În tramvaiul aglomerat pe care scrie proaspăt STB, dar a păstrat zgârieturile, mâzgălelile, mizeria și mirosurile fostului RATB, urcă o mămică cu băiețelul ei mare, de aproximativ 5 ani, se freacă regulamentar de toată lumea croindu-și loc spre mai înainte și cineva tocmai se ridică de pe scaun să coboare.
– Ia uite, puiule, am găsit loc! Ce noroc nesperat! Hai, stai tu jos.
Puștiul se așează important, își dă un bobârnac ochelarilor ce-i alunecă pe năsuc, își ridică brațul și îl reazămă stângaci pe marginea ferestrei, uitându-se la maică-sa:
– Acum pot să-l sun pe tata să-i povestesc cum e să mergi cu tramvaiul?
– Îți place, puiule?
Aprobă ușurel din cap:
– Mhmm. Dar miroase urât și e multă lume.
Maică-sa îl îndeamnă să facă abstracție de decor și să se uite doar pe geam, îi dă telefonul și sună, tata nu răspunde, dar puștiul păstrează în continuare telefonul maică-sii în mâini, începând să se joace pe el.
– Ce faci?? Păi de-aia ne-am urcat noi în tramvai, să stai pe jocuri? Uită-te pe geam! … Nu-i frumos, puiule, să te joci pe telefon când ești în tramvai!
Ne-a bușit râsul pe toți ăstia de pe lângă ei.
90% din noi butonam pe propriile telefoane, evident. Ce spanac să vezi prin geamul ăla jegos?!!
Pai poti sa vezi multe 🙂 – e nevoie de putina imaginatie, si in geamurile jegoase sunt desene, scrijelituri.
(nu am avut cativa ani mobil, nici masina sau taxi, asa ca am privit pe multe geamuri)