După ce am dezghețat frigiderul care o dată la 2 săptămâni l-ar omorî pe veverițoiul ăla din Ice Age de-atâta gheață, am făcut o razie prin casă cu gând să văd care mai sunt prioritățile.
Va să zică mașina de spălat a depășit cu vreo 8 ani termenul de viață, curge, bârâie, troncăne, uneori simte nevoia de mișcare și dacă n-o prind la timp o găsesc din hol taman pe balconul din dormitor, calculatorul e atât de obosit încât de multe ori nici nu vreau să-l deschid indiferent ce treabă am la el, iar dacă îl deschid nici nu vrea să mă vadă, nici să îmi asculte comenzile, telefonului îi moare bateria cam de 3 ori pe zi, se încinge dacă îl folosesc la peste 25 de grade afară și, mai nou, reușește performanța să se închidă dintr-o răsucire bruscă a încheieturii mâinii, bateriile de la chiveta și dușul din baie au decis că până când o viață amară?? Da, astea par prioritare. Plus că par mai ieftine.
Mai departe mi-a fost teamă să aprofundez.
Mă scărpinam așa în creștet precum un om inteligent și am simțit că îmi vine să urlu ca lupii și am zis că ce ocazie mai bună decât eclipsa de lună? Am coborât afară, unde m-am mirat că mai erau și alți vârcolaci. Încercam să-mi dau seama ce necazuri au și-ăștia pe-acasă de-au ieșit pe ploaia aia afară.
Am cumpărat de la magazin pufuleții la care visa copila, care se mai potolise nițel după un alt episod de migrene crunte și pipăit pereții cu ochi închiși prin casă în drum spre toaletă, iar mai nou avea pofte pufulețești și mi-am îndreptat privirea cu nădejde către lună.
Luna, nicăieri!
Ce vorbești, frate? Nori, nori și nori, nici chip să urli la lună !
Ce soartă!…
Când să dau să mă întorc spre casă, mă trage de mânecuță o fostă colegă și cât pe ce să țip la ea, că dacă tot pornisem chitită să urlu, măcar un țipăt să trag, nu?
Ne-am bucurat că ne-am văzut, suntem un fel de suflete de-astea de se descurcă singure. Băiatul ei e mai mare decât fata mea, e anul III la facultate. M-am bucurat și că nu i-am tras vreo scaltoacă de la sperietura cu trasul de mânecuță și-am întrebat-o:
– Ce-i cu tine afară la ora asta?
– Voiam să văd eclipsa și i-am luat băiatului un suc, cică măcar să nu mă întorc cu mâna goală. Mi-e greu, fată, îmi e atât de greu… El tot încearcă să-și facă bănuții lui, dar e greu și de la tac-su nu am mai văzut pensie alimentară de vreo 6 luni de zile și zice că nu îl interesează dacă face fii-su și master, să se descurce! Să fiu sinceră, mi-aș fi dorit mult să urlu la o lună roșie!…
Bombăneam, în asentimentul ei:
– Da… știu ce zici…nu tu ajutor, nu te întreabă nimeni ce duci în cârcă…se mai strică și frigiderul…și altele…. și-a naibii soartă nici măcar lună nu e!
Și-am început să râdem ca doi vârcolaci ratați ce suntem. Pă centrul străzii. Că așa fac vîrcolacii.