica cui nu merita sau nu pricepe sau fara un folos real)!
Păi cică-i bine să acorzi bunătatea random.
Uf… cum să spun? De fapt am spus mai sus, dacă fac ceva bine, fac să nu regret. Dacă fac ceva rău, e involuntar probabil. Ah, și am o mare problemă, la care da, încep să fiu răutăcioasă – ba nu, cred că sunt chiar rea, dar e mult peste firea omului normal de a pricepe atâta noroi…
Cand eram mica faceam bine cand se ivea situatia. Acum m-am cam inrait si sunt atenta cui impart binele. Nu stiu daca o fi bine sau nu. Stiu ca e un fel de autoprotectie. Ce mi se-ntampla, este sa-mi para teribil de rau ca nu am ajutat intr-o situatie specifica fiindca nu am stiut tot contextul si am judecat gresit respectiva situatie. In marea de egoism si “fiecare pentru el ” in care traim, doare destul de rau sa stii ca nu ai ajutat un suflet bun. Mai bine fac naibii un bine orisicui decat sa-mi para rau ca nu am jutat pe cineva care chiar merita. Oricum cand ajut pe cineva o fac dezinteresat si nu ma astept la contrapartida. Nu sunt camatar de “bunataturi” 🙂 . Mda lumea-i rea si ma mai feresc de ea.
Sunt in perfecta armonie cu ce a scris “blo” mai jos. Cam asta ar fi vrut sa fie si mesajul meu.
Si uite asa am ajuns sa nu mai credem nimic si in nimic. Trist, mai Michisorule!
mie mi se pare ca bunatatea nu poate fi stricata ca orzul pe gaste, nu-i ceva perisabil. ok, ai ajutat pe cineva, ai facut un bine cuiva care pe urma te f.te fara vaselina, asta nu inseamna ca trebuie sa te simti prost de bun, sau presul cuiva.
parerea mea. nu cred in faza cu intorsul obrazului, ca sa aiba unde te pocni si a doua oara, insa cred ca bunatatea si lucrurile frumoase si bune se transmit ca un virus. unii sunt imuni, altii nu.
daca sunt oameni care-i clar ca nu merita sa-mi consum energia pe ei (gen soacra-mea, care-i cea mai cutra si mai jeg om de pe planeta, mai jeg decat hateru’ de serviciu), pun punct si gata. asta nu inseamna ca-mi pare rau ca am fost buna cu ei, ci doar ca a doua oara n-am sa o mai fac.
n-am facut vreodata bine cuiva, ca sa imi iasa si mie ceva la asta, ci am facut din inima, de cate ori am putut, pentru ca asa am simtit ca trebuie.
iar binele s-a intors la mine, nu de la cei pe care i-am ajutat, ci de-aiurea in tramvai, de la oameni de la care nu am cerut nimic.
sunt proasta de buna? poate, dar mi-e ok in pielea mea.
uneori mi se întâmplă să mă uit la IP-ul tău, să fiu sigură că nu vorbește soră-mea
Si eu sunt implicata in cazuri umanitare. Nu o fac nici pt copiii aia vai de capul lor, nici ca ma vede Dumnezau. O fac ca asa vreau eu. Si ca am inca cosmaruri de cand am vazut scrisoarea la mos craciun unde un copil cerea o patura ca le e frig lui si lui frate su noaptea.
E alegerea mea, fac ce vreau si cand vreau, daca am cum sa ajut omul in nevoie, atunci o fac atunci, incerc sa o fac dezinteresat si sa nu imi sara mandria si fala in cap.
Si sincer, Dumnezeu mi-a dat multe. Sunt sanatoasa, nu am mai calcat de ani de zile in spital de pneumologie, copilul nu stie nici ce sunt aia muci, ce imi mai trebuie? A, da, pensionare la 40 ani, dar asta e altceva ce visez :))))
Cum, ca vreau si euuuuu!! Ah, dar stai, nu pensionar in RO!
Cam multe mofturi la tine! Eu m-as multumi si cu pensionarea la 50 de ani. 🙂