la parastas

By | 2012-01-20


Mă ia mama să-i facă parastas lui tataie, de 6 săptămâni. Împachetăm tot, mai puţin coliva, pe care, pentru că dacia 1300 are frânele bruşte, preferă să o orneze la mamaie acasă (adică tot păţitu-i priceput, de când i-a plecat coliva de pe platou în portbagaj, preferă să orneze la mamaie!).

Ajungem seara la mamaie, curtea plină. Încă un frate de-al maică-mii, nevastă-sa, doi copii mari, două verişoare ale lui mamaie, ce mai! forfotă cât vezi cu ochii!

A doua zi dimineaţă, mă trimite mama cu mamaie la biserică şi cu coliva ornată.
Mă-ntorc să mai ajut şi eu p-acolo, şi când dau să spăl un tuci de mămăligă, sare o verişoară de-a lui mamaie:
– Las-o, măicuţă, c-o spăl io! Vezi de altă treabă!

Apuc să spăl alte vase, că ne pregătim de pomană serioasă!
Între timp mă uit la asta bătrână cum spală tuciul şi-mi vin maţele la gură, că-l băgase într-un alt tuci plin cu unsoare şi se-nşirase mămăliga slinos pe margini şi baba cică:
– Ăsta-i gata, ce mai spăl?

Era să-i zic „pe dracu”, dar am trimis-o să-l întrebe pe tata dacă are nevoie de ajutor, că el avea un har să potolească pe toată lumea din zorul trebii cu un pahar de ţuică, mai ales când auzea că sunt trimişi de mine.

Se făcuse vremea s-o iau pe mamaie de la biserică, deci plec. Ajung la locul convenit cu mamaie, şi mă duc mai încolo să întorc maşina. Servo-direcţia tomberonului de dacie 1300 nu merge din prima, şi trag cu două mâini de volan până în marginea cealaltă a şoselei, îmi moare motorul, bag cu două mâini marşarier, se opreşte iar motorul pe mijlocul şoselei, în oglinda retrovizoare văd trei maşini care aşteaptă să termin manevrele de resuscitare a daciei, reuşesc să mă repun pe linie zâmbind ca o hienă la ei şi să ajung într-un final aşa cum trebuie la locul convenit.

Iese mamaie din biserică împreună cu mai multă lume, că se terminase slujba.
Iese mamaie pe poarta bisericii împreună cu mai multă lume, că aveau acelaşi drum.
Traversează mamaie spre maşina mea împreună cu aceeaşi multă lume.
Ajunge mamaie la maşină:
– Hai, deschide uşile, să intre şi fetele astea!
Hm! Cred că n-aveam multe plombe pe vremea aia, ca să-mi pice din gură, aşa că am preferat să rămân doar cu gura căscată.

Mă trezeşte mamaie la realitate:
– Hai, odată, deschizi?
Mda… am deschis… cu greu, că aveam sistem antifurt pe clănţaie, uşile nu se deschideau uşor decât cu şurubelniţa, din afară.

Şi intră neamurile bunică-mii: o soră, a doua soră în braţe la prima soră, a treia soră, o cumnată mai uscată se urcă-n braţe la a treia soră , o verişoară şi mamaie. Deci două femei pe scaunul din dreapta şi patru în spate, ca să înţelegeţi, nu mai adunaţi atâta! în urma lor vine şi fratele mai mic al lui mamaie şi zice:
– Şi pe unchiu unde-l mai bagi?

Deja disperată la gândul că n-o să mai pornească niciodată dacia mea, mai ales că podeaua era undeva la câţiva centimetri înălţime de şosea, iau repede 2 lei din buzunarul uşii şi-i dau zicând:
– Matale iei maxi-taxi, te-aşteptăm acasă!
Unchiu se conformează, ia ăia doi lei, intră în prima cârciumă (de lângă monument), bea una mică, şi vine pe jos acasă la mamaie.

Eu între timp hârâi maşina s-o ia la drum, asta tuşeşete şi buşeşte ca o hodoroagă ce e, o lămuresc despre ce-i vorba şi pornim.
Ă-hă! Bine-a fost când eram la vale, da când a fost să suim dealu….nu mai trăgea maşina! Şi dau s-o bag în a treia, şi ba dădeam în picioru verişoarei, ba în al surorii lui mamaie din dreapta!
– Ce faci, făi maică?
– Bre, dacă nu dai picioru, împingeţi la maşină toate!
Una din spate:
– Dă, fă dadă, picioru, că sunt bătrână, vrei să-mping la maşină, nu eşti sănătoasă?
– Păi îl dau fă, da dacă fata n-are loc? Mai ţiu şi pă ţaţa Catalina-n braţe…(apoi spre mine): Unde bagi făi fată-n viteză?
Mârâi printre dinţi:
– Mai spre podea, tanti!…Acolo e viteza!

