De când o ştiu, aşa o ştiu: un copil cu iniţiativă, nu se dă în lături să încerce o idee nouă, să înveţe ceva nou, cu cât mai profitabil cu atât mai bine. E şi o bună organizatoare şi atrage oamenii pe lângă ea ca un magnet. Unde e ea, vine şi publicul. Eu nu pot spune: copilul meu se pricepe la ceva, dar pot spune: copilul meu se pricepe la multe.
Mai nou, a început să-i surâdă vloggingul. Să fiu sinceră până să o aud pe ea, nici nu ştiam că aşa se cheamă oamenii care practică soiul ăsta de blog video. În orice caz, zis şi făcut. Adică azi s-a hotărât, mâine s-a apucat de filmat. Nasol că îi ocupă şcoala mare parte din timp, altfel ar fi “vloggărit” într-o veselie!
Da, dar nu poţi fi un vlogger serios, fără să ai un aparat serios! A pus ea ochii pe un aparat foto sony, de mi-au picat plomblele când l-am văzut. Eram convinsă că singurul criteriu după care l-a ales a fost că probabil dacă are un preţ mai mare, are şi o calitate mai bună, dar a început să-mi explice de obiectiv, lentile şi alte nu ştiu ce-uri încât pasiunea ei a început să arate a treabă serioasă.
Apoi am văzut campania de mărturisiri, şi m-am bucurat: am zis că dacă tot vine săptămâna patimilor, ar trebui să explic şi eu pe situl lor nişte păcate, poate reuşesc să găsesc nişte oferte bune de aparat foto profesional.
de un car de vreme imi doresc si eu un aparat foto profesional si al meu ma amageste intotdeauna. la concursuri am vazut ca ai noroc-cine stie?
:)) Hai să nu facem un obicei din noroc, pentru că nu sunt genul care visează cu ochii deschişi, bine ? 🙂 Dar una aparat profesional văd că e musai pentru prosperitatea vloggingului 🙂
sa stii ca in lumea asta in care traim cred ca uneori e bine sa mai si visam cu ochii deschisi,ca altfel am lua-o toti razna.imi place mult sa vad ca mai sunt si copii din generatia noua care fac si altceva decat sa se duca la discoteca si….altele
Am tot plans ca vreau un aparat foto si acum, ca l-am primit, nu am baterie la el, sa pot face si eu o poza. :((