experiment

Am tras un zâmbet fericit azi ca de copil tembel când m-am trezit și am văzut fărâma de ninsoare trântită pe afară. Parcă-l auzeam pe tata din copilărie: Trezește-te, a venit Bălana! Hmm…E bine să ai sentimente de copil.

Așa…ce voiam să-ți spun?

Într-o seară l-am auzit pe un tip în tramvai povestindu-i viitoarei lui prietene probabil – zic asta pentru că așa se înfoia pe lângă ea geaca lui cu tot cu potențialul viitor împreună – cum că nesăbuiții lui de colegi se reped în fiecare dimineață ca la rugby spre aparatul de cafea , parcă sunt la concursul de care apucă să-și pună primul zeamă-n ceașcă, adică licoarea aia toxică, nebenefică, complet inutilă și alte epitete înșirate cale de minute bune și vreo 2 stații de tramai.

Mă gândeam că asta e, părerea omului, nu-i treaba mea! Dar dacă?!… Dar dacă stau eu nițică perioadă fără cafea…. doar așa, de dragul experimentului? Oricum am ajuns să fac exces de zel la cantitatea de cafea îngurgitată zilnic, ia hai să stau nițel pe pauză.

Că vorba aia, am ceva experimente cu voia sau fără voia mea. Spre exemplu:

Cum e să ții post negru toată ziua. (Nașpa. Apa și țigările erau vitale în vremea aia)

Cum e să nu mănânci porc 3 luni. (Binișor, merge. Se pare că nu sunt fan decât dacă simt miros de friptură sau grătar)

Cum e să nu fumezi 5 ani? (Cred că v-am povestit simptomele în anii trecuți)

Cum e să nu slăbești? (Și pe-astea vi le-am povestit. NB: Am observat că cea mai bună dietă e suferința. Nu recomand)

Cum e să nu te îngrași? (Nașpa. Am avut ani de zile când mâncam fel de fel de combinații și chiar am încercat diete de îngrășare, dar trecea totul prin mine ca prin sită, cunoscuții erau convinși că am o tenie monstru în intestine de nu mă îngraș)

Cum mănânci același fel de mâncare o săptămână? (Merge, dar să fie ceva care îți place)

Cum e o săptămână fără știri? (Nașpa, mai ales la noi: se anunță azi, pe 17, că de la 1 ale lunii în care suntem, declarăm venituri pe 25 care vine, dar încă nu avem norme de aplicare a legii)

Așadar, cum spuneam, acum pauză de cafea.

Zis și făcut.

A doua zi n-am băut cafea. Ușor, ușor, mi s-a aburit creierul; era o ceață în el de simțeam că plutește și pe-afară, prin urechi, altfel de ce mi s-ar fi părut oamenii din jur așa incețoșati?!

Aproape că mi-am sprijinit câte un rest de inteligență pe birouri. Nu lucrez la mai multe birouri, doar că mă plimbam printre birouri, în ideea că poate-poate mă simt și eu funcțională, nici puls nu simțeam că am. Mă așezam așadar pe la câte un alt birou gol și îmi sprijineam capul acolo. Când îl ridicam, se abureau porțiuni frontale de creier. De nervi că somnolența nu creează și somn, ci doar o stare obosită de coasă bătută-n gură, am ignorat complet migrenele. Chiar n-aveam chef de ele!

Începând cu următoarea zi am început să arăt de parcă dormisem noaptea trecută, chiar dacă cearcănele povesteau altceva… Începuse să-mi facă cu ochiul ideea de a mă apuca de pepsi, cola, orice… Detest ideea de a înlocui un viciu cu altul, deci m-am ținut tare.

Un mare minus în tot sevrajul ăsta era faptul că mă simțeam fără viață, uitucă și efectiv proastă. Din a treia zi am început să mă întreb dacă nu care cumva chiar sunt proastă?!!

N-am murit. Încep să mă obișnuiesc cu starea de neagitată rău și nu-mi mai pun întrebări referitoare la intelectul meu, pare să dea și ăsta semne de viață. Eh, acum să vedem cât mă ține și abstineța asta!… O prietenă mi-a spus că trebuie să stau 21 de zile ca să se instaleze obiceiul de no coffee, acum dacă mi-a rămas cifra în cap o să stau măcar 21 de zile.

E a 12-a zi fără cafea. Mai e puțin.

😀