Urcăm. Cu greu. Cred că a fost urcarea vieţii mele! Dar şi când am ajuns sus, să te ţii drum şi viteză, că nu mai puteam de nervi, aş fi fărâmat-o pe mamaie cu toate ţaţele ei!
– Îuliu, Caterino, da ce nepoată drăcoasă ai, ia uite-n ce hal merge, că n-am timp nici să vomit, fă!

Şi-ajung în faţa porţii (unde-am parcat din prima, de nervi!) şi ţine-te chin:
– Aoleo ce mi-a amorţit picioru! Care-aţi stat, fă, pe picioru meu?
– Dă, ţaţă, şi mie mâna că nu mai pot să mă ridic d-aci!
– Hai, hai Caterino, tot cu curu-ăla mare de plimbi, pune dracu mâna şi mergi pă jos, nu vezi cât te-ai făcut?
– Tu vorbeşti, fă? La curu tău te-ai uitat, dă n-ai loc d-al meu?
Cât le-aş fi făcut eu de fărâme la vremea aia, îmi erau dragi cum se tachinau şi se ajutau una pe alta.

În curte, pupături şi bucurie mare cu ăia care mai erau pe-acolo, şi „ce mai faci”, şi „numai la d-astea ne mai întâlnim şi noi!”, „ai mai făcut copii?”, şi mă vede mama:
– Stai bine? Eu nu-mi văd capu de treabă şi tu stai?

Mi-am luat seama şi, cum am învăţat pe vremea comuniştilor că „orice lucru bun începe cu o mică pauză”, m-am dus să-mi pun de-o cafea, măcar să-mi repornesc motoarele.
Surorile lui mamaie, după mine.
– Ce faci, acolo?
– Cafea.
– Şi de ce faci aşa puţină?
– Atâta-mi trebuie!
– Ia uite , fă ţaţă, ce zgârcită e nepoata lu Caterina! Şi nouă nu ne faci?
– Ba da… mai ai bre, un pic de răbdare, să apuc să vă fac la toţi!
Ştiam eu că dacă apuc să fac, nu mai plec de la aragaz câteva ore, că toţi vor!

După ce m-am fript pe gât cu cafeaua, că dacă o lăsam,sigur n-o mai vedeam, hai să punem pe mesele înşirate de parcă ar fi fost nuntă, nu pomană! Şi vine şi popa şi mai zice el ce mai zice acolo, şi se pune lumea la masă, iar eu, mama şi tata, ospătari!

Mă bucuram că nu interesează pe nimeni dacă vărs pe ei, important era să le pui în faţă, să nu stea farfuriile şi cănile goale, şi se ridică unii şi „bo‘daproste” şi-apar alţii, că parcă era vorbit tot satul să vină să mănânce-n ture şi la un moment dat, mamaie îl cheamă disperată pe tata, că nu mai are popa pâine-n faţă pe masă.

Tata, care cinstise multă lume şi mai cinstise şi el, se duce, ia ditai coşul plin de pâine, şi-l pune tot în faţa popii pe masă! Popa se încruntă la el:
– Ce să fac cu ăsta, fiule?
Tata, încurcat:
– A zis soacră-mea că n-ai pâine pe masă…
– Păi şi-mi pui tot coşu-n faţă?
– De ce? Nu-ţi ajunge? O pun pe fi-mea să mai taie…

Râdeau surorile lui mamaie cu lacrimi şi-şi dădeau ghionturi „auzi ce zice, ţaţă!”…
Şi pentru că tata tot nu se descurca din încurcătura în care intrase, mi-am cerut scuze la popă şi i-am lăsat nişte felii acolo, luând coşul. Popa-mi zice:
– Nişte lichior d-ăsta nu-mi punea aşa, cu totul?
Zic:
– Nu, lichior pune numai cu paharul, că băutura-i place şi lui ! Dar pâine vă dă câtă vă trebuie! Mai vreţi?
– Şi nici tu nu dai o sticlă de lichior?
– Nu, că ce naşte din pisică tot şoareci mănâncă! Semăn cu tata.
Şi-am zâmbit frumos la popa, că se uita mamaie la mine ca-n seria ”dacă privirile-ar putea ucide…”

Pe la a treia rundă de meseni eram epuizaţi şi nervoşi, iar pâinea o rupeam cu mâna, că nu mai nimeream nimic să tăiem la viteză….

La final, ca să scap de surorile şi cumnatele lui mamaie care nu mai plecau şi tot mai vroiau cafea, le-am pus o sticlă de coniac în faţă gândindu-mă că le îmbăt şi le culc.
Din două rânduri de pahare s-a dus pe pustiu sticla.
– Păi bine, făi nepoată, ne amăgeşti cu sticla asta mică? Nu te uiţi ce mari suntem?

Aude tata. Îi explic ce-am făcut şi-şi pune tata mâinile-n cap:
– Tu p-astea ţi-ai găsit să le îmbeţi?! Păi astea-s alergători de cursă lungă, mă pun ele şi pe mine-n cap, şi pe urmă sapă şi câteva pogoane de porumb! Du-te şi caută vinul ăla mai prost, că aste-înghit orice, lichid să fie!
M-am conformat, şi m-am aşezat lângă ele, cu părinţii mei şi cu mamaie.

O soră oftează:
– Bine c-ai scăpat de răposatu, dadă Caterino, că tare-ţi duceam grija că mori înaintea lui! Acu…(şi varsă câteva picături de vin pe preşul din casă) să-i fie ţărâna uşoară, da taaare rău ai dus-o cu el!
– Aşa e, dadă! ( şi mai varsă câteva femei vin pe preş)
– Ce dracu sunteţi fă, aşa tâmpite şi risipiţi atâta vin de pomană? Mai faceţi şi mizerie la dada….Hai mai bine, să ne cânte dada melodia lu răposatu, că mi-era dor s-o aud cântând! Ia zi dadă, că n-ai mai zis când l-ai îngropat, atunci îţi părea rău, ă?
– Aşa e, ţaţă, am uitat să-i mai cânt atunci, că eram supărată. I-auzi cum i-aş fi cântat:

– Omu meu, omu meu/ cum mai mă iubeai/cum mai m-alergai/mă lua rugii dă picioare/ omusoru meu…
omu meu, omu meu/ ce-ţi mai place băutura/ să mă duc să-ţi umplu gura/ omusoru meu cel bun/ şi-aseară mi-ai dat un pumn/ măăăăi…

O ascultam pe mamaie şi mă uitam la ele, toate vădane, cernite, fără dinţi, şi în afară de una care zicea c-a dus-o bine cu al ei, că a fost muncitor şi-au ridicat case până şi la copii, şi că o respecta aşa cum a pomenit ea la străbunicii mei care au avut 11 copii la masă, dar niciodată străbunicul nu şi-a lovit sau înjurat femeia, a cinstit-o, a respectat-o şi-au muncit amândoi cot la cot, tot aşa o dusese şi ea bine…. nu ca restul vădanelor care au tras chin şi-amar cu-ai lor! Şi bătute şi-njurate , cu bărbaţi beţivi şi răi alături! Şi-acum mă uitam la ele că erau libere şi fericite şi se bucurau una de alta ca nişte copii!

Şi-am respirat adânc şi-am zis:
– De mâncat aţi mâncat, de băut aţi băut, acu ce vă mai trebuie?
Ele cu ochii ţintă la mine. Eu continui:
– O bucată de carne şi sunteţi gata toate!
Şi mai bine tăceam, că atâta au râs şi m-au pupat pentru vorba asta năroadă …că mă mai spăl pe faţă încă!

0 thoughts on “la parastas

  1. Hapi

    Sunt pe la jumatate , dar pe cuvant ca nu pot citi pana la capat fara pauza ca ma inec :)))
    Al meu e nervos ca n-am finalizat un contract c-o agentie imobiliara si eu rad aici de ma sparg :))))) in loc sa-i forwardez pe-aceia

    daca tataie al tau D-zeu sa-l ierte ar ceti iscaliturile astea ar fi mandru de voi cum v-ati descurcat :)))

    Reply
  2. Roxana

    :)) Incredibil ce bine am râs. Faza cu maşina a fost demenţială. Vedeam cum se urcă toţi, ca în filmele mute 🙂 Iar cu preotul şi pâinea – tatăl tău a fost foarte inspirat :)) Excelentă postare! Mulţumesc mult, mă bucur că pot să te citesc 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      ţi-am spus, dacă ai probleme cu literele mici, dă-i view- zoom in

      Reply
      1. Roxana

        Mă refeream la faptul că pot să te citesc în continuare 🙂 şi mai ales la faptul că te-am găsit să te citesc 🙂

        Reply
  3. Pingback: priveghiul lui Vasile ( I ) – pe drum | mixy.ro

  4. Pingback: Top articole şi comentatori, statistica blogului bibliodevafiliala3 – 2012 « bibliodevafiliala3

  5. Alexandra

    O singura intrebare am si dupa aia ma duc sa ma spal de lacrimi: unde anume e tzara asta si mamaile astea? Ce judet, comuna? :))))))))

    Reply
  6. Pingback: repatriere decedaţi-ruletă financiară | mixy.ro

  7. Pingback: Lectura de marți – ianuarie | Dana rozMarin

  8. Pingback: 20 nu e două milioane | mixy.ro

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.