– Haaaide, mami, haaaai să mergem la McDonaaaald , hai că ne e în drum ! Mi-am făcut şi temeleeee…şi mi-e şi poftăăă şi foaaaameee!…. Şi n-am mai mers de-atâta tiiiimp! Te rooooog!….
– Bine, fie ! Mergem!.. numai taci odată!
– Yupiiiii !
Abia după ce-mi smulge promisiunea, îmi dau seama că de fapt nu mai am bani. Bine că nu mă despart de cardul de credit ! Am mai păţit-o în farmacie, mi-a cerut 3 lei, nu aveam, i-am zis că plătesc cu cardul. Farmacista: „E vorba de 3 lei, chiar n-aveţi?” „Chiar n-am, mai vrei să cumpăr, sau nu?”
Şi… intrăm la Mc. Aglomeraţie, ca de obicei.
– Casă liberăăă! Poftiţi aici vă rog !
Dau comanda ca pentru un copil mare ce e fi-mea, tipa Mc începe să le pună pe tavă, bagă suc, îmi spune că imediat aduce pos-u pentru carduri, toate bune…
– Nu merge cardul, doamnă, zice că „tranzacţie online eşuată”.
Ridică ochii din POS şi-mi vede figura.
– Staţi să mai încerc, că mai avem 3 POS-uri…
Încearcă tipa Mc la toate.
Rezultat: aceeaşi eroare .
Eu nu transpir. Acum eram leoarcă pe spinare. Îmi vin în minte fulger câteva scenarii posibile, nici unul roz. O văd pe fi-mea flămândă, cum bate cu degetele tarabana în tava comandată şi mă-ntreabă: „Deci?!?”
Mă uit în spatele meu şi mi se pune un nod în gât cînd văd atâta lume. Un nene zice:
– Hai, nu te mai uita lung, bagă viteză, că trebuie să alergi toată strada până la primul bancomat !
Bălmăjesc nişte scuze, las copilul flămând garanţie şi-o iau la picior.
Fugeam şi gândeam: „Urâtă treabă să pui bază pe carduri…”