fund de ochi

By | 2014-07-31

Ştiţi că examenul ăsta de fund de ochi se practică pentru a se vedea afecţiunile retinei, care poate fi modificată de fel de fel de boli.

Eh, examenul ăsta constă în aplicarea unor picături de ochi care dilată pupila, iar apoi examinarea retinei prin oftalmoscop.

Îmi pare bine că aţi înţeles. Dacă n-aţi înţeles, înseamnă că v-a ferit Dumnezeu, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Una peste alta, fata mea avea pupilele dilatate – deci ochii aproape negri de la dilataţie în loc de verzi cum aproape îi are de obicei – şi se pomeneşte vorbind în gura mare:

– Mami, te văd dublă!

Foiala mea nervoasă plus faptul că ştie că-s stresată de nişte kilograme în plus care nu-mi aparţin în zilele bune, o bagă la idei – s-o fi gândit  că o las să doarmă pe preşul de la uşă – şi încearcă să rectifice TOT ÎN GURA MARE:

– Adică nu că eşti grasă, măi mami!…

Adunarea de oameni care se amuza în jur deja ne privea ca pe nişte marţieni (crem eu, albastru ea) şi fata mea exclamă:

– Doar că eşti dublă!! Adică, PARDON! Văd dublu!… Mami? Nu-i aşa că sunt simpatică? a mai zis rânjind mânzeşte.

 

Am oftat din străfundul kilogramelor mele, sperând să rămân în amintirea celor din jur ca … un om bun, nu pufos!!

 

0 thoughts on “fund de ochi

  1. ady

    Of, chiar stiu ce inseamna.
    Pe langa examenul de fund de ochi adauga o tomografie de nerv optic pt ambii ochi, alte picaturi, alta distractie, dioptrii imense (din motive de dilatatie n-am putut sa-mi pun lentilele) si iesi in cel mai alb si vantos viscol care a bantuit in anul ala in bucuresti. Nu-mi dau seama cum am ajuns vie si intreaga acasa; nu vedeam nici semaforul. Tin minte ca m-am bagat pe un trotuar pe care parea ca exista o poteca- m-am trezit in zapada pana la genunchi.

    Reply
    1. mixy Post author

      eu doar am vrut sa conduc dupa o experienta de gen. cand am cum se dubleazasi se intinde strada, mi-a trecut 🙂

      Reply
  2. Hapi

    Fund de ochi= fund mai mare la orizont- si doar tu erai langa ea 🙂
    Eh, fata ti.a facut un compliment, stim (unii) ca arati f bine.

    Reply
    1. mixy Post author

      Unii (care stiu) au o memorie mai veche. Intre timp am crescut. Oricum, mersi :*

      Reply
  3. Lola

    Eu cand am facut ultima oara acesta treaba era sa cad intr-o fundatie proaspat sapata. 🙂

    Reply
  4. Vienela

    Oare exista cuvant care sa fie folosit in mai multe feluri decat “fund”? 🙂
    Da, imi amintesc ziua in care si-a facut si mama o analiza d-asta… 😀

    Reply
  5. arakelian

    Colocatarul s-a abtinut la asa replica. Ca manca o tigaie peste cap 🙂

    El face periodic ecografii de fund de ochi (are ceva acolo ce tre tinut sub observatie, dar ma gandesc ca i-as putea rezolva pata aia cu o tigaie, a?).

    Reply
  6. Roxana

    Dintre cei dragi mie, eu sunt cea care are parte de toate picăturile şi controalele oftalmologice – şi mă simt teribil de bine când (după perioada neclară şi tulbure, eventual chiar dublată pe timpul cât au efect picăturile) îmi revine vederea proastă, dar mai clară – atunci am impresia că văd mai bine decât anterior :))
    Asta-i can bancul cu necăjitul ce stătea cu nevasta, copilul şi soacra într-o cameră. Merge la rabin să-i ceară sfatul ce să facă că nu mai rezistă, că nevasta e rece şi nu-l iubeşte, că se ceartă cu soacra din nimicuri… Rabinul îl întreabă dacă are animale prin curte. Asta zice că are: câteva capre… Rabinul îi zice să ducă o capră în casă… Peste o saptămână omul vine nemulţumit că e greu şi cu capra aia care trage de toate… Rabinul îi zice să mai bage în casă o capră. Asta ascultă şi peste o saptămână vine şi mai stresat şi nemulţumit de viaţă, de capre … Rabinul îi zice să mai bage şi-a treia capră în casă şi să-l vadă peste încă o săptămână. Zis şi făcut — vine omul după o săptămână terminat şi ca vai de capul lui, plângându-se că toţi ai casei sunt deja cu nervii la pământ din cauza caprelor, că nu mai reuşesc să doarmă, că copilul ia note proaste la şcoală… Rabinul îi zice să scoată imediat caprele afara din casă. Peste o saptămână omul vine şi-i laudă rabinului înţelepciunea fiind teribil de mulţumit de cum e acasă, soţia e din nou iubitoare, copilul ia din nou note bune, iar cu soacra se înţelege excelent şi totul e bine pe pământ :))

    Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.