Abia vorbisem cu fiică-mea apropo de cum își aniversează cu prietenul vreo 3 ani jumate de “relație” (mi-s dragi așa, copii, cu aniversări, cu astea, eu nu prea mă pricep. De fapt nu mă pricep, clar!). Mergeam fuga-fuga pe stradă, cum merg eu de obicei, mai mult alerg de zici că am sare pe coadă… și m-am oprit nițel să mă uit în vitrina unui magazin de genți. Ochiometric scanam vitrina dacă e cazul să intru sau nu, că mă cam lasă bagajul din dotare și nici nu-mi place să port ce încă n-am aruncat din casă.
Pe bordura din fața magazinului se așezase obosită o țigancă și vorbea la telefon:
– Ce să zic măicuță, n-am ce să zic, e băiat bun. N-o bate pe fii-mea, n-o judecă, nu-i ține contul la bani că e fată de încredere și….are grijă de ea. M-ar bate Dumnezeu să nu-mi placă băiatul. Lasă, să fie bine!
Băi, am uitat de paporniță și de vitrină, jur! Îmi venea să o iau pe țigancă acasă. În câteva vorbe simple a definit relația perfectă!
Adevarul e ca in ziua de azi mi se pare extrem de greu sa dai peste un baiat ok. Asa ca ii urez fiiei tale sa ii tina cat mai mult relatia. La ce specimene am vazut in ultimii ani ma si gandeam ca la ce gen sunt eu, probabil as fi ajuns baba cu pisici care sa ii tina de urat… Si sincer si cu sotul am avut un mare noroc sa ma gasesc ca iote ca anul asta facem 15 ani de cand suntem impreuna si lucrurile stau aproape la fel ca la inceput cu exceptia grijilor de adult.. Ca si acum imi aduc aminte fraaate ca acu 14 ani inca ne durea la banana si ce bine era ca nu aveam grija zilei de maine si ne interesa doar sa ne vedem la ora 5 in parcul din cartier.. Eeehe ce vremuri…