copiii Flămânzilă

By | 2012-12-17

Aşa cum spre bătrâneţe se numesc mai mult Setilă, după naştere cu siguranţă copiii-s neam cu Flămânzilă, gustă orice…

După ce-mi pleacă nepoţii văd un trup de papiţoi miniatural pe masa din bucătărie, fără cap, deci o întreb pe fi-mea:
– Unde-i capul ăstuia ?

Trage o ocheadă în timp ce continuă croşetarea sandwichului de mărimea unei iguane medii, apoi îmi răspunde calmă de parcă am fi avut o hală de haleală depozitată strategic pentru apocalipsă:
– L-a mâncat aia mică.
Îngheţ. E adevărat că am sânge de reptilă iarna şi sunt tot timpul rece, dar de data asta simt clar fiorii ăia de îngheţ care prevestesc hipotermia.

Adică aia mică are 1 an, a mâncat un cap de jucărie şi fi-mea-i relaxată. Reuşesc să o întreb cu un mare nod în gât:
– Şi maică-sa ce-a zis ?
– Că o să îl caute în pampers.

Pare că şi fi-mea şi sor-mea au făcut vreo terapie psihologică de calmare a tuturor simţurilor, calmul ăla în care devii cel mai egoist om din lume şi te doare-n brişcă de tot ce te înconjoară, dar tu eşti fericit, calm, vesel, mulţumit de sine.

Dacă mă mişc acum mi se sparge coloana (v-am zis că e îngheţată), deci stau drept şi gândesc la rece:
Eu ştiu că în general mămicile sunt mici laborante care depistează orice anomalie din pampersul odraslelor şi funcţie de culoare sau consistenţă declară gravitatea unei situaţii (pentru că mirosurile oricum dau senzaţia că ăştia mănâncă numai cârpe după diversificare), dar să stai să cotrobăi după un cap de jucărie ?!?!

O sun pe soră-mea şi după vreo două propoziţii de introducere atac subiectul:
– A mâncat aia mică un cap de jucărie ?
– Nu, l-a pierdut pe-acolo. (Chicoteşte încântată : ) Da’-mi place cum te ţine fi-ta în suspans …

Nu ţi-o veni şi ţie rândul să mi te ţină nepoţii în suspans?
Ies din starea de frig şi reuşesc să mă întorc spre fata mea. Se opreşte din mestecat şi îmi zâmbeşte… atât de frumos !…

8 thoughts on “copiii Flămânzilă

  1. Hapi

    Adevarul e ca cei mici inghit diverse…chestii necomestibile si le elimina apoi.
    O micuta din familie si-a bagat in nas o boaba de fasole la 2 ani. In ajunul Craciunului , am ajuns cu ea la ORL printr-un amic ca altfel, asteptam pana incoltea si mergeam direct la pneumoftiziologie 😀

    Da si acuma tine minte pitica ce interesant fu cand i-a intrat speculu ala cu carlig pana in creier sa i-l scoata

    Reply
      1. Hapi

        Exact :))) Acu e mare dar isi aminteste perfect unde statea “bobu” , pe langa lobii frontali cred :)))

        Reply
  2. vienela

    Mi s-ar fi racit si inima, nu doar coloana vertebrala. Au copiii astia un fel de a glumi… :((

    Reply
  3. sany

    Era cam mare capsorul ala ca sa-l inghita fara sa se inece macar. Maimuta ta inghetase si ea… cred ca i-a placut senzatia si a vrut sa ti-o transmita ;))

    Reply

Leave a Reply to Hapi Cancel reply

Your email address will not be published.