copiii înțeleg trăsnăi

By | 2013-03-07

Copiii ăștia înțeleg numai trăsnăi, cu toate că noi, oamenii mari, vorbim corect româneşte şi pe înţelesul lor.  Exemplificare:

Stăteam împreună cu fi-mea şi cu nepotul la taclale şi ne încontram pentru că ne dădea bulină “neagă” de câte ori spuneam noi ceva, iar lui îşi făcea autocritica de băieţel cuminte numai cu buline roşii, când a intrat tata în cameră scobindu-se cu sârg în pauzele dintre dinți, de parcă ar fi vrut să demonteze rocile pietrele de tartru adunate voiniceşte în atâtea zeci de ani de zile. Și muncea cu amărâta aia de scobitoare chinezească de lemn, și aia se rupea cu câte-un trosc  leșinat ca o fâsâială, iar el lua câte-o jumătate, apoi câte un sfert de scobitoare și continua activitatea supărat, de-şi pierduse mâna pân’ la cot în gură.

Nepotu-l vede concentrat pe scărmănarea gurii și-l întreabă:

– Ce-ai în gură ?

– Căcat ! răspunde tata pradă impusului nervos care-i umbla prin gură.

 

Cu gândul să-l apostrofăm că vorbește urât,  dar nefiind în stare nici una decât să chițăim, îl vedem pe  nepot concentrat la chinul lui tata și  întrebându-l:

– Şi cine ți l-a băgat, tataie ?

 

De data asta s-au zguduit toate pietrele de tartru din decor în avalanșe de râs.

Când ne-am  potolit în sfârșit – și ne-a luat ceva vreme, pentru că noi râdeam, dar nepotul era foarte serios și l-a mai întrebat de vreo 2 ori “Cine ți l-a băgat tataie?” astfel că n-am reușit să articulăm nimic câteva minute bune – tata i-a răspuns aproape serios:

– Mă-ta mare!  Nu ea gătește ?

A făcut ochişorii mari, neîncrezător:

– Cine-a mai pomenit ! Cum să-ți dea căcat?!

 

Speriat că nepotu’ va duce înţeleapta vorbă mai departe, tata-şi lasă tartru-n dinţi şi îi spune nepotului:

– Stai, stai să-ţi explic, nepoate, că m-a luat gura pe dinainte şi mai am mulţi ani de trăit lângă mă-ta mare…

 

 

 

20 thoughts on “copiii înțeleg trăsnăi

  1. Alexandra

    :)))) Mda, ei iau ad-literam tot ce le spui. Sau folosesc cuvintele cu sensuri aiuristice. N-o uit pe Mara cand avea vreo 3 ani si tot zicea sa vina Mamaua pe la noi (bunica ei). Si i-am zis ca nu poate, ca Tataul e la serviciu (ala conduce masina)…si ea ultragiata ca noi nu pricepem s-a rastit “sa vina Mamaua GOALA”…Eeeee, rad si in sfanta zi de azi la imaginea cu soacra-mea goala prin autobuze :))

    Reply
  2. DANAP.RO

    Fix asta a fost replica mea cand o fetita, rubedenie de-a noastra, imi era data in grija toata ziua. Eu aveam treaba, invatam pentru facultate, iar ea ma tot batea la cap sa-i spun povesti. Apoi ma batea la cap sa-i raspund la tot felul de curiozitati. M-am imbufnat la un moment dat, mi-am bagat nasu-n carti ca sa scap de ea, iar ea m-a intrebat: Ce tot inveti acolo?. Raspunsul a venit prompt: Un cacat.
    Oricum, cam atat imi reusea in prezenta ei.

    Reply
  3. Cuvânta

    A mea e în perioada în care a învăţat cuvintele căciulă şi papuci. Ţin-te bine, că toată lumea cuvântătoare şi necuvântătoare are căciulă şi papuci mai nou: roşiile cu frunzuliţă verde, vinetele, căţeii de pluş, maşinuţele, etc.

    Reply
    1. mixy Post author

      Și pățit și precaut, că știi cum e, de la o vârstă…

      Reply
      1. silavaracald

        Nu numai că n-am avut diacriticele la mine, dar văd că şi gramatica am cam lăsat-o acasă. Scuze! 😀

        Reply
  4. vienela

    Mai tii minte povestea mea, cu patronul nervos, care le-a spus copiilor ca le-a gatit o p…? Cam asa s-a intamplat si la voi acum. :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Când a văzut cu cât har repetă puștiu’, l-a luat o grijă mamă-mamă!…

      Reply
    1. mixy Post author

      Mersi, săru-mâna, să vă trăiască și vouă nepoții ! 🙂

      Reply
  5. sany

    sa-l fii vazut acasa: in lipsa de scobitori si-a bagat o seinga in gura si o tot molfaia: ce faci mami acolo? scot caca! in prima faza mi s-au inmuiat picioarele :)) pe urma i-am explicat ce fel de kk avea tataie in gura si cateva zile i-a tot ramas mancare intre dinti :))

    Reply
  6. adelinailiescu

    Zice fi-miu: fa-mi si mie o prajitua “curcubeu!” Eu, nervoasa: azi n-am “beu” iti fac numa un “cur”…Ce ochi a facut saracu!:))

    Reply
  7. Aniela Deby

    :)) Ceva asemănător am pățit eu zilele trecute. A venit varămea de 4 ani la mine și eu stăteam în pat dar mă tot fâțâiam pentru că baia era ocupată iar eu aveam nevoie urgentă de o toaletă. La care săracul copil mă tot întreba – Ana, de ce te tot miști?
    -Ana, de ce dai din picioare?
    -Ana, dar ce tot ai tu Ana?

    La care au tare gravă și rea ” Fac așa pentru că fac pipi ” La care ea: Și unde face pipi, aici lângă mine în pat?:))

    Și eu mai prostuță de felul meu îi răspund: Da, fac pipi pe tine:))
    Fracțiune de secundă o mers să zică săraca fetiță în toată casa că eu am zis că fac pipi pe ea:)) Fugea de mine, de când i-am zis așa:))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *