Buricul Bucureștiului, capitală europeană, aproape de kilometrul 0, pe Udriște, când am mers să dau examen de reducere a pedepsei de la 90 la 30 de zile. Am cerut informații în momentul în care am predat dovada de conducere, m-a trimis la biroul de informații, la biroul de informații mi s-a spus să aștept să vină persoana care se ocupă.
Am întrebat și eu ca prostul: Dar ce fel de informații oferiți aici?
Gagica polițai mi-a răspuns în silă:
Așteptați să vină persoana care se ocupă!
Aș vrea să spun că era vreo acritură bătrână comunistă, dar nu, acritura nu avea nici 25 de ani. Nici cel căruia i-am predat dovada, mi-a dat într-adevăr alta, de predare, dar incompletă, pentru că era prea ocupat să se maimuțărească exact ca o pițipoancă cu gene false lângă colega lui cum a tras el aseară de fiarele de 0,5 kilograme și e rupt! Băi, dar e rupt!
Nu-ți spun ce milă mi-a fost de el. Pfuuu, singura părere de rău era că n-am fost mama lui, să învețe dracu să-și facă treaba ca lumea! Trăgea un tren întreg pe brațe acum și nu se mai plângea! Grijania mă-sii!…
În centrul Bucureștiului nu există programare on-line și după razia poliției din week end-ul ăla erau o grămadă de nătărăi ca mine la examen. Se intră pe ture, câte 30, n-ai apucat în prima serie mai stai o oră jumate sau chiar mai bine – nu se ține cont de orele de examinare de pe site.
Tratament… ca pentru vite. Ne-au dat de câteva ori afară că suntem prea mulți în sala de așteptare cu promisiunea că dacă nu ne conformăm ni se iau cărțile de identitate și se împart amenzi. Toți zâmbeau trist: de-astea am mai luat de la voi!….
Intrarea la examen: ca pentru infractori.
Clădirea e de pe timpul când se băga lampa în ochi pentru interogatorii, fișete sinistre și goale pe etaj până la etajul 2, ăla cu sala de examen.
Unii ziceau că chiar dacă nu iau examenul , ei aici nu se mai întorc. Alții ziceau că s-au obișnuit.
Singura legătură cu realitatea au fost fișele cu declarații COVID. Aici m-am simțit în 2021. Aproape că m-am bucurat că e pe lume COVID, măcar simțeam că sunt în 2021, fără să rog pe cineva să mă ciupească să mă trezesc din coșmar.
În rest, după bălării de genul:
–faceți lista cu ordinea în care ați venit,
-ah, dar cine v-a zis să faceți listă? Colega mea nu știe! Nu ținem cont de listă!
după strigare și încolonare, după alea 2 etaje sinistre urcate , jur că mă așteptam să ne dezbrace în curul gol și să pună dușuri reci pe noi. Atât de pregnant era sentimentul că suntem hărțuiți de forțele de siguranță și încredere încât îmi trăgeam fâşul pe mine cu nesaț, să-l rup și mai multe nu, dar să știu că sunt înfășurată ca o mumie, de parcă fâșul ăla m-ar fi ferit de toate relele de pe lume.
În sala de examen am văzut că nu văd chestionarul și m-a luat panica, de ce nu văd, nu văd nimic! Și când m-am prins de ce, am căutat disperată ochelarii în geantă. S-a uitat o doamnă examinatoare la mine deloc îngăduitoare și m-a întrebat ce caut.
– Păi dacă vreți să și văd chestionarul, am nevoie de ochelari.
M-a mârâit să îi găsesc mai repede.
În sală nu s-a dezbrăcat nimeni, poate ne-am desfăcut un pic la gât hainele sau eșarfele, în rest am stat toți cu hainele umede de ploaie și am așteptat sfârșitul, oricare ar fi fost el.
Nici nu puteai să răsufli ușurat dacă luai examenul, pentru că alți nătărăi luau 12 puncte în loc de minim 13 și nu treceau.
Nu, nu m-am bucurat de maximul de puncte.
M-am simțit înjosită. Am simțit că se joacă leapșa cu nervii noștri, să vedem care rămâne întreg la cap.
Am plâns mult în seara aia.
Încă mi-e silă.
Mixy dragă asta se întâmplă pentru că permitem. Cunosc sentimentul acesta. L-am încercat recent într-o situație în care am apelat la poliție și personajele în uniformă încercau să mă convingă că nu e atribuția lor. Că să apelez la instanță. că e de natură civilă și alte bazaconii ca să se scape de mine. Văzând că nu ține, m-au întrebat ce au ei de făcut și ce spune legislația. Cum însă nu m-am lăsat și spre nefericirea lor, cunosc legislația legată de problema mea, au fost nevoiți să se miște din birou. Dar o silă ce m-a apucat. Cum adică să îmi vorbești așa? Cum? Și de ce nu sunt obligați să își facă datoria cu respect față de cetățean, indiferent ce ar face el, sau cum ar fi el? De ce nu îi verifică nimeni? Am văzut cum lucrează poliția în străinătate, în Germania, Austria, Ungaria și alte țări europene, dar o așa indolență și de multe ori impertinență e de neimaginat.
Să fiu sinceră, nu mă așteptam să ne trateze așa, mai ales că erau toți tineri – cred că treaba asta m-a îngrozit, tinerețea lor. Site-ul praf, programări luni, respectarea orelor nici atât. Și mizeria asta de tratament ca pentru animale
Ei tineri,dar părinții….i-au îndoctrinat bine….că a lucra în hainele statului =siguranță….ca și în alte domenii ,,multi veniți puțini chemați”