dă cardu’

By | 2014-01-13

Mamaie e la pat, a fost şi în spital o săptămână…  Nasol, mai ales că e grea, e mare, e puturoasă, e probabil sclerozată mai nou. Mama trage de ea să se chinuie să meargă, că dacă ar fi după mamaie, ea ar sta să fie spălată şi schimbată ca bebeluşii. Urâtă treabă! Şi să fii bătrân în grija cuiva, şi să ai grijă de un bătrân. E greu, e trist, e urât.

Şi tot chinuindu-se mama să o pună pe picioare, găseşte cadrul cu care mergea tataie pe vremuri, când era bolnav. Mamaie nici să n-audă, că-i aduce amintiri urâte!

După stăruinţe şi neputinţe, mamaie oftează greu şi-i spune maică-mii:

– Hai, fată, dă cardu’ ăla!

Mama rămâne aşa… nedumerită. Îi explică:

– Bre, mamă, eu n-am card, mie-mi vine pensia la uşă. Cine să ne dea nouă card? Suntem lefteri şi datori vânduţi!

Mamaie insistă:

– Nu, nu! Dă cardu’!

Mama deja se gândeşte cu obidă că pe secţia de tărtăcuţe n-a dus-o la un control şi uite, că avea nevoie!

– N-avem card… Dacă vrei, o sun pe nepoată-ta să-ţi aducă un card…

Mamaie trage aer în piept şi ţipă urâcioasă:

– Dă-mi dracu’, Doamne iartă-mă, cardu’ ăla să merg, n-ai zis să-ncerc să merg???

 

0 thoughts on “dă cardu’

  1. Alexandra Albu

    Aoleu… vai! Fuseram si noi “cu cardu” da’ nu i-a placut ca “asta merge aiurea, mama, nu stiu unde vrea sa ma duc!” :))))

    Reply
    1. mixy Post author

      Îţi dai seama că o să ajungem şi noi la o vârstă?

      Reply
      1. B

        Aia ma ingrozeste si pe mine. Uneori simt ca-s gata stoarsa de vlaga, da’ noroc ca nu ma tine prea mult starea asta si iar ignor ca trece timpul, ma simt tanara, mai ales ca-n fiecare an implinesc doar [nu mult peste] 21 de primaveri si cateva luni, 12 la patrat…

        Reply
  2. arakelian

    multa sanatate lui mamaie. Si putere mamei tale, ca pe ea pica greul.

    O sa renunt la ciocolata, si sa fac mai multa miscare, sa nu ajung asa de rau macar cu greutatea.

    Reply
    1. mixy Post author

      Mulţumim. Să ştii că ne-a făcut serios să ne gândim la menţinerea unei greutăţi ideale, nu numai de grija bătrâneţilor neputincioase, ci şi a celor din jur.

      Reply
      1. arakelian

        si eu la fel ma gandesc. Am cateva matusi in familie, cu obezitate morbida, si boli colaterale. Nu as vrea sa ajung asa.

        Reply
  3. MihaelaH

    Of, multa sanatate lui mamaie. Multa putere mamei tale.

    Reply
    1. mixy Post author

      De la Fier-beton-sudat-în-gen-cadru-ajutător. Şi nu e bancă :)))

      Reply
  4. Roxana

    Sănătate multă lui mamaie! Mi-ar fi părut bine s-o ştiu înfruntând iarna, ca şi anii trecuţi, când şi-a săpat singură drum prin troiene. Să sperăm că până la primăvară o “vedem” bine, pe moşie. Multă putere vouă, în special mamei tale.

    Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.