În drumul spre o bucățică de istorie am dat de alte necazuri, că nah, când e să fie cu peripeții, o ții langa.
Pe la jumătatea drumului spre Cetatea Sarmisegetuza îmi spune surioara mea că acul la motorină i s-a dus spre finish. Copiii ei o iau razna instant că aoleo rămânem fără motorină. Dau și eu pe net să văd unde e cea mai aproape benzinărie. N-aveam semnal ca de obicei, trăiască vodafone!
Mă uit stânga-dreapta, nici țipenie de om, nici cu stupi, nici cu vaci, oi sau albine, nici cu urși, nici cu mâna goală. Mârâi un pic la copii să nu se mai alarmeze și dăm înainte. Acum parcă îmi părea rău că lasasem mașina mea la pensiune, o umplusem până în dinți cu o zi în urmă la benzinărie.
Se trezește și Cetin – jumătatea mea aia bună- și mă întreabă care e baiul. Îi explic pe scurt, se enervează nițel apropo de benzinării și de semnalul vodafone, ne oprim după alți kilometri la un popas unde când vede că fac ăia langoși atât de mari, îi revin instant sentimentele bune și calculele matematice. Ne spune că ne ajunge motorina să ne și întoarcem, ne ia cafele și langoși dulci pentru copii și pornim spre istorie.
I se oprește mașina soră-mii taman la poalele Sarmisegetusei, trage de ea doi metri să o parcheze cât de cât, ne liniștim și plecăm spre istorie pe jos. Îmi spune sor-mea că avem 8 kilometri de mers pe jos că așa scria pe indicator, facem ochii cât sarmaua și eu și Cetin, gâfâim astmatic și dăm să facem drumul înapoi la vale, dar ne aducem aminte că pe indicator scria 0.8 km. Îi spunem și ei. Ne privește mirată:
– Aaaaa, ăla… șters așa… era punct?
Și-am mers. Nepoții mei ar fi luat orice fărâmă de băț de acolo ca amintire. Aș fi luat și eu, prea am auzit de atâtea ori de Sarmisegetuza pe la școală!
Pare o întindere atât de mică pentru cât e de prețioasă!
Datorită faptului că era luni și era și-un pui de ploaie, nu prea erau vizitatori. Ne-am bucurat de liniștea din poiana aia și-am adulmecat flămânzi aerul umed răcoros de după ploaie …
până când juma’ de bloc de București s-a făcut simțit ca o bormașină de duminică invadând centrul cetății.
Pornise un îngrijitor motocoasa jumulind iarba de lângă pietre. Pentru că lunea e program de tăiat iarba la Sarmisegetuza și n-o să scrie treaba asta pe site, altfel nu mai vin oamenii vin în vizită.
Seara nepotul meu a adormit cu o fărâmă de istorie la piept. I-a cumpărat Cetin un medalion de la Cetatea Sarmisegetuza, iar nepotul meu a adormit super-încântat. Noroc că nepoată-mea a vrut doar poze. Și că e adorabilă cam tot timpul.
Ce frumos povestești