Îmi aduc aminte că era o vreme când aveam telefon fix și doar cheie la ușa scării și auzeam des în fața blocului ceva gen:
– Gheorgheeeee!
Ieșeau câțiva de Gheorghe pe la balcoane, iar neamul strigător de pe alee îl alegea pe Gheorghe cel care trebuia:
– Aruncă, bă, cheia de la scară, că am venit în vizită la tine.
Acum, alte vremuri. Se discută telefonic dacă ești acasă, ești anunțat pe la ce oră ai vizite, deci știi precis pe cine și de ce aștepți. Interfonul e cheia scării de odinioară.
Stilul ăsta nou cred că mi-a intrat în sânge, de-aici și consternarea mea de săptămâna trecută când mi-a sunat pe neașteptate interfonul.
Să te ții alarmă pe mine! În 10 secunde am ieșit din papuci, am înșfăcat telefonul pentru 112, butonul de panică BGS, am ieșit pe scări cu amândouă în mâini să văd dacă a intrat cineva în scară, am luat-o la fugă spre balcon să văd dacă pleacă cineva de la ușa scării, am alunecat pe parchet pentru că abia spălasem pe jos, am ferit noada instinctiv pentru că am rămas cu dureri de nu știu câte ori căzând în cur , eventual și cu fii-mea în brațe care hohotea de râs în poala mea în timp ce eu nu mă mai puteam mișca, m-am oprit din alunecare proptindu-mi genunchii într-un calorifer de fontă și….
Cine crezi că are cei mai colorați genunchi de pe plajă de atâtea zile? Mmm? Aud? Eeee….genunchi de divă, nene!