taxi-urile aleg clientela

By | 2012-06-09

Eram supărată, pentru că eu credeam că i-au pus altfel tija lui Blackie în picior și-acum mi-era teamă că or să-i dea tija jos și cățeaua n-o să meargă.

Ortopedul veterinar s-a oțărât la mine:
– Dacă nu mă credeți, asistați la operație!
– Bine ! (am răspuns pe valul nervilor, nu că aș fi deosebit de curajoasă)
Ortopedul m-a privit mirat:
– Doamnă, dacă leșinați pe-aici nu vă pot ajuta… Aici e ortopedie veterinară.
– E-n regulă, nu leșin.

Și a pus-o pe Blackie pe masă de parcă era împăiată (apropo, aiurea senzație e să-ți vezi câinele anesteziat că e țeapăn și stă cu limba scoasă !), mi-a explicat ce și cum e-acolo, a scos tija, a cusut piciorul, mi-a înfășurat câinele într-o cârpă și pa, la revedere!

Am ieșit afară și am mers glonț spre stația de taxi-uri. Vântul flutura cârpa stropită de sânge, iar eu duceam cățeaua în brațe ca pe prăjitură.
Știu că de obicei în stația de taxi-uri îl iei pe primul, că ăștia stau la rând.

M-am îndreptat spre primul și ăla mi-a făcut semn că nu poate să mă ia, are comandă.
Al doilea zicea că așteaptă client.
Al treilea înfuleca o șaormă și i-am înțeles oroarea că o să-i stea în gât.

Pe al patrulea l-a luat somnul instantaneu după ce-a aruncat integrama din mână.
Abia al cincilea mi-a deschis ușa.

Am răsuflat ușurată, că Blackie începea să se trezească și scâncea ușor, foindu-se în brațe.
– Ați operat-o ?
– Da.
– E-he ! … Ce-am pățit și eu cu-al meu…

Și-așa a început povestea câinelui de taximetrist inimos, poveste care a durat până în fața scării.
Taximetriștii ăștia ar trebui să-și facă bloguri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *