De ceva vreme mă frământă gândurile, pentru că în toamnă fata mea va fi clasa a VIII a şi, teoretic, ar trebui meditată la română-mate pentru că trei sferturi din clasă au început sportul meditaţiilor din a V-a, deci trebuie să doarmă conştiinţa mea liniştită că e loc de excelenţă pentru copilul meu.
Eu mă dau de ceasul morţii, numai Mixu e liniştit din cale-afară că “eeee vreme !” de parcă în acel moment, printr-o magie, se va răscrăcăna corola de lumini a pungilor băneşti, iar profesori îi vom găsi la primul colţ de stradă şi toţi numai de-ăia pe sprânceană.
De-a lungul anilor am reuşit să economisim refuzând pozele stil japcă făcute fetei la şcoală pentru 8 martie, Crăciun, Paşte, început şi final de an, dar asta nu înseamnă că i-am şi pus undeva (n-aveam ciorapul croit). Am mai refuzat culegeri, materiale didactice sau atlasuri incomplete şi chiar şi concursuri (aprox. 15-20 de lei / etapă de concurs ) pentru că numai olimpiadele clasice nu se plătesc, în rest, evaluările se plătesc.Vă daţi seama că astfel mi-am făcut “prieteni” printre cadrele didactice, pentru că oricât aş fi de logică nu-i convine nimănui să creez un precedent atât de păgubos.
Cu toate aceste economii şcoala tot costă aprox. 1.000 lei/an.
Când am nervi nu ştiu de ce mă mai pornesc să scriu…
:((
Nu esti singura care rabufneste cand vine vorba despre scoala si gratuitatea ei. Mi se pare exagerat sa dai copilul la pregatire din clasa a V-a.
Citeam astazi pe un blog ca este simplu sa pui bani deoparte pentru viitorul copilului, incepand cu alocatia si terminand cu tot ce ramane dupa ce ii oferi tot ce are nevoie pentru scoala, pentru casa, plus vacante la mama naibii. :((
Pe bune?!? E simplu?
Teoretic ar trebui sa faci un efort, pt ca ar fi pacat sa nu intre la un liceu bun. Practic, daca nu ai bani, ar trebui cea mica sa faca un efort si sa inteleaga ca nu estem bani. Sau o meditezi mai rar, atat cat iti permiti.
Mama mea a crescut singura doua fete cu salariu de profesoara. A murit acum cativa ani. Amandoua am terminat facultati. Ii sunt vesnic recunoascatoare ca a preferat sa mancam taitei ani de zile decat sa renuntam la educatie.
Îți dai seama că n-o să mănânce prăjituri, ci matematică, nici nu se pune problema…
Eu în locul tău mi-aş rupe ceva timp şi aş medita-o eu.
Nu e aşa greu. iei cartea şi vezi despre ce e vorba.
ps.
Ce dracu, noi cum am crescut fără meditaţii şi alte băşini ?
Asta fac din a V-a pentru că mi s-au părut fițe. Chiar i-am explicat fetei mai în glumă, mai în serios că manualele nu sunt făcute pentru elevi, ci pentru părinți, să-și poată îndruma copiii.
Ne-a mers, adică nu e diferență între ea și cei meditați, chiar s-a minunat profa de mate când a auzit că ne descurcăm singure, dar n-am curaj să merg doar pe mâna mea și a ei la examenul de capacitate. Nu-s profesor, greșesc și eu. Învăț sau îmi reamintesc chestii împreună cu ea, dar n-am curaj s-o las așa.
Pe de altă parte, n-am încredere în profesori și tare mi-e teamă că ar zbura unul după altul dacă n-aș vedea rezultate clare. O să fie haios… 😀
Draga Mixy,
Pai daca la ore se descurca, manualul il stie, de ce mai ai nevoie sa-ti linistesti constiinta?! Ca doar la examenele facute de Minister nu ar trebui sa fie “avioane” ca pentru cine stie ce concursuri internationale pentru elite…
La exemenele făcute de Minister se contrazic profesorii că sunt subiecte ambigue, așa că de ce să risc? La gramatică mi se întâmplă destul de des să nu fiu de acord cu câte o analiză făcută de profesor, dar asta nu înseamnă că am eu în permanență dreptate.
În plus, frica păzește pepenii 🙂
Exact aşa spun şi eu – dacă se descurcă bine şi e la nivelul celor meditaţi, de ce să facă meditaţii?
Subiectele la examene sunt de dificultate medie aşa că nu va avea probleme.
Eu ma dat bacul in anii 90. Una din materii a fost geografia. Am invatat strict dupa manual, ce era in programa pentru bac. O colega avea nevoie de geografie pentru admiterea la facultate. Asa ca, in clasele a XI-a si a XII-a, a luat meditatii la geografie. Eu nu, fiindca doar pentru bac nu consideram ca as avea nevoie. De scris, am scris cam echivalentul a minimum minimorum nota 9. Am luat nota 5.55 la geografie iar media generala 9:15. Am murit de ciuda cand am vazut cat mi-a stricat nota de la geografie media generala. Totusi… orgoliul a fost adanc ranit.. mai ales ca, sincer, nu ma asteptam sa fac o figura chiar atat de buna la bac. Adica media de 9 si ceva mi se parea normala pentru valoarea mea, dar nu cu note fff aproape de 10 si un 5. Ma asteptam sa iau note situate undeva intre 8-10 care, la un loc, sa dea acolo o medie in jur de 9. Normal ca “m-am interesat” la colega, cum a fost posibil asa ceva si eram pornita sa fac o contestatie de zile mari! Noroc ca nu m-au lasat parintii mei, pe motiv ca am obtinut o medie mai mult decat satisfacatoare. Colega-mea imi zice: “fata, manualul nu acopera nici jumatate din ce trebuia sa scrii tu acolo. Restul de informatie o obtii de la meditatii. N-ai facut meditatii, pa si pusi!” … si s-a pus sa imi insire ce mai trebuia sa scriu. Fiecare intelege si retine ce vrea din povestea mea.
Eu am dat admitere la facultate din Geografie, în Cluj. Şi regula era asta – oricum ar fi formulat subiectul de examen, trebuie să scrii cât mai fidel textul din manual, nimic în plus. Că pentru profesori e uşor şi obiectiv să corecteze pe sistemul ăsta: iau manualul în faţă şi verifică în ce proporţie ai scris ca acolo.
Am citit manualul ăla din scoarţă-n scoarţă de câteva ori, mi-am făcut scheme să pot reţine şi una peste alta am luat 9.70 la examen.
Cred că în final totul depinde de cei care corectează şi de liceul/facultatea unde te înscrii, fiecare e cu politica ei de admitere.
Că tot spuneam de subiecte ambigue… În general materiile de “uman” sunt interpretabile, din acest punct de vedere prefer ştiinţele exacte, acolo nu prea are cum să te ardă.
Tu ştii.
Mie mi se par bani aruncaţi în vânt.
Vorbind cu o fostă colegă ce e acum profesoară îmi spunea că acum programa e 50 % din ceea ce aveam noi de învăţat şi nici pe aia nu o învaţă copii.
Dacă noi am putut-o învăţa…. înseamnă că se poate, şi nu am fost genii.
Aşa că acum jumătate din ce învăţam noi e pistol cu apă.
—
Ca să înveţi ai nevoie de … cur nu de cap.
De cur ca să stai pe el la masă cu cartea-n mână.
—
Profesorii-s excroci.
Pt. că freacă menta toată ziua ( că odată făcute planurile de lecţie şi programa în primul an de predare, o copiază în ceilalţi ani ), dar au pretenţii de doctor docent.
—
Pentru salariul ăla de care se lamentează ei, alţii muncesc de le sar f—ii.
—
Iar ca să-şi suplimenteze veniturile , şantajează emoţional părinţii ca să încaseze nişte bani pe o muncă ce trebuia să o facă LA SERVICI, ÎN CLASĂ.
ps.
Ştiu cum funcţionează sistemul pt. că am fost un an profesor, deci nu vorbesc din vise.
Practic ce fac eu e să sintetizez zarzavatul cu care vine de la școală.
