fructele din piaţă

By | 2013-09-16

Cea mai bună perioadă de mers la piaţă e pe la spartul târgului, când ţăranii „producători” lasă la preţ pentru că se grăbesc să ajungă acasă. Vă spun pentru că toţi umblăm după rentabilitate, fiecare vrem să cheltuim cât mai bine leuţul românesc. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi gospodinele de lângă voi.

Şi-ajungi şi ocheşti o tarabă de fructe cu cel mai bun preţ din piaţă, să zicem 5 lei. Ceri 1 kil jumate. Ţăranul – grăbit să ajungă acasă – adună repede câteva fructe într-o punguţă (neapărat) neagră, butonează cântarul care aproape că oftează stând într-o parte pe nişte cartoane şi zice:

– 8 lei. Mai punem să fie 10 lei? Şi-aşa n-am să vă dau rest…

Accepţi, oricum e rentabil şi se recomandă consumul zilnic de fructe şi legume…

Ţăranul mai aruncă 2 fructe, înnoadă punga ,ţi-o înmânează şi pleci mulţumit acasă.

Cântăreşti fructele pe cântarul de bucătărie şi constaţi că te-a ars ţăranul cu juma’ de kil. Hai, lasă, asta să fie paguba!…

Speli fructele şi mai arunci juma’ de kil pentru că sunt stricate, n-aveai cum să le vezi prin punga aia neagră. Îi urezi ţăranului numai de bine, poate leşină în stâlpul porţii mâine şi din restul fructelor  ciopârţeşti cu cuţitul să mănânci părţile bune…

De-aia prefer să cumpăr fructele de la supermarket: sunt aproximativ la preţul pieţei, le văd, le cântăresc. Şi nu au viermi, deci sunt naturale exact ca fructele din piaţă.

Numai în fructele de la mamaie găsesc mai mult cartiere de viermi decât pulpă de fruct.

 

32 thoughts on “fructele din piaţă

  1. blo

    eu nu-mi permit sa cumpar de la tarani, cele mai ieftine si mai “sanatoase” fructe sunt la supermarket :)) zici ca-s facute pe computer, plus ca un kil de mere a stat la un moment dat intr-un dulap, vreo 3 luni, si erau ca noi.
    mi-e groaza sa ma gandesc din ce-or fi facute.

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu te gândi. N-auzi că datorită proprietăţilor lor de ne-expirare, noi n-o să putrezim prea repede după ce murim?!

      Reply
          1. RMDudu

            Mda… problema e ca unele parti din noi vor putrezi, ca acolo nu se aduna E-urile 😛 Deci n-o sa-i ajungem prea curand pe vechii egipteni cu mumiile lor cu tot. Ale noastre o ard prin Parlament, pe la Guvern si prin Primarii (plus institutiile aferente), put de pe acum de parca ar fi murit de doua saptamani (desi ar fi trebuit sa expire acum 20 de ani) si misca din gura si din maini de parca sunt prototipuri nereusite ale dr. Frankenstein.
            Na, c-am zis!

          2. mixy Post author

            Bine că te-ai răcorit! 🙂
            Ai şi tu dreptate, că-n zgârciuri nu cred că stau E-urile…

  2. mihaeladr1

    A fost o zi cand am gasit in supermarket, produse romanesti, la jumatate de pret fata de cele din piata si le-am ales noi!!!

    Reply
    1. mixy Post author

      Asta-mi place şi mie, că le aleg. Mai rar să fie produse româneşti …

      Reply
  3. Bubu

    Eu am cateva magazine prn cartier unde imi aleg fructele. In rest tot prin market. Am luat intr-un an fructe de prin piata si mereu gaseam mai bine de jumatate din ele stricate. De atunci m-am lecuit si iau doar de unde pot alege.

    Reply
      1. Bubu

        Aporpo de piata…
        Ma duc ieri in piata cu fata si am zis sa iau si 2 portocale sa-i fac un suc. Dau sa aleg si madame vanzatoarea imi spune ca sa nu scot de la fund pt ca se strica gramada. Serios?! Imi da de la suprafata si pareau seci…Ii zic si imi spune ca asta e asa sunt portocalele… si ca pt 2 portocale…. ca toata lumea ia cate 2-3 portocale…. Pai la 6 lei/kg nu luam nici 2 portocale daca nu aveam copilul. M-am intors si am plecat. Azi se duce mama in market si imi ia de acolo.

