Se dau datele: de cumparat de la postă un timbru fiscal de 2 lei, de mers la ANAF.
La poștă am două persoane în față. Freamăt de emoție, pentru că o să scap repede.
Răspuns pentru prima persoană după căutat vreo 4-5 minute prin spate:
– Aaah, îmi pare rău, probabil e vreo amendă, reveniți peste vreo 2 zile, poate găsim plicul. Dar veniți după-amiaza, după ora 1.
Răspuns pentru a doua persoană, după ce dă un telefon disperată și mai caută nu știu ce prin depozitul din spate:
– Vai, îmi pare rău, stați în sectorul 3 și parola pentru roviniete (?!!) sector 3 e la colega mea care vine după-masă. Puteți reveni peste câteva ore?
Rândul meu, cer timbru fiscal de 2 lei.
– Nu pot să vă dau două de 1,30 lei, că n-am de 2 lei fix?
– Ok, zic, 60 de bani în plus pentru anaf…
Și mi le dă. Zic:
– Astea nu-s timbre fiscale, sunt de-ala de plicuri.
– Serioooos?!
Se caută într-o mapă de vreo 100 de ani vechime, linge niște file bune, dă de niște timbre altfel, îmi întinde unul de 2 lei minunându-se ca de caleașca-dovleac a Cenușăresei:
– Habar n-aveam că așa arată timbrele fiscale!
Ajung la anaf (scuzați caps-ul).
Lângă mine o femeie e consternată:
– Cum, domne, pauză între 12-12:30? Adică o să stau ca proasta o juma’ de oră aici ca să îmi încaseze banii?!!
– În fața mea altă femeie cere un rezumat al fișei sintetice ca să știe pe ce plătește ăia 1.200 lei. Anafista:
– Îmi pare așa de rău, v-aș da o fișă, dar nu am imprimantă…
Ajung în față și pentru prima dată după multă vreme, anafista mea îmi ascultă păsul zâmbitoare, aprobând așa, cumva, din cap. Mă lămurește drăguță:
– Mergeți la colega mea de la ghișeul 5.
Colega de la 5 arată de parcă ar fi mâncat o traistă de lămâi necoapte.
Of.
La un restaurant, o mama sta la masa cu copilasul ei de 10 ani. Copilul se joaca prosteste cu o moneda de 10 bani, o baga in gura, si la un moment dat o inghite din greseala. Incepe sa tuseasca. Se pare ca se asfixiaza. Mama striga dupa ajutor, in timp ce copilul incepe sa se faca vanat.
De la o masa vecina, sare un domn si ii trage copilului pantalonii jos, si il strange tare de testicule! Copilul urla de durere si scuipa moneda din gat.
Mama e uluita, si dupa cateva minute, ii multumeste domnului:
– Ati fost extraordinar, credeam ca o sa-mi moara copilul! Sunteti medic?
Domnul ii raspunde:
– Nu, doamna, eu lucrez la ANAF. Asa procedam noi de regula ca sa facem pe oricine sa scuipe si ultimul banut!