Ai dreptate tu cu escrocheriile profesorale, chiar îi explicam unei profesoare că vreau să-mi meditez copilul, dar n-o să dau bani degeaba, zic:
“Doamnă, dacă banii ăștia ar veni degeaba, i-aș da degeaba, dar atâta timp cât știu cât am tras pentru fiecare leuț, de ce să-i arunc?!”
Nu cred c-o să vrea să ne mediteze la anu :))
Ca să nu vorbim de calitatea profesorilor.
Am văzut câteva profesoare …. piţipoance cu patalama.
Asta deja e altă discuție. Nici elevele nu-s departe, și nu pentru că ar fi învățat de la profesoare, ci pentru că așa pleacă de acasă.
Nu ştiu cum e materia astăzi, fiindcă deja m-am crucit că în clasa I
se vehiculează deja concepte precum mulţime vidă, dar am fost
un elev obişnuit, nici prea, prea, prea, nici foarte, foarte, învăţam
la ce voiam şi când voiam. Meditator mi s-a pus la sfârşitul clasei
a opta (un student, vai de mama lui şi de materia pe care o ştia)
şi înainte să dau la facultate (un profesor coţcar care ne aduna câte
5-6 şi ne punea să rezolvăm exerciţii dintr-o cărţulie, iar el dispărea.
Revenea aproape de sfârşitul meditaţiilor, dacă se puteau numi aşa,
şi întreba cine a avut dificultăţi). Dacă nu voiam eu să învăţ, să ştii că
mici măcar mama meditatorilor nu mă putea învăţa. Şi am intrat la liceu
şi apoi la o facultate tehnică, deşi o trăgeam spre uman.
Tu vrei să dai nişte bani unor meditatori, ca să te simţi cu conştiinţa curată.
Te priveşte, Mixy, dar chestia asta nu-ţi va face odrasla să înveţe.
Oricum, ai grijă la şantajul practicat de copiii care se ştiu iubiţi! Niciun profesor
nu va fi bun în viziunea sa…
Orice profesor e bun în ochii fetei mele, mai puţin exigenta aia de mă-sa !….:))
Nu, nu vreau să dau bani degeaba, vreau să completeze acolo unde nu pot sau nu ştiu eu.
Nu pot da sfaturi, ci doar vorbi din experienţă.
Nu mi-am meditat pe niciunul dintre cei doi copii pentru admiterea la colegiu. Şi au intrat din prima, la ce secţie au dorit. Nu sunt genii, ci doar i-am supravegheat de-a lungul anilor, ca să nu pierd eu şirul şi să-i pot ajuta când era cazul. Şi eu m-am simţit atunci oarecum vinovată că nu le angajez profesori…
Dacă ai timp şi răbdare, cred că măcar pentru examenele astea poţi renunţa la meditaţii.
E doar o părere.
Uuuuf, nu cred că mă lasă inima să mergem ca orbeţii. Îţi dai seama că dacă se întâmplă ceva la examene n-o să mi-o iert niciodată? Nu-i mai bine să aflăm nişte păreri avizate?
ce inseamna pareri avizate? adica cine sa-si dea cu parerea? un profesor?
cred ca daca apelezi la studenti, iesi mai ieftin si-ti salvezi si neuronii. plus ca nu mai faci puscarie pentru ca ai strans de gat un cadru didactic plin de fitze 🙂
eu n-am dat meditatii in studentie, dar am prietene care au facut-o, si a fost toata lumea multumita.
Mneah, aș fi vrut totuși profi cu experiență.
Ţi-am lăsat câteva gânduri într-un mesaj. Pot spune că sunt pentru meditaţii, atunci când acestea dau roade. Nu sunt de acord cu meditaţiile la care copiii merg şi nu se aleg cu nimic. Contează mult experienţa profesorului şi cât de serios priveşte şi copilul această rezolvare. Fiica mea a făcut meditaţii. A folosit tot ceea ce a învăţat şi sunt foarte mulţumită că am făcut tot ceea ce am putut ca să-i oferim acest avantaj.
Mulțumesc mult, Roxana ! :-*