        Reply
        1. mixy Post author

          Şi, din păcate, producători reali de portocale, la noi nu prea sunt :))

          Reply
          1. Bubu

            Nu mai am incredere nici in ai nostri. La noi nu exista o legislatie in privinta cantitatii de pesticide folosite asa ca se folosesc fara numar. In afara mai au niste legi… nu ca aia ar fi niste sfinti.

          2. mixy Post author

            Pe lângă neîncredere, am zis, astea bio trebuie mâncate rapid. Altfel… faci borş cu ele.

          3. mixy Post author

            :))) parcă te pasiona numai ţuica de corcoduşe. Acum îţi place ţuica tutti-frutti?!

  4. arakelian

    eu merg la piata. Da, imi aleg eu fructele. Cand mi le pune taranul, verific.
    Si da, la spartul targului vand mai ieftin. Doar taranii. Si lasa la pret daca iau cantitati mari, din alea mai stropsite/chinuite. Doar taranii. Spartul targului in Bucuresti era pe la 14-15, asa. Nu in weekend. SI nici primele tarabe, ca nu sunt tarani, sunt bisnitari. Eu ma uit dupa miini,bataturile si crapaturile miinilor muncite de taran… invita la admiratie.

    Reply
    1. mixy Post author

      Ah, ce spui tu, spui frumos.
      Din păcate, de nevoie, sunt ţărani care se profilează pe bişniţă.

      Reply
  5. Mediator Bucuresti

    Ma bucur sincer ca ne intoarcem la ceea ce suntem. Ca ne impacam cu noi insine si nu mai fugim dupa ambalajele colarate de import !

    Reply
  6. Silavaracald

    Dacă nu-mi dă voie să aleg și adoptă o atitudine de aprozarist, nu iau de la el și merg la altul, că încă avem de unde alege. De la supermaket iau doar în extrasezon. Plus că mai am și în curte, nechimizate de aproape cincisprezece ani; mai viermănoase, dar bio în măsura în care ignor poluarea atmosferică.

    Reply
    1. mixy Post author

      Are şi mamaie, dar până seara trebuie să le mănânc, că se strică

      Reply
  7. laura M

    eu ce pot sa spun.aici fructele,legumele si in general tot ce este de la tarani este extrem de scump,dar extrem!!!cred ca m-am obisnuit cu gustul “fara gust”.tanjesc totusi sa merg la piata sa admir toate legumele si fructele proaspete.

    Reply
    1. mixy Post author

      Eu nu văd mare diferenţă între ce-i la piaţă şi ce-i la hipermarket. Ce e bio e bun de făcut borş.

      Reply
  8. adelinailiescu

    Ce-ai , mai, cu viermele? Ca e bio…Si daca nu vrei sa-ti faci pacate nu manca fructe miercurea si vinerea.:)

    Reply
  9. Javra

    Eu iau şi din market, şi de la piaţă, că n-am nicio mamaie în viaţă.

    Reply
    1. mixy Post author

      şi-ai făcut şi-i rimă creaţă 😀
      Nu cred că are vreo relevanţă. Dacă ai mamaie, nu înseamnă că ai şi orice fel de pom fructifer în grădină. Uite, eu mi-aş dori curmali de exemplu ! 😀

      Reply
  10. Roxana

    Eu iau din supermarket doar de nevoie şi doar dacă au miros de fruct. De cele mai multe ori cele de la supermarket nu miroasă, deci nici gust n-au cine ştie ce. Parcă ar fi din plastic 🙂 La piaţă găsesc întotdeauna fructe şi legume de calitate superioară. De obicei faptul că au şi viermi sau se strică mai rapid – este de bine, nu de rău. Asta înseamnă că nu le-au stropit cu tot felul de chimicale şi că au gust bun. Acum vreo 10 ani, când fratele meu a venit din Germania, a adus nişte fructe şi legume pe care, dacă erai legat la ochi, nu ştiai ce sunt, indiferent de faptul ca unul era măr, altul ardei, alta ceapă. Am lăsat mărul tăiat şi s-a făcut puţin maroniu la tăietură. Dar nu s-a stricat timp de vreo 2 luni, după care m-am hotărât să-l arunc, că nimănui nu-i trebuia. Eu sunt fericită că încă mai găsesc fructe şi legume cu gust. Sper ca asta să nu se schimbe. Cât despre cumpăratul din piaţă, nu ştiu cum e în piaţă în Bucureşti, dar aici nu mi s-a întâmplat să mă tragă în piept. În plus eu le aleg, eu le pun în plasă, deci dacă sunt stricate e vina mea 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Mai e până ajunge şi la voi şmecheria… Rar găsesc un ţăran veritabil în pieţele din drumurile mele.

      Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.