am fost supărată. mai sunt.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca și nepostăcios de selfie-uri sau alte poze cu animăluțe drăgălașe care bat recorduri de like-uri pe faceboooooooooooooooooooook, stai. A înțepenit tasta “  “. Adică “o”. Hai, că am desțelenit-ooooooooooooooooo.

Piua.

 

 

Răs-piua.

Cred că am rezolvat-o, dacă vezi vreun “o” matol pe aici, e alcoolizat cu spirt din belșug, mi-e lene să scot litera din tastatură, i-am turnat spirt pe gât. Așa. Ce spuneam?

Da, deci dacă alții adună like-uri într-o veselie cu selfie-uri și alte animăluțe, eu mă bucur când văd 5 like-uri la o postare scrisă de mine. Asta înseamnă că 5 oameni m-au citit și s-au străduit să lăicuiască. E bine. E mai mult decât suntem familia mea, e mai mult decât sunt prietenii mei. Asta înseamnă că 5 oameni m-au ascultat. Mmm…m-au citit, asta cu ascultatul sună ca la “alcoolicii anonimi”.

 

N-am mai scris pentru că am fost supărată. Furioasă. Încă sunt. Dacă de regulă era distractiv să vezi glume apropo de “aleșii” noștri și tâmpeniile pe care le fac ei, încep să mă bucur de glumele astea ca de pumni în ochi. și potrivit noului cod penal, trebuie să râzi în timp ce ți-o iei. E dureros ce se se întâmplă în țara asta, mai ales când ai luat proasta decizie să rămâi aici, să muncești aici, să-ți crești copilul aici, să ai nevoie de medici aici, să îți dorești să ai copilul bine aici.

 

Aaaa… apropo de copii. Dacă ți se pare că sunt mulți care pleacă peste graniță, să vezi câți copii din procentul de promovați la bac vor să plece! Restul, picații adică, or să îngroașe rânduri de infracționalitate și evaziune.

Generalizez.

A dat și puștoaica mea bacalaureatul.

Zdrang!!!

Ne lămuriserăm că suntem ok și fizic și psihic, stres și emoții cât cuprinde, dar păreau rezolvabile și o văd cu 2 ore înainte de examenul de română repetând pe pilot automat niște comentarii, cu picioarele goale pe gresia rece (în București a fost nițel vreme de toamnă în perioada bac-ului). Zic:

– Încalță-te.

Dacă aș fi vorbit de pe lumea cealaltă, poate m-ar fi auzit.

– Încalță-te, acum!

Nup, era pe fast forword. Ori nu ieșeau vorbele din gura mea, ori ea asurzise complet.

Grație Sfântului Urlet Feminin, am tras aer în piept și am urlat:

– Ia ceva în picioare! Acum!!! Tu nu simți că nu le mai simți??

M-a auzit, și-a privit picioarele, s-a îngrozit. Nu cred că mai circula nimic prin ele. S-a încălțat în adidași flituind ideea mea să facă genuflexiuni care era convinsă că i-ar fi dat amețeli și a început să circule prin casă citind continuu bălăriile de comentarii de la română.

Taman bine mormăiam singură că cititul ăsta înainte de examen din punctul meu de vedere mai rău te bulversează, când s-a oprit și mi-a spus:

– Auzi, nu cred că o să fiu mai deșteaptă peste o oră dacă citesc astea. Ia dă-le!…

Și le-a azvârlit cât colo.

M-am bucurat.

Dacă la română a avut emooooții (stai să mai pun spirt pe “o”. Așaa… ) la mate și la fizică a fost urât. Și în examene și pe lângă. I-a fost și rău în examene, îi era teamă să-i fie rău ca să nu spună ăia că o face intenționat, avea tot timpul dureri în „capul pieptului”, noaptea se sufoca, se speria și se ridica direct în picioare după care cădea amețind la marginea patului.

Ajunsesem să fiu o lepră cu toată lumea înconjurătoare, mai puțin cu ea, unde eram focusată. E bine că oamenii care mă cunosc, mă cunosc bine și au înțeles fenomenul. Au mai trecut prin asta. Nu sunt suport când am eu nevoie de de suport și nu…nu prea accept suport.

Nici nu mai pricepeam dacă mieunatul pe care îl auzeam era de la ea, de la vreo mâță de pe afară sau pur și simplu era în capul meu unde era o gălăgie de gânduri. Ea era albă la față de parcă avea crize renale la minut, iar nervii mei ajunseseră ca o cutie de elastice întinse la maximum. Pentru că are dreptate, toată lumea pune presiune pe examenul ăsta, mai departe poți să faci ce vrei. Dacă vrei.

Într-o noapte cred că ațipisem, ea mi-a dat telefon (?!! ) și când am văzut că mă sună fata mea am zburat din pat să ajung la patul ei, la vreo 10 pași distanță adică. Ăștia 10 pași i-am făcut în vreo 4, cu o frână senzațională în pragul ușii de la baie în dreptul căreia era să-mi fărâm piramida nazală, răsucire în unghi de 90 de grade către dormitor și gâfâit ca după predat ștafeta:

– EȘTI OK???

A miorlăit de sub păturică:

– Da, mami…

– Și-atunci??

– Îmi faci niște popcorn cu caramel, te rog?

…

I-am făcut. Adică întâi am respirat, apoi i-am făcut. Nici nu îmi aduceam aminte ce a mâncat zilele astea.

În timpul bac-ului, mă sună mama. Mă întreabă cum ne descurcăm, speră să fie bine, să mă mai rog și eu pe la sfinți, apoi mi-o trântește:

– Am să-ți dau o veste proastă.

Mi-a amorțit creierul: “Fuck! Să vezi că a murit mamaie!”

Câteva secunde bune mi-a bubuit inima în tâmple.

Mama zice:

– A căzut peretele de lângă camera lu’ mă-ta mare, de la ploaie, am chemat niște băieți să îl dărâme și să îl refacem. Niște putori, deja m-am certat cu ei…Treaba asta o să coste…

– Mamaie e bine?

– E bine, a făcut pe ea de nervi, am zis că face și infarct, dar acum e stabilă. Se ceartă cu băieții ăștia acum, după ce că sunt putori, vor și bani avans. Mă ajuți? Cu bani adică…

Eram în culmea veseliei pentru că mamaie e ok:

– Normal! Cât?

– Vreo….X.000…

– Mai fac un credit, hai că ne descurcăm, e ok. O rezolvăm.

A doua zi mi-am refăcut bugetul, la rece. M-a luat cu călduri pentru viitorul foarte apropiat, dar n-am avut timp de mare încălzire, că a început fi-mea cu stresul post-examen:

– Măi, mami, am uitat niște chestii la română și a trebuit să inventez și nu cred că am scris numărul de cuvinte pe care trebuia să-l scriu!!

– Nu-i nimic, eu știu ce știi, mă bucur că scrii de la tine și nu din chestii tocite.

– Păi da, dar nu așa se ia 10! Avem de-atâta amar de vreme discuția asta, că în România trebuie să tocești! Și mooooooor să mă întrebe tooooooooooooți prooooooștii (unde dracu’ am lăsat spirtul?!! Mama ei de tastatură!!!) cu cât am luat bacul și când or să audă că nu e 10 or să spună cu nasul pe sus: pff! Și o să mă simt prost, chiar dacă tu știi și destul de puțini știu ce înseamnă mate-info vizavi de filo până la profil tehnologic!

Mi-a părut rău, are dreptate. Ăsta e sistemul. Un sistem infect în care copilul meu mi-a spus la începutul clasei a XII a „lasă, mami, o să mă descurc singură, vreau meditații doar la mate, pentru că profu’ nu predă nimic, iar unii fac meditații de mult timp. Cu restul, o rezolv singură”.

S-a descurcat. Eu mi-am făcut jde mii de procese de conștiință, pentru că bacul se muncește la meditații, nu singur. Mi-aș fi dorit să-i fie ușor.

Ca să-i mai treacă de lipsa 10-lui, am pus-o să-și caute colegii din școala generală, să vadă cum s-au descurcat. Proastă inspirație! Aproximativ jumătate din clasă picați sau neprezentați la examen. De unii chiar îi părea rău, murea de ciudă, pentru că erau buni în câte un domeniu, dar care acum nu au bac-ul luat.

Mi-a fost teamă pentru fata mea încă de pe vremea când nu rostea toate literele și cu toate astea am ales să o arunc în cvasiexistența asta a… „normalității”. Ea a ales să stea cumva în top. Eu am stat cu picioarele moi. Cu toate problemele ei de sănătate și astea familiale pe care le are și de care v-am mai povestit, miracolul meu de copil a învins sistemul!  Are o diplomă de bacalaureat.

Miracolul meu poate să facă ce vrea de-acum.

Eu? Sper din suflet să pot să mă abțin să nu o mai învăț nimic gen “țara mea”. Mă doare mult să-mi văd miracolul în țara